Reforma învățământului românesc a tot început, de vreo 20 de ani încoace. S-au schimbat niște programe școlare, elevii nu mai învață în trei schimburi, în câteva școli au apărut calculatoare, unele universități particulare sunt chiar acreditate. Ca să nu mai vorbim de emoționantele BAC-uri „picate în direct, la televizor”! Sau de proaspăta telenovelă a claselor pregătitoare! Dincolo de aceste forme, însă, gurile rele spun că fondul învățământului românesc ar fi rămas cam același (excepțiile, desigur, confirmă regula). Învățăm și noi, așa, în general, ca să ne aflăm în treabă. Fără nici o legătură cu piața forței de muncă, de pildă. Care, ca să vezi, cere altceva. Prin urmare, învățământul românesc produce, cu drag și spor, șomeri cu studii medii și superioare.
În București, unul din cinci șomeri e absolvent de facultate
La sfârșitul anilor ’90, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale ne-a anunţat că avem încă o prioritate naţională: corelarea învăţământului cu necesităţile de pe piaţa forţei de muncă. Revelaţia cu pricina a apărut într-un frumos septembrie în care aveam aproape un milion de șomeri și peste 27.000 de posturi vacante pentru care, paradoxal, nu existau solicitări. Anii au trecut, șomerii s-au mai cizelat, acum sunt mai școliţi, mai cu niște cursuri de recalificare inutile, mai cu un master… Dar, în esenţă, am rămas tot necorelaţi. Chiar spre tragic, potrivit unui studiu Econtext din 2011: în București, unul din cinci șomeri e absolvent de facultate!
Are cineva vreo răspundere pentru asta? Evident că nu, doar trăim într-o ţară democratică! Fiecare face exact ce și câte facultăţi dorește. Dar face cineva, ceva, ca să îndreptăm situaţia? Evident că da, tot în stil mioritic. Pasăm vina – și responsabilitatea – de la unii la alţii. Ministerul Muncii spune că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ar trebui să mărească sau să restrângă cifra de școlarizare a facultăţilor, funcţie de necesităţile de pe piaţa muncii. MECTS susţine că nu-și poate adapta structura la o piaţă a forţei de muncă atâta timp cât ea nu și-a definit clar priorităţile. Liceele și universităţile se laudă cu tineri foarte bine pregătiţi, în timp ce angajatorii acuză faptul că tinerii au doar cunoștinţe teoretice, nu și practice. În fine, absolvenţii recunosc că aproape 70% dintre cunoștinţele și abilităţile necesare unui job (în cazul fericit în care l-au găsit) nu le-au dobândit la școală. Și că aptitudinile contează mai mult decât diploma.
Ruptura dintre învăţământ și piaţa muncii a fost pusă, ani de zile, pe lipsa unor studii de specialitate. Acum, când există, sunt ignorate cu desăvârșire. Consiliul naţional al calificărilor și al pregătirii profesionale a adulţilor, de pildă, a realizat un studiu sociologic cu tema Absolvenţii recenţi de învăţământ superior și integrarea lor pe piaţa muncii. Scrie acolo, negru pe alb, cum s-ar zice, că există puhoi de facultăţi care n-au nici o legătură cu piaţa muncii: geografia turismului, limba și literatura română, istorie, relaţii internaţionale și studii europene, administraţie publică sau administraţie europeană. Peste 40% dintre absolvenţii acestor specializări lucrează (în cazurile fericite) în domenii total diferite. Nici facultăţile de știinţe politice, comunicare și relaţii publice, administrarea afacerilor, informatică economică, management sau marketing nu stau pe roze. 30-45% dintre absolvenţii lor lucrează în job-uri conexe specializării absolvite. În fine, există și facultăţi care oferă șansa de a fi angajat în specializarea absolvită: calculatoare, matematică, construcţii civile și industriale, arhitectură, medicină umană și veterinară. Și în acest caz, însă, aproape jumătate dintre absolvenţii angajaţi susţin că locul de muncă este nesigur sau că urmează să-l schimbe, în următorul an, din motive financiare. De multe ori, schimbă chiar și ţara. 40% dintre absolvenţii care au apelat la firme de recrutare și-au găsit un loc de muncă în afara ţării. Unde, da, sunt apreciaţi: „Dar să nu uităm că afară ies cei mai buni”, susţine prof. dr. Mihai Korka, de la Academia de Studii Economice din București, coordonator și autor al mai multor studii pe această temă. Bine măcar că învăţământul românesc e corelat la piaţa muncii din Europa. Dar la cea românească? „Din păcate, nu există această corelare de care vorbiţi și eu cred că nici nu se poate. Trăim într-o societate democratică, nu-i poţi lua omului dreptul de a studia ce vrea el. De aici și șomajul foarte mare în rândul tinerilor, ei studiază ce le place, nu ceea ce se cere”. Dar știu ce se cere? Sunt informaţi? Își asumă riscul șomajului în cunoștinţă de cauză? „Informaţiile despre ceea ce așteaptă piaţa muncii au lipsit până acum. De-abia în 2008-2009 au apărut primele studii. Dar problema e doar parţial rezolvată, pentru că ar trebui o reacţie reală, pragmatică, din partea universităţilor. Din 2005, la recomandarea Consiliului Europei, toate statele membre au strâns legătura dintre universităţi și piaţa muncii. Fiecare universitate are un prorector (un birou) care gestionează relaţia cu piaţa muncii: aduce angajatori, aranjează orele de practică, organizează zilele porţilor deschise etc. E bine, dar ar trebui ca relaţia asta să fie mai exactă, la nivel de facultate. Pe angajator nu-l interesează orice economist, ci unul specializat în contabilitate, de pildă. Relaţia aceasta dintre facultate și angajator ar fi bine să fie cât mai directă, de genul ce trebuie să știe studentul meu dacă-l angajezi la tine?”
Statusul actual al absolvenților studiilor de licență din ultimii cinci ani și siguranța actualului loc de muncă în următorul an
Sursa: Studiu sociologic DOCIS
Sigur că o să mai treacă multă apă pe Dunăre până când lucrurile se vor petrece așa. Deocamdată, facultăţile par mult mai interesate să se înmulţească și să aibă cât mai mulţi studenţi, chiar și în specializări demult apuse. Avem 67 de programe de inginerie mecanică, de pildă, în 21 de universităţi. Ce mai contează că în România nu prea mai există industrie mecanică? Apoi, 53 de facultăţi de drept, în 43 de universităţi. Prin tradiţie, în magistratură sunt angajaţi absolvenţi doar de la 10 facultăţi renumite: „Ce caută celelalte 43 în peisaj? Nu cumva păcălesc populaţia?”, se întreabă prof. Korka. „Eu cred că sectorul de învăţământ superior e mult prea segmentat. Unii zic că e bine, că există ofertă. Dar atunci când numărul de facultăţi e, totuși, atât de mare, cred că în spate se ascunde și o mare impostură, o lipsă acută de calitate”.
În România existau, la sfârșitul anului 2011, peste 81.000 de șomeri cu vârsta sub 25 de ani. În marea lor majoritate, absolvenţii de liceu și de facultate din ultimii ani. Prin programul de ocupare a forţei de muncă pentru anul 2012, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă își propune angajarea a peste 3.500 dintre ei. Și nici asta nu e sigur, din cauza „sistemului educaţional bazat pe teorie, legătura slabă cu practica în producţie îngreunând inserţia tinerilor pe piaţa muncii”, se menţionează în documentul citat.
Și cu cei 77.500 cum rămâne?
România are 473.866 de șomeri
Avem din ce în ce mai mulți studenți. Auzim în jur frecvent: sunt student la ASE, sunt student la Drept, sunt student la Spiru Haret. Din păcate, constatăm nu arareori, că auzim apoi: am terminat facultatea și sunt șomer, nu am de lucru, nu mă angajează nimeni. Lucrurile însă nu stau mai bine nici în ceea ce privește absolvenții de liceu – deci studii medii – nici când vine vorba de studii profesionale, gimnaziale sau primare. Înainte spuneai: ai carte, ai parte. Acum lucrurile s-au schimbat, în rău, desigur.
Opinii privind responsabilitatea pentru asigurarea corespondenței dintre pregătirea studenților și cerințele locului de muncă
Sursa: Studiu sociologic DOCIS
La sfârșitul lunii februarie 2012, în România erau înregistrați 473.866 șomeri, dintre care 21.967 persoane, în municipiul București. Dintre acești aproape 22.000 de șomeri, 10.473 erau bărbați, iar 11.494 erau femei. La nivel de țară, dintre cele 473.866 persoane șomere, 36.971 aveau studii superioare, 96.964 aveau studii medii, iar 339.931 erau fără studii sau cu studii primare, gimnaziale sau profesionale, potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii.
De la Institutul Național de Statistică – INSS – am primit date oarecum asemănătoare, ele au făcut lumină în ceea ce privește repartizarea șomerilor pe grupe de vârstă, studii etc. Astfel, din cei aproape 500.000 de mii, circa 50.000 aveau vârsta de sub 25 de ani – din aceștia aproape 10.000 aveau studii universitare, între 25 și 29 de ani erau 21.500 de șomeri, iar dintre aceștia, la nivel de țară, 4.800 erau cu studii superioare, șomerii între 30 și 39 de ani erau circa 72.000 dintre care 5.800 cu studii superioare, între 40 și 49 de ani erau șomere aproximativ 103.000 de persoane dintre care cu studii superioare doar 4.400, între 50 și 55 de ani erau șomere aproximativ 54.000 de persoane dintre care în jur de 2.000 aveau studii universitare, iar la grupa de vârstă peste 55 de ani erau șomere aproximativ 30.300 de persoane dintre care cu studii universitare cam 430 de persoane.
Totalul locurilor vacante pentru sutele de mii de persoane rămase fără un loc de muncă atingea, la finele anului trecut, un procent de 0,68 dintre care, cea mai mare nevoie de forță de muncă înregistrându-se în sectoarele de tranzacții imobiliare – 3,68 procente, apoi sănătate și asistență socială – 3,61 procente, urmate de industria prelucrătoare– 1,57, activități administrative – 1,43 procente, industrie extractivă respectiv agricultură și silvicultură – 1,42 procente, urmate de hoteluri și restaurante – 1,37 procente, transporturi și depozitare – 1,36 procente, informații și comunicații – 1,32 procente. Cea mai mică cerere de forță de muncă o înregistrau următoarele sectoare: comerțul cu ridicata și cu amănuntul – 0,2 procente, industrie în general – 0,19 procente, învățământ – 0,29 procente, activități profesionale și științifice – 0,35, activități sociale și culturale – 0,43 procente.
Privind datele oferite de Ministerul Muncii și INS se poate observa că, pe undeva există o necorelare între piața forței de muncă și gradul de școlarizare și pregătire profesională a aspiranților la un job. Am încercat să ne interesăm la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului asupra corelării nevoii de profesioniști pe piața muncii cu programele de învățământ ale ministerului pentru pregătirea generațiilor viitoare de angajați, asupra existenței unor parteneriate cu angajatorii care să faciliteze luarea legăturii cu ei încă de pe băncile școlii sau asupra unor proiecte de îmbunătățire a cererii și ofertei privind forța de muncă. După trei săptămâni de tratative am primit următorul răspuns care nouă ni s-a părut extrem de evaziv: „Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a utilizat ori de câte ori a fost posibil rezultatele studiilor de piață realizate de instituția care are în atribuții aceste activități, respectiv Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. În plus, vă informăm că la sfârșitul anului trecut a fost demarat proiectul Evaluarea și prognozarea cererii de muncă potențiale pentru absolvenții de învățământ superior, în structură ocupațională, la orizontul anului 2020, în vederea dezvoltării corespunzătoare a politicilor privind instruirea de nivel universitar, finanțat prin MECTS-ANCS, care urmărește identificarea informațiilor relevante referitoare la problema în discuție. În momentul în care în cadrul acestui proiect vor apărea rezultate relevante o să vi le punem la dispoziție.”
La rândul lor, cei de la Ministerul Muncii ne-au informat despre existența unui program numit De la școală la muncă și carieră, desfășurat de consilierii agențiilor pentru ocuparea forței de muncă – conform Protocolului încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului – prin care tinerii absolvenți ai unei forme de învățământ preuniversitar pot beneficia de informații și servicii de consiliere în carieră, pe baza unui plan individual de consiliere. În anul 2011, au fost desfășurate 1.342 ședințe de informare și consiliere pentru elevii învățământului preuniversitar (elevi în clasele terminale), la nivel național. În aceste întâlniri li s-au prezentat tinerilor meseriile mai vechi și mai noi, care sunt cele mai de succes profesii la ora actuală în România, date despre cum să îți faci o carieră, ce locuri vacante există, care sunt profesiile de interes pentru angajatori etc.
(Alice-Claudia Gherman)