Chestiunea asta cu mărcile româneşti nu m-a frământat decât în ultimii ani, atunci când cu toţii am început să simţim că ar trebui să ne agăţăm de ceva tradiţional, reprezentativ şi, mai ales, teribil de vandabil. Au reapărut amintirile vechi şi mai noi; au apărut aşteptările şi speranţele.
Am început să mă gândesc la copilărie. Şi mi-am adus aminte de Mentosan. Pastilele alea cu gust de chimicale. Parcă a mai încercat cineva să le resusciteze, dar nu cred că a reuşit. De păpuşile de la Arădeanca nu am avut parte, dar multe dintre pixurile de la Flaro Sibiu mi-au curs prin buzunare. Arădeanca există, încă, se pare că se descurcă binişor, de pe site-ul fostei întreprinderi acum The Dolls Company, aflăm că totul a început prin ’48 într-un mic atelier, iar fabrica datează din 1959. Prin anii ’80 nu mai găseam nici păpuşi…
Flaro a fost şi el relansat şi, deşi eu personal, nu l-am mai observat pe piaţă, probabil invadată de mărci no name venite cu vapoarele din Asia îndepărtată, pare că îşi păstrează numele şi renumele.
Ce mai ţin minte din copilărie?
Despre tableta ROM doar puţine lucruri. În anii Epocii de Aur ciocolata a dispărut prima. Totuşi, o campanie inteligentă şi mulţi, mulţi nostalgici am renăscut faima şi consumul.
Pasta de dinţi Cristal (face dinţii ca de cal!) şi săpunul Cheia (ca să farmeci femeia!) au sucombat având parte de un folclor destul de necomercial.
Şi mai departe?
Dacă am crescut, m-am ciocnit de mărcile de bere: Azuga (foarte rar, un fel de bere pentru cunoscători şi rafinaţi) şi eterna şi populara Bucegi (de altfel, numele Bucegi a fost folosit şi pentru un model de camion, apoi mai recent pentru ţigări fără filtru – mai ţineţi minte Moartea vine pe schiuri, tot aşa cum Carpaţi fusese o motoretă şi o renumită marcă de ţigări sau un trust de construcţii. Şi oare câte şi mai câte… Mai trebuie, oare, să precizăm că în comunism nu apăreau procese între întreprinderile de stat care foloseau aceleaşi nume sau marcă? Bănuiesc că nu… Doar statul şi partidul era în tot şi în toate!) Tot printre lichide merită enumerate Murfatlar. Despre ţigări nu e prea politic să vorbim, dar Snagov, Cişmigiu, Bega, Pescăruş, Dacia, Amiral (dispărute la un moment dat, ca şi Select, în plină recesiune comunistă) sunt doar câteva.
Mărci româneşti de produse comestibile?
Salamul de Sibiu, dar care a intrat repede în legendă prin anii ’80… Kandia la fel. Pantofii din… vest, de la Guban, erau adevărate piese de colecţie, iar noi ăştia, sudiştii, ne mulţumeam cu Antilopa. Hainele purtau etichete (care te jenau pe la gât) de la Tricodava, Apollo, Someşana sau de la Apaca (deşi nu ştiu dacă această firmă chiar a existat sub acest nume!). Ciorapii Adesgo din Bucureşti aveau chiar… ad-uri în ziare şi reviste, doar până când plenarele şi congresele au sugrumat tot spaţiul publicitar. Pentru Dacia sau Aro trebuia să te înscrii şi să aştepţi ani pentru ca să-ţi vină rândul. Mai mult decât ciudat şi de neînţeles pentru un cetăţean al mileniului globalizării. Chiar şi fără nici un pic de reclamă, cele două mărci erau pe buzele tuturor, posesia unui autoturism asigurând un statut social confortabil. Dacia a fost salvată, Aro a sucombat… Până la apariţia Duster-ului, nu am mai avut nici un tout-terrain românesc.
Interbelicul – eternul miraj
Nici nu ştiu de unde să încep. Îmi aduc aminte de ciorapii Ady, un fel de concurent redutabil al mărcii Adesgo, cu ad-uri foarte senzuale, e drept, desenate la acea vreme, apoi şampania Mott (Mott peste tot!) sau reţeaua de magazine La vulturul de mare, cu peştele în gheare. Sincer, nu m-am lămurit dacă… purgativul ideal de ciocolată Koprol (cu o teribilă poezioară: Stomacul când ţi se întăreşte – Tabletele tu le găseşte – Şi învaţă din abecedar – Că doar Koprolu-i salutar! Parcă ar fi text de manea…) Ar mai fi de adăugat Apa de obraz Laura, produsă de parfumeria Excelsior de pe Calea Moşilor. Mă întreb de ce este atât de citată? Fabricile Mociorniţă erau şi ele o garanţie a calităţii…
În rest, cam puţine mărci româneşti. Importuri la aparate de radio sau de fotografiat, automobile, haine (Fulgarine, marcă de pardesiu de damă, made in UK, a ajuns substantiv comun!). Să nu uit de pasta de dinţi Kalodont (Spălaţi-vă dinţii ca şi mâinile!, propune publicitarul. Fără comentarii!), un fel de Cristal avant la lettre, dar nici despre aceasta nu ştim exact unde era fabricată.
Ar mai fi Guban, câteva mărci de bere… Şi mai departe?
D’ale gurii domină topul 50: dulciuri, lactate, mezeluri, plante medicinale, apă minerală şi bere.
Azi, umăr la umăr
Mai ţineţi minte poanta cu shoulder by shoulder? În zilele noastre mărcile româneşti sunt umăr la umăr cu cele internaţionale. Mă rog, umerii unora sunt mai laţi… Evident. Dar pentru a ne lămuri unde ne aflăm, să plecăm de la un top.
Publicaţia BIZ propune pentru 2012 un top al celor mai puternice branduri româneşti. Se precizează că ierarhia este făcută pe baza unui index cumulat calculat folosind scorul de notorietate spontană, al performanţei şi al afectivităţii.
Aşadar, top 10 e cam aşa: 1. Borsec (apă minerală, marcă de tradiţie, peste 200 de ani vechime, deşi nu prea am găsit reclame prin gazetele dinainte de Al Doilea Război Mondial, probabil era o marcă locală; să nu uităm de borviz…); 2. Gerovital (produse de întinerire, farmaceutice şi cosmetice); 3. Dorna; 4. Poiana (dulciuri, ciocolată); 5. La Dorna (adică? Pe 3 Dorna şi pe 5 LaDorna? Cum devine chestiunea? Simplu: apa Dorna din portofoliul Coca Cola şi lactatele LaDorna… Se pot crea confuzii? Eu cred că, uneori, da!); 6. Plafar (un loc mai mult decât meritat pentru PLAnte FARmaceutice – cam aşa s-a format marca, nu?); 7. Cristim (preparate din carne); 8. Kandia (dulciuri, ciocolată); 9. Napolact (lactate de la Cluj); 10. Fares (Profesioniştii plantelor).
Ce-i mai bună şi mai bună decât apa de izvor? Borsec, de peste 200 de ani!
Să recapitulăm ce avem până acum: de două ori apă minerală, de două ori plante medicinale, de două ori lactate, tot de două ori dulciuri plus mezeluri şi produse de întinerire. S-ar zice că suntem o naţie sănătoasă, iar vorbele despre noi cum că am fi cam dedaţi la alcooluri sunt profund neadevărate. Sau poate că nu suntem patrioţi şi consumăm oarecari băuturici străine. Prima marcă de bere apare abia pe poziţia 39. Timişoreana, urmată de Ursus (41), Bergenbier (43), Ciuc (45), Ciucaş, Bucegi, Silva (47,48,49). În primele 10, marii absenţi sunt Dacia, abia poziţia 19 şi Murfatlar sau Cotnari – singurii reprezentanţi ai producătorilor de vin (şi ne mirăm de ce nu vindem vin peste hotare!?) în poziţiile vecine 35 şi 36.
Nu vreau să insist cu exemplele şi enumerările, dar pe listă apar şi mărci din domenii mai puţin comestibile: detergenţii de la Dero (marcă salvată din anii before ’89!) – locul 14, Romtelecom 17 sau Petrom 24. Reţelele de magazine au şi ele doi reprezentanţi în partea finală a clasamentului (fiind mărci tinere, e perfect explicabil!) – Domo şi Dedeman.
Globalizarea cea de toate zilele
Unii se întreabă câte dintre mărcile româneşti mai aparţin românilor. Nu ar trebui să se mai întrebe, e inutil. Nu ştiu exact. S-ar putea ca nici una. Sau doar cele nou înfiinţate şi încă destul de necunoscute pentru a intra în vizorul unor mari grupuri transnaţionale. Dacia, cu siguranţă, nu ne mai aparţine. Nici Kandia sau Romtelecom… Răsar însă companii noi, mai mici sau mai mari. În anii de criză se vând bine produsele alimentare, iar Sergiana sau Cristim au deja un renume consolidat. Poate că ar fi fost interesant să ştim care este şi structura acţionariatului la mărcile din top 50 sau poate că am fi fost acuzaţi de fals patriotism într-o lume europeană şi, cine ştie când, planetară… Chiar dacă nu înţelegem globalizarea, vom bea în continuare Borsec şi Cotnari ca şi când ar fi ale noastre. ROM tricolor, Salamul de Sibiu, ţuica, gemul de Topoloveni şi multe altele fac parte din folclorul nostru. Cât despre export? Sau cât de cunoscute sunt mărcile noastre în Europa sau în lume… Dar asta e o altă poveste şi nu sunt pregătit să v-o spun.
În loc de la revedere
Nostalgia întreţine notorietatea. Am aflat de curând că se produc din nou biciclete Pegas. Nu ştiu cine sunt proprietarii companiei şi nici nu mă interesează. Chiar dacă pare un obiect vintage, ghidonul cu coarne şi şaua lungă încă îmi generează multe-multe amintiri frumoase… Mă bucur că marca a fost salvată, deşi vârsta sau greutatea nu îmi mai permit să fac giumbuşlucurile copilăriei pe vremea când mă întorceam acasă cu genunchii juliţi şi plini de sânge. Să auzim şi de altele.