Noul Cod Civil al României a început de anul acesta să pună limite camerelor foto şi video strecurate pe geam  în casele vedetelor. Pe scurt, jurnaliştii, deci şi paparazzi, trebuie să se gândească de două ori  înainte   de  a  difuza  informaţii   despre viaţa  privată a persoanelor publice.

Ne-am  adresat doamnei avocat  Laura Scutaru, de la Casa de avocatură Colţuc, pentru a ne lămuri acest  subiect  controversat pentru ziarişti  şi paparazzi în mod special: până  unde putem invada spaţiul privat al unei  persoane, pentru a oferi publicului imagini şi date despre viaţa  privată a  acelei  persoane. „Dreptul la imagine este  considerat un  drept al personalităţii. Dreptul la imagine este unul dintre drepturile personalităţii, un  drept primordial alături de dreptul la viaţă,  la sănătate, la integritate fizică şi psihică,  la onoare şi reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private, aşa cum este statuat în noul  Cod Civil. Acesta prevede în art.  73 alin.  (1), cu titlul  marginal Dreptul  la propria imagine stabileşte: Orice persoană are dreptul la propria imagine; alin. (2): În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică  ori să împiedice reproducerea, în  orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

Dreptul la imagine nu este reductibil la un alt  drept al  personalităţii, cu  toate  că  mulţi autori l-au  considerat absorbit de  dreptul la viaţa  privată. Acesta  poate  fi doar  o specie  a genului, care este dreptul la respectarea vieţii private. O atingere a dreptului la imagine trebuie să fie considerată independent de o atingere a vieţii private. Bunăoară, a publica, fără autorizarea celui în cauză,  fotografia unei persoane  publice  în scopuri comerciale sau publicitare, constituie o atingere a dreptului la imagine a acestei  persoane şi nu  o atingere a vieţii   private.  Dacă   acceptăm  teza   potrivit căreia dreptul la viaţa privată a absorbit dreptul  la  imagine, tot  aşa  se  va  putea spune şi despre dreptul la demnitate, la onoare şi reputaţie, ceea ce, desigur, nu este cazul. Apoi, surprinderea imaginii unei persoane valorează tot atât fie că ea se face în locuri publice  sau în locuri private. Dreptul la imagine nu atârnă, în principiu, de teritoriul privat. Acesta depăşeşte cadrul vieţii private. Există atingere a dreptului  la  imagine încă  de  la  captarea imaginii, înainte chiar  de  reproducerea şi difuzarea ei.

Desigur, când  imaginea reprezintă persoana într-un loc privat, aceasta  poate  constitui, de la caz la caz, o circumstanţă agravantă care să justifice  chiar  săvârşirea unei  infracţiuni. Pe  de altă  parte,  cele două drepturi se completează când  reproducerea sau  publicarea înfăţişează persoana în viaţa sa privată.“

Avocata  Laura Scutaru continuă explicaţia:

„Este considerată o atingere a vieţii private difuzarea de  imagini care  prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă   în  mod   legal,   ceea  ce  înseamnă  un început al reglementării imaginii asupra bunurilor. Subliniez faptul că asta nu reprezintă   infracţiunea  de   violare    de   domiciliu, deoarece elementul material al infracţiunii nu poate   fi  realizat în  acest  mod.     Pentru a  fi săvârşită această  infracţiune, se cere ca făptuitorul să se fi introdus în mod efectiv, cu tot corpul,  în  vreunul dintre locurile  menţionate în textul de incriminare. Cu titlu de exemplu, acţiunea  nu  este  realizată dacă  făptuitorul introduce  numai capul  pe  fereastra deschisă sau piciorul prin   uşa  întredeschisă. Astfel,  realizarea  unor  fotografii ce surprind persoana în cauză  în aceste locuri  nu pot fi catalogate ca o violare  de domiciliu.

Reproducerea unei  persoane printr-o fotografie,  film, desen,  reţea  de internet etc. necesită acordul acelei persoane. Consimţământul acordat unei  persoane nu  înseamnă în  mod obligatoriu că este  acordat şi altora.  În  toate cazurile, însă, consimţământul se prezumă a fi dat  pentru captarea şi difuzarea unei  imagini corecte a persoanei şi nu pentru o reprezentare deformată. Cel  care  reproduce imaginea trebuie să aducă dovada acordului subiectului, nu este suficient să fi dobândit drepturile fotografului. Mai mult,  chiar acordul dat pentru realizarea imaginii nu  înseamnă că acordul a fost dat şi pentru difuzarea acesteia. Acest consimţământ poate fi expres sau tacit, dar el nu se prezumă. Acordul este tacit pentru persoanele publice  care apar  într-un loc public  dacă publicarea imaginii respective este utilă pentru ilustrarea unei actualităţi.

În afara acestor  ipoteze, dreptul la imagine permite   oricărei    persoane   să   se   opună difuzării, fără  acordul său  expres,  a imaginii sale, care este un atribut al personalităţii. În nici un  caz  nu  se  poate  reţine  că  omul  public  a renunţat în  mod  voluntar să  aibă  o sferă  de intimitate la fel de extinsă  ca la ceilalţi. Aşadar, orice  persoană, indiferent de  notorietatea sa, are asupra imaginii sale şi utilizării ei un drept exclusiv.“

Doamna avocat  aduce în sprijinul acestor interpretări ale  Codului Civil  românesc: articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind protejarea imaginii persoanei şi decizia  Curţii  Europene a Drepturilor Omului privitoare la  Prinţesa de  Hanovra – Carolina  von   Hannover,  în  care  judecătorii europeni  au  apreciat  că  publicarea  de  către presă   a  unor   fotografii care  o  prezentau pe prinţesă singură sau  cu alte persoane în viaţa cotidiană  ţine   de   viaţa   privată  a  acesteia.

„Precizând limitele  acestui  drept, Curtea a statuat faptul că viaţa  privată trebuie protejată chiar şi în locurile publice, dar că totuşi există o zonă  de interacţiune între  individ şi terţi  care, chiar într-un context public,  poate  ţine de viaţa privată. S-a  mai  reţinut că  în  speţă   nu  este vorba   de  difuzare de  idei,  ci  de  imagini ce conţin   informaţii  personale,  chiar   intime. Faptul că imaginile care apar  în presă  constituie adesea o hărţuire continuă şi chiar  o persecuţie  a persoanei respective. În definitiv, orice persoană, chiar  cunoscută marelui public,  trebuie  să poată beneficia  de o speranţă legitimă de protecţie şi respect ale vieţii sale private. În toate  situaţiile, statele  au obligaţia pozitivă de protecţie a vieţii private şi a dreptului la imagine în temeiul Convenţiei.“

 

Potrivit articolului 74 din noul Cod Civil, pot fi considerate drept atingeri aduse vieţii private: “● Intrarea sau rămânerea fără drept  în locuinţă  sau  luarea  din  aceasta  a oricărui  obiect  fără   acordul  celui  care  o ocupă în  mod  legal  ●  interceptarea  fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări ● captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia ● difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără  acordul celui care îl ocupă în  mod  legal  ●  ţinerea  vieţii private  sub observaţie,  prin  orice  mijloace, în afară  de cazurile prevăzute expres de lege ● difuzarea de ştiri, dezbateri,  anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale  privind viaţa intimă, personală sau  de  familie, fără  acordul  persoanei în cauză ● difuzarea de materiale conţinând  imagini privind o persoană aflată la  tratament în  unităţile  de  asistenţă medicală, precum  şi a datelor  cu caracter  personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără  acordul persoanei  în cauză,  iar în cazul în care aceasta  este  decedată, fără  acordul  familiei sau al persoanelor îndreptăţite ● utilizarea, cu rea-credinţă,  a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă  persoană ●  difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale,  inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără  acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.“

* * *

De-a lungul timpului mai multe vedete de la noi au intrat în conflict cu paparazzi deoarece aceştia le-au surprins în fotografii sau pe video episoade din viaţa privată. Cele mai cunoscute vedete  care au intentat de-a lungul timpului procese paparazzilor, ba le-au şi câştigat, sunt Andreea Marin şi {tefan Bănică  jr. Primul proces  al Andreei Marin a avut  loc în 2002 contra  celor de  la revista Star, următorul a fost în 2003. Vedeta a câştigat   de  fiecare  dată.   În 2007  aceeaşi publicaţie Star nu mai avea dreptul să publice imagini ale familiei Andreea Marin – ştefan Bănică jr., iar din 2009 nici CanCan nu a mai avut acest drept. De asemenea,  în baza noului Cod Civil, în martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a decis că este corectă sancţiunea de 50.000 de lei aplicată  de C.N.A. postului Kanal D pentru  încălcarea  dreptului  Andreei Marin Bănică la imagine şi la viaţă privată  în emisiunea Cancan TV din 01.09.2011.

 

Ca o concluzie, reţinem  faptul  că dreptul  la imagine şi la viaţa privată este reglementat şi protejat atât de legislaţia naţională, cât şi de cea internaţională, iar nerespectarea legislaţiei în  vigoare atrage sancţiuni asupra persoanelor în cauză. Altfel spus, e dificil să fii paparazzo în ziua de azi!

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2012 Tweet

Monday, November 5th, 2012 at 4:24 pm, DOSAR, RSS feed