Pe Blonda, travestitul din Vaslui, o ştie toată lumea, „de la gară până la moară”. Dacă acum aproape zece ani, oamenii se cruceau când o vedeau, îşi scuipau în sân sau îi chicoteau pe la spate, săltând din umeri, astăzi, când apare pe stradă, cu părul de culoarea spicului, pomeţii accentuaţi şi blugi mulaţi, vasluienii o salută. Doar ăia mici, ţâncii din gura cărora întrebările curg gârlă, mai rostesc: „Mami, dar ce e? Bărbat sau femeie?” pentru ca apoi să o zărească pe Blonda zi de zi, hălăduind pe străzi şi, într-un final, să o accepte. Nu se vor întovărăşi, cel mai probabil, dar nici nu şi-or mai lungi gâturile fără rost. „Soro, sunt aşa cum sunt şi gata.În oraşul meu, pot să ies măcar cu toate poalele în cap. De frică sau de admiraţie, nimeni nu o să se ferească de mine”.
Nu-i loc de genul masculin în spovorăiala noastră. „Dacă mama şi-a dorit o fată, eu ce să fac? Uite că Dumnezeu nu i-a dat o fată în totalitate, dar ea a ţinut morţiş să mă poarte ca una”. Îi cumpăra rochii, păpuşi, iar când o scotea pe Blonda, pe atunci prezentată drept Daniel, în oraş, vecinii se minunau. Băieţelul cu ochii de culoarea frunzelor şi buze pline le zâmbea cochet dintr-o rochie cu dantelă şi sandale pentru domniţe. „Când am înaintat în vârstă, cred că pe la vreo 7-8 ani, mi-am dat seama că ceva nu era în regulă, că simţeam o atracţie pentru băieţi. Mă încântau cei care erau mai mari. Mai ales dacă era şi frumuşel, cădeam din prima în patimă, mă îndrăgosteam într-o secundă”. Când ieşea afară, la joacă, se aprindea ca un chibrit atunci când nu primea rolul cuvenit în jocurile „de-a mama cu tata”. „Erau nişte scandaluri de mă cunoștea toată mahalaua. Toţi ziceau: <<Daniel, când vine, ne strică jocul, dacă nu îl punem să fie mamă>>”.
Bahmuţeanca e bărbat
Nu s-a sinchisit niciodată de cum arată. „Eu mi-am trăit viaţa, soro, exact cum am simţit şi cum am vrut. Femeie m-am simţit, femeie am fost! Am şi recunoscut din prima”. Chiar dacă degetele de la mâini îi sunt groase şi pieptul plat. În faţa mea, aşezat cochet pe o canapea, cu voce subţire şi genele date cu rimel, cu mustaţa rasă şi camuflată cu fond de ten şi cu părul blond prins într-un coc, Daniel nu mai e băieţelul cu garoafă în mână din poza alb-negru. Pe vremea aceea, în clasele primare, era tuns scurt, ascuns în sacou şi pantaloni băieţeşti, zâmbind timid la cameră. Peste ani, îl văd într-o altă fotografie, cu pletele castanii despărţite de o cărare în creştetul capului, lângă alţi doi tineri, slabi ca nişte scânduri.
Aşa i-a fost scris Blondei, să simtă femeieşte într-un corp de bărbat, precum o muscă într-o pânză de păianjen. Se va descotorosi de carapace în viitor, dar nu acum. De altfel, primul ei prieten, un Dorin sosit dintr-un sat în clasa a treia, a fost atras de ciudăţenia ei. „Fiind şi vecini aşa, s-a înfiripat o prietenie între noi care între timp a depăşit limita. Relaţia a continuat până undeva pe la 15-16 ani.La şcoală eram bun la învăţătură şi profesorii, cu toate că auzeau diferite zvonuri, preferau să tacă şi să se facă că nu văd”. Se comportau de parcă erau legaţi, chiar dacă mama lui Dorin, „o ţigancă măritată cu un inspector, femeie de biserică, nu înţelegea de ce dormeam cu băiatul ei”.
De vreo trei ani, se iubeşte cu un alt băiat, un coleg de serviciu. Îi despart câţiva pereţi şi 15 ani, iar şefa, una dintre cele mai bogate femei de Vaslui, nu conteneşte să o alinte şi să o „drăgănească”. “Uneori, când mai glumim aşa, îmi spune că sunt o vagaboandă, o neserioasă.Dar ce să fac dacă m-am născut mai aventurieră, aşa?”. Are noroc că familia care deţine afacerea o cunoaşte de pe vremea primilor pantofi cu toc.
Colegii îi numesc Bahmuţeanca şi Prigoană. „Noi suntem acuma certaţi, de pe 25 ianuarie, el încă nu ştie ce vrea de la viaţă. Dar nici eu nu pot să bat câmpii, să îi promit nu ştiu ce, să ne mutăm împreună sau aşa. Nu mă visez în rochie de mireasă şi cu o droaie de copii, deşi, pentru prima dată, m-o lovit şi pe mine Cupidon”.
În armată, cuvintele sunt neputincioase
Cu câţiva ani în urmă, a început un tratament hormonal pe care îl făcea din capul ei, fără supravegherea medicului, deşi primise diagnosticul de disforie transsexuală. „Am fost intrenată la spitalul <<Sf. Spiridon>> din Iaşi, la endocrine. Oamenii au fost încântaţi, mi-au pus diagnosticul, mi-au urat succes. Bine, ei te trimit mai departe, cred că la Psihiatrie, acolo unde mai trebuia să mai fac nişte teste, dar eu nu am mai mers”.
Auzise de la un amic „de suferinţă” că se va transforma treptat în femeie. Şi, într-adevăr, vocea i se subţiase, căpătase nişte apucături feminine, iar sânii îi crescuseră ca unei adolescente de 11-12 ani. „Erau aşa, ca nişte merişoare, tari şi micuţi”. S-a oprit când au scos preparatul din farmacii.
Dacă arăta la fel şi în perioada în care vroiau să o ia la armată, îi convingea mai uşor pe „demenţii de acolo”, care, deşi o priveau negru până în suflet, „vroiau acte”. Aşa a stat Blonda o noapte la Spitalul Militar din Galaţi, între soldaţi cu fel de fel de răni. „<<La noi vorbesc actele, tu adu-ne hârtia>>. Când m-au văzut şi-au făcut cruce. Mi-au zis că trebuie să fii tâmpit să nu vezi că eu nu aveam ce căuta în rândul armatei”. Pentru că s-a dichisit precum o făcea mereu:geacă şi pantaloni de piele mulaţi, tocuri, părul despletit, lăsat în bătaia vântului. „Puteau să jure şi pe dracu’, că tot nu eram bărbat de care vroiau ei. Am obţinut diagnosticul şi m-au trimis la defilat. Sunt ce sunt şi gata!”.
„Procesul”, de Blonda-travestitul
Dacă nu-şi duce somnul până la capăt, umblă toată ziua ca o „curcă dementă”. A ţinut morţiş să-şi obişnuiască vasluienii cu nebunia ei. E gălăgioasă, extravagantă, intră în vorbă cu oricine, dar nu-i lasă pe toţi să o tragă de limbă. Până aici, însă, a fost cale lungă. Când a sunat-o un prieten şi a chemat-o la bâlci, în afara oraşului, Blonda s-a pricopsit cu o sperietură „de moarte”. În timp ce trecea un podeț, cu gândurile aiurite, ca să ajungă la întâlnire, vreo cinci indivizi chercheliţi au făcut un cerc în jurul ei. „Eu, ştiind că toată lumea mă acceptă, am văzut atunci şi reversul, răutatea din oameni. Tipii au încercat să mă violeze, au avut loc nişte îmbrânceli”. Și nu s-au oprit până când, în învălmăşeala aceea, Blonda a alunecat de pe punte drept în apa pârâului. „Atunci s-au speriat, unul m-a scos din apă, m-au văzut udă şi s-au panicat”.
De aia e celebră acum. La procesul care a urmat a participat tot oraşul. Adunătura de curioşi îşi ciulea urechile şi se holba ca la circ. Când judecătoarea, „din Iaşi, ia aminte”, i-a întrebat de ce s-au luat de Blonda, răspunsul indivizilor a fost decisiv. „<<Păi, a trecut pe lângă noi şi mirosea a femeie şi pentru că se poartă ca o femeie, am crezut că asta vrea>>”. S-au rugat săptămâni întregi, până când transsexualul i-a iertat. „Soro, am cedat, iaca, îs miloasă ca o femeie”.
Vieţile din jurul celor două identităţi
În adâncul sufletului, nu se complace în forma asta intermediară. „Sunt o corcitură, mi-aş dori să mor femeie”. Şi nu e un moft oarecare. Blonda nu s-a simţit niciodată Daniel. „Eu oricum am trăit o viaţă de femeie, nu de bărbat, dar, de la un timp anume, începi să ai pretenţii mai mari de la corpul tău. M-am ajutat de diferite artificii, machiaj, creme, îmbrăcăminte, peruci, la un moment dat astea nu te mai mulţumesc. Când mi-a zis prietenul meu <<Vai, ce bine era dacă erai femeie, te luam de nevastă>>, atunci mi s-au scufundat corăbiile”.
Le va face pe toate, dar nu acum, când trebuie să le poarte de grijă fratelui orb şi mamei cu insuficienţă cardiacă de gradul I. Când păşeşte pragul casei, se năpusteşte spre patul mamei şi îi ascultă atent respiraţia. „Când ştiu că îi las numai pe ea şi pe el în casă, doi bolnavi, mereu mă întorc cu inima cât un purice. Apoi iarăşi, dimineaţa mă scol să văd dacă e vie, mă duc şi îi ascult inima, să nu se fi întâmplat vreo nenorocire pe timpul nopţii”. De asta a şi rămas în Vaslui şi nu a căutat vreo capitală europeană în care să se aciueze, precum au făcut-o alţi prieteni „în problemă”.
Diseară, după muncă, va respecta ritualul. Apoi le va hrăni pe Alaska, Tigrişor şi celelalte trei pisici, îşi va pieptăna cu atenţie părul şi nu va lipi geană de geană până în zori de zi. Asta chiar dacă în vis e „femeie adevărată”.
Lina VDOVÎI