LOVE STORY CU HANNAH & MARTIN

Cartea (apărută şi ea la Editura HUMANI- TAS), care închide în sine corespondenţa lui Martin Heidegger cu Hannah Arendt, mai are cel puţin un personaj ilustru, Edmund Husserl. De curând, tot la Editura HUMANITAS, a apărut volumul I din Cercetări logice, Prolegomene la logica pură. Despre ambele cărţi, acum împreună.

„Ţi-am mai spus cândva, scrie Martin Heidegger – că mi se întâmplă să uit cât de greu trăiţi, voi, tinerii, în ziua de azi – ceea ce nu înseamnă că aş vrea să fiu con­siderat bătrân. însă epoca, mediul şi struc­tura generaţiei voastre vă împovărează viata încă de foarte devreme, astfel încât voi obosiţi mai uşor şi mai des, şi asta într-o epocă neavând nimic de oferit”. Are, într-adevăr, epoca de oferit ceva pen­tru studenţii lui Heidegger? Este deja începutul modernismului. Şi mai este chiar „la belle epoque”. Pas tres belle, potir Martin. Este şi epoca în care se naşte Constantin Noica, iar pentru Noica, indis­cutabil epoca a avut ceva de oferit. A fost trebnică. în ciuda faptului că a avut şi o aspră porţie de detenţie. însă Heidegger se referă, cumva, şi la ritmul timpurilor moderne. Nu mai puţin la timpul social. Dar, se ridică întrebarea, are, cu adevărat, ceva de oferit „epoca noastră”? Da, cea în care trăim. Nu cumva procesul de împovărare a tinerilor nu numai că a conti­nuat, dar s-a şi amplificat? „E o epocă, mai apucă să continue Heidegger, în care totul se perimează rapid, în care doar cei foarte puternici şi capabili să lucreze în tăcere se mai pot angaja în ceva adevărat, fără să atragă privirile şi fără prea mult tam-tam”.

Pledoaria sa se îndreaptă numai către forţa inte­rioară, consecinţă a încrederii liniştite: „Toate posibilităţile care ne sunt date azi se bazează doar pe eliberarea unor forte care sunt deja prezente. Iar aceste forte nu vin dinafară, ci simt eliberate din încrederea liniştită pe care o avem m noi înşine şi în alţii. îmi povesteai cât de mult vă lip­sesc vouă, tineri­lor, o viată şi un mod de a fi pe care să le trăiţi în comun şi cât de mult le căutaţi.” Ceea ce lipseşte este comunitatea.

DASEIN-UL Şl LUMEA ÎNCONJURĂTOARE

„însă faptul că un fenomen precum Dasein-ul este trăit de lumea lui încon­jurătoare, amăgindu-se doar că trăieşte el însuşi, lucrul acesta este pus în evidentă cu o asemenea măiestrie încât deocam­dată mă concentrez exclusiv asupra aces­tui aspect. Sunt un cititor foarte greoi şi, în plus, sunt foarte chinuit şi slăbit de cor­nul meu din frunte.” Sinea, trăită de lumea înconjurătoare. Şi jocul Mayei: atunci când nu ştim cine pe cine trăieşte. Ne trăieşte cornul din frunte? Agya Chackra? Sau noi trăim durerea? Suferinţa? Cine ne trăieşte? Agya, dure­rea, cornul inorogului cel cu un singur corn? Şi, deja, apare o distincţie occiden­tală: eu, şinele şi lumea înconjurătoare – cu care un gânditor metafizic, precum Guenon, probabil nu ar fi de acord. Către Hannah, Martin o şi spune, pe mai depar­te: „Viata ta va fi bogată şi nu va putea fi niciodată un eşec. Această credinţă valo­rează mai mult decât tot ceea ce reuşim să obţinem în viată prin simplele noastre performante.” Credinţa valorează mai mult decât performanta. Să fie o supra- performantă ea-însăşi?

SERIOZITATEA AUTENTICĂ Şl SERIOZITATEA FALSĂ

Tot Heidegger este cel care spune: „Teologia te-a acaparat cu totul. Nici nu e de mirare. Asta face parte din natura ei. Şi nu e neapărat semnul cel mai rău dacă ai ajuns să crezi că toată strădania de până acum a fost zadarnică. Rămâne doar între­barea dacă ti-ai dozat corect seriozitatea, ceea ce, desigur, este o artă. Poate că ar tre­bui, vrând să te apropii de cunoaştere, să mizezi mai mult pe entuziasm. însă asta nu înseamnă nici să te laşi în voia curiozităţii, nici să te mulţumeşti cu o asimilare superfi­cială, ci să rămâi pur şi simplu deschisă pentru tot ce înseamnă posibilitatea de a înţelege.” Şi adaugă: „Dacă mă uit la tinerii din ziua de azi, am mereu senzaţia unei închegări premature, senzaţia că îşi iau prea în serios seriozitatea lor. Nu au nimic din temeritatea pe care o aveam noi şi pe care continuăm s-o avem, ce-i drept, într-o formă modificată.” Nu este seriozitatea autentică. Ci e una falsă, născută „prin imitaţia a ceea ce este considerat îndeobşte ca serios”. Nu o seriozitate obţinută la capătul unei trăiri, a unei convingeri. Nu prin jubilaţie.

HUSSERL

Personaj important în viata şi, prin consecinţă, şi în corespondenta lui Heidegger, Edmund Husserl este obsedat de logica pură precum poeţii de poezia pură. Cum a ajuns el dedicat logicii & demer­sului aferetitl „…Deveneam, spune el, în Prefaţa la prima ediţie, tot mai conştient de faptul că logica timpurilor noastre nu se ridică la înălţimea ştiinţei actuale pe care este chemată să o clarifice”. în Introducere, el expune premisa: „O divergentă de opinii la fel de mare în legătură cu definiţia logicii, ca şi în privinţa tratării acestei ştiinţe.” Plastic, Husserl pune problema astfel: „Există o ştiinţă a numerelor, o ştiinţă a figurilor geo­metrice, una a regnului animal etc., însă nu există ştiinţe distincte despre numerele prime, trapeze, lei, nici despre toate astea luate împreună.” Edmund Husserl reia pro­blema şi de la o mai veche aserţiune a lui Inunanuel Kant: „în special cu privire la logică a formulat Kant celebra sentinţă, pe care ne-o însuşim şi noi aici: Nu avem o spori­re, ci o deformare a ştiinţelor atunci când facem ca graniţele lor să se întrepătrundă. Ceea ce defineşte condiţia ştiinţelor interdisciplinare, a materiilor de graniţă.

Taguri: nr. 12 / decembrie 2007 Tweet

Monday, December 10th, 2007 at 5:47 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed