Un tramvai numit Popescu

January 10th, 2006, Liliana Petrus

Un spectacol într-un tramvai. Se joacă, respectiv circulă, doar duminica. De la orele 15, pe diferite trasee, cu plecare din piaţa Sf. Gheorghe. Tramvaiul 26. Transformat în local familial. Cu drag, pe versurile poetului Cristian Popescu. Semnează regizorul Gavriil Pinte. Această călătorie este o călătorie de nuntă, doamnelor şi domnilor. Cu lăutari, mirese şi strigarea darului: o pernă umplută cu pământ, ca să ne obişnuim. Că viaţa de-abia se mai vede, dintre atâta moarte. Să nu-ţi pese, băiatul mamei. Asta e. Nu eşti făcut pentru lumea asta. Tramvaiul trece prin piaţa Traian. Şi copiii îl arată cu degetul. Peste drum de cimitirul Maica Domnului, o adunătură de cheflii. Actorii dau noroc, prin geamuri, cu liliac alb în halbe.

In parcul Tei e o staţie. Violonistul Gheorghe Drăghici coboară. Ca să auzim cum cântă ninsoarea la ţambal. Şi, eventual, să ne bucurăm. Că poetul a murit doar aşa, de jucărie. Pentru că nimeni n-a vrut să moară de- adevăratelea pe numele de Popescu Cristian, deşi s-a făcut întotdeauna multă reclamă şi oferta era destul de avantajoasă. Un spectacol într-un tramvai. Se joacă, respectiv circulă, prin viaţa fiecăruia dintre noi. Explicând că unora le ajunge să moară într-o noapte tot ce-au trăit în vreo 70 de ani. Şi că tu, dacă ai trăit 59 de ani, trebuie să mori 59 de ani şi de-abia după aia îţi trece.