Unde sunt mărcile româneşti?

Chestiunea  asta  cu mărcile româneşti  nu m-a frământat decât în ultimii ani, atunci când cu toţii am început să simţim că ar trebui să ne agăţăm de ceva tradiţional,  reprezentativ şi, mai ales, teribil de vandabil. Au reapărut amintirile vechi  şi  mai  noi;  au  apărut aşteptările şi speranţele.

Am început să mă gândesc la copilărie. Şi mi-am  adus  aminte de Mentosan. Pastilele  alea cu gust de chimicale.  Parcă a mai încercat  cineva să le resusciteze, dar nu cred că a reuşit.  De păpuşile de la Arădeanca nu am avut parte,  dar multe  dintre pixurile de  la Flaro Sibiu  mi-au curs  prin  buzunare. Arădeanca există,  încă,  se pare  că se descurcă binişor, de pe site-ul  fostei întreprinderi acum  The Dolls Company, aflăm că totul  a început prin  ’48 într-un mic atelier, iar  fabrica  datează din  1959. Prin  anii  ’80 nu mai găseam nici păpuşi…

Flaro a fost şi el relansat şi, deşi eu personal, nu l-am mai observat pe piaţă, probabil invadată  de mărci no name venite  cu vapoarele din Asia îndepărtată, pare  că îşi păstrează numele şi renumele.

Ce mai ţin minte  din copilărie?

Despre tableta ROM doar puţine lucruri. În anii Epocii de Aur  ciocolata  a dispărut prima. Totuşi,  o campanie inteligentă şi mulţi,  mulţi nostalgici am renăscut faima şi consumul.

Pasta  de dinţi  Cristal (face dinţii  ca de cal!) şi  săpunul Cheia (ca  să  farmeci   femeia!)  au sucombat având parte  de un folclor destul de necomercial.

Şi mai departe?

Dacă am crescut, m-am ciocnit de mărcile de bere:  Azuga  (foarte  rar,  un  fel de  bere  pentru cunoscători  şi  rafinaţi)  şi  eterna şi  populara Bucegi (de altfel, numele Bucegi a fost folosit şi pentru un  model  de  camion,  apoi  mai  recent pentru  ţigări   fără   filtru   –  mai  ţineţi   minte Moartea vine pe schiuri, tot aşa cum Carpaţi fusese o motoretă şi o renumită marcă  de ţigări sau un trust  de construcţii. Şi oare câte şi mai câte… Mai trebuie, oare, să precizăm că în comunism nu apăreau procese între întreprinderile de stat care foloseau aceleaşi  nume sau marcă? Bănuiesc că nu… Doar statul şi partidul era în tot şi în toate!) Tot printre lichide  merită enumerate Murfatlar. Despre ţigări nu e prea politic să vorbim, dar Snagov, Cişmigiu, Bega, Pescăruş, Dacia, Amiral (dispărute la un moment dat, ca şi Select, în plină recesiune comunistă) sunt doar câteva.

Mărci  româneşti de  produse comestibile?

Salamul de Sibiu,  dar  care  a intrat  repede în legendă prin  anii  ’80… Kandia la fel. Pantofii din…  vest,  de  la Guban, erau  adevărate piese de  colecţie,  iar  noi  ăştia,  sudiştii, ne mulţumeam cu  Antilopa.  Hainele purtau etichete  (care te jenau  pe la gât) de la Tricodava, Apollo, Someşana sau de la Apaca (deşi nu ştiu dacă  această   firmă chiar  a  existat  sub  acest nume!).  Ciorapii Adesgo din  Bucureşti aveau chiar…  ad-uri  în  ziare  şi  reviste,   doar   până când  plenarele şi congresele au sugrumat tot spaţiul publicitar. Pentru Dacia sau Aro trebuia să te înscrii  şi să aştepţi ani pentru ca să-ţi vină   rândul.  Mai  mult   decât   ciudat  şi  de neînţeles pentru un cetăţean al mileniului globalizării. Chiar  şi fără  nici un pic de reclamă, cele două mărci  erau  pe buzele  tuturor, posesia unui autoturism asigurând un statut social confortabil. Dacia a fost salvată, Aro a sucombat… Până  la apariţia Duster-ului, nu  am mai avut  nici un tout-terrain românesc.

 

Interbelicul – eternul miraj

Nici  nu  ştiu  de  unde să  încep.  Îmi  aduc aminte de  ciorapii Ady,  un  fel de  concurent redutabil al mărcii Adesgo, cu ad-uri foarte senzuale,  e drept, desenate la  acea  vreme, apoi şampania Mott (Mott peste tot!) sau reţeaua de magazine La vulturul de mare, cu peştele în gheare. Sincer, nu m-am  lămurit dacă…  purgativul ideal de ciocolată  Koprol (cu o teribilă  poezioară: Stomacul când ţi se întăreşte – Tabletele tu le găseşte  –  Şi  învaţă  din  abecedar –  Că  doar Koprolu-i salutar! Parcă  ar fi text de manea…) Ar mai fi de adăugat Apa de obraz Laura, produsă   de  parfumeria  Excelsior de  pe  Calea Moşilor.  Mă  întreb  de  ce este  atât  de  citată? Fabricile Mociorniţă erau şi ele o garanţie a calităţii…

În rest, cam puţine mărci româneşti. Importuri la aparate de radio  sau  de fotografiat,  automobile,  haine   (Fulgarine, marcă   de pardesiu de  damă, made in UK, a ajuns  substantiv comun!).  Să nu  uit  de  pasta  de  dinţi Kalodont (Spălaţi-vă dinţii ca şi mâinile!, propune publicitarul. Fără comentarii!), un fel de Cristal avant la lettre, dar  nici despre aceasta  nu  ştim exact unde era fabricată.

Ar mai fi Guban, câteva  mărci  de bere… Şi mai departe?

 

Azi, umăr la umăr

Mai ţineţi minte poanta cu shoulder by shoulder? În  zilele  noastre mărcile  româneşti sunt umăr la umăr cu cele internaţionale. Mă rog, umerii unora sunt  mai laţi… Evident. Dar pentru a ne lămuri unde ne aflăm, să plecăm  de la un top.

Publicaţia BIZ propune pentru 2012 un top al celor mai  puternice branduri româneşti. Se precizează că ierarhia este făcută pe baza unui index cumulat calculat  folosind scorul de notorietate  spontană, al performanţei şi al afectivităţii.

Aşadar, top  10 e cam  aşa:  1. Borsec (apă minerală, marcă  de  tradiţie, peste  200 de  ani vechime, deşi  nu  prea  am  găsit  reclame  prin gazetele dinainte de Al Doilea Război Mondial, probabil era o marcă locală; să nu uităm de borviz…); 2. Gerovital (produse de întinerire, farmaceutice  şi cosmetice);  3. Dorna; 4. Poiana (dulciuri, ciocolată);  5. La Dorna (adică? Pe 3 Dorna şi pe 5 LaDorna? Cum  devine chestiunea? Simplu:  apa  Dorna din  portofoliul Coca Cola şi lactatele   LaDorna… Se  pot  crea  confuzii?   Eu cred că, uneori, da!); 6. Plafar (un loc mai mult decât  meritat pentru PLAnte  FARmaceutice – cam aşa s-a format marca,  nu?); 7. Cristim (preparate din carne); 8. Kandia (dulciuri, ciocolată); 9.  Napolact  (lactate   de   la  Cluj);  10.  Fares (Profesioniştii plantelor).

Să  recapitulăm ce  avem   până   acum:  de două ori  apă  minerală, de  două ori  plante medicinale, de două ori lactate, tot de două ori dulciuri plus mezeluri şi produse de întinerire. S-ar zice că suntem o naţie  sănătoasă, iar vorbele  despre noi  cum  că am  fi cam  dedaţi la alcooluri sunt  profund neadevărate. Sau poate că nu  suntem patrioţi şi consumăm oarecari băuturici străine. Prima  marcă  de  bere  apare abia   pe  poziţia  39.  Timişoreana, urmată  de Ursus  (41),  Bergenbier (43),  Ciuc  (45),  Ciucaş, Bucegi, Silva  (47,48,49).  În  primele 10,  marii absenţi sunt  Dacia, abia poziţia 19 şi Murfatlar sau Cotnari – singurii reprezentanţi ai producătorilor de vin (şi ne mirăm de ce nu vindem vin peste hotare!?) în poziţiile vecine 35 şi 36.

Nu vreau să insist  cu exemplele şi enumerările,  dar  pe  listă  apar  şi mărci  din  domenii mai  puţin comestibile: detergenţii de  la Dero (marcă  salvată din  anii  before ’89!) – locul  14, Romtelecom 17 sau Petrom 24. Reţelele de magazine au şi ele doi reprezentanţi în partea finală a clasamentului (fiind  mărci  tinere,  e perfect explicabil!) – Domo şi Dedeman.

 

Globalizarea cea de toate  zilele

Unii  se întreabă câte dintre mărcile  româneşti mai aparţin românilor. Nu ar trebui să se mai întrebe, e inutil.  Nu  ştiu  exact. S-ar putea ca nici una.  Sau doar  cele nou înfiinţate şi încă destul de necunoscute pentru a intra în vizorul unor   mari   grupuri  transnaţionale. Dacia, cu siguranţă, nu ne mai aparţine. Nici Kandia sau Romtelecom… Răsar însă companii noi, mai mici sau mai mari. În anii de criză se vând bine produsele alimentare, iar Sergiana sau  Cristim au deja un  renume consolidat. Poate  că ar fi fost interesant să ştim care este şi structura acţionariatului la mărcile din top 50 sau poate  că am fi fost acuzaţi de fals patriotism într-o lume europeană şi, cine ştie când, planetară… Chiar dacă nu  înţelegem globalizarea, vom  bea  în continuare Borsec şi Cotnari ca şi când ar fi ale noastre.  ROM   tricolor,  Salamul   de  Sibiu,  ţuica, gemul  de Topoloveni şi multe  altele  fac parte din folclorul nostru. Cât despre export? Sau cât de  cunoscute sunt  mărcile  noastre în Europa sau  în lume…  Dar  asta  e o altă  poveste şi nu sunt  pregătit să v-o spun.

 

În loc de la revedere

Nostalgia întreţine notorietatea. Am  aflat de curând că se produc din nou biciclete Pegas. Nu ştiu cine sunt proprietarii companiei şi nici nu  mă interesează. Chiar  dacă  pare  un  obiect vintage, ghidonul cu coarne  şi şaua lungă încă îmi  generează multe-multe amintiri frumoase… Mă bucur că marca a fost salvată, deşi vârsta  sau  greutatea nu  îmi  mai  permit să  fac giumbuşlucurile copilăriei pe vremea când mă întorceam acasă  cu genunchii juliţi şi plini  de sânge. Să auzim şi de altele.

Taguri: nr. 12 / decembrie 2012 Tweet

Thursday, December 13th, 2012 at 10:22 am, DOSAR, Home Dosar, RSS feed