În 1868 s-a luat hotărârea de a muta Şcoala de la Pantelimon într-o nouă locaţie adecvată dezvoltării viitoare a învăţământului agronomic şi silvic românesc. Noua locaţie aleasă a fost „la Herăstrău, pe stânga şoselei Mogoşoaiei“, de aici denumirea de Şcoala de la Herăstrău.

Mutarea Şcolii de la Pantelimon nu a fost lipsită de controverse. Iniţial a  fost aleasă drept   locaţie   pentru   şcoală   Mânăstirea Văcăreşti, însă pe ea  puseseră deja ochii şi oficialităţile  bisericeşti   care  vizau  ridicarea aici a unui  Seminar. În cele din urmă câştig de  cauză au avut feţele bisericeşti,  care au mutat  Seminarul  într-o  singură  noapte   la Văcăreşti, iar  Şcoala  de  la   Pantelimon  a rămas   fără    alternativă. Soluţia   a   fost Herăstrăul. Astfel, la 1  august 1868, în cadrul unei  festivităţi  la  care   participă  oficialităţi politice  şi  administrative  ale  vremii, regele Carol   I  pune  piatra  de  temelie  la  clădirea viitoarei şcoli. Mutarea efectivă aici are loc în 1869, iar la data mutării şcoala avea 52  de elevi la cursurile de agricultură şi 14  la fabrica de maşini. Organizarea în noul  sediu se face rapid, astfel că în 1870 deja, directorul de  atunci  P.S. Aurelian  raporta  amenajarea câmpului  de   experienţe, a   pepinierelor, a plantaţiilor  şi  a   atelierului  de  maşini. Tot atunci, P.S. Aurelian  atrage  atenţia  asupra necesităţii existenţei unui  observator meteorologic, care va fi  creat în 1871,  iar primele observaţii  meterologice sistematice din ţara noastră  vor  fi  publicate  în  presa  vremii. În 1873, Şcoala de Agricultură de la Herăstrău primeşte medalia de bronz la Expoziţia Internaţională de la Viena. Până în 1 decembrie 1883, când P.S. Aurelian părăseşte conducerea Şcolii de la Herăstrău (fusese numit ministru la 1    decembrie  1883, la Ministerul Cultelor   şi  Instrucţiunii   Publice), instituţia avea deja o  bibliotecă cu 1.006  volume şi era  abonată  la  periodicele  de  specialitate precum Curierul financiar, Monitorul agricolu, Revista  plugarilor,  Economia rurală, Revista ştiinţifică şi Convorbiri literare. Şcoala de la Herăstrău  primise  încă  din  1876   titulatura de   Şcoala    Centrală    de   Agricultură   şi Silvicultură de la  Herăstrău datorită faptului că, între   timp, în  programa  şcolii  fusese inclus  şi un curs de silvicultură cu pondere mare între cursurile instituţiei.

După Aurelian, urmează o serie de directori cu delegaţie printre care se vor succeda ca directori cu delegaţie: I. Wechselberger (1 decembrie  1883 –  12  martie  1884),  V.S. Moga  (12   martie  1884  –  1     aprilie  1884), S.P. Radianu (1  aprilie 1884  – 1    octombrie 1884).  La  1      octombrie  1884   este  numit director  N.R. Danielescu,  care   rămâne   în funcţie până la 1    august 1887.    Acestuia îi urmează, pentru  numai  câteva  luni, N. N. Andronescu, director cu delegaţie şi el şi abia în noiembrie 1887,  la conducerea şcolii vine cel de-al doilea mare director al Herăstrăului – Vlad Cârnu  Munteanu,  agronom, silvicultor şi biolog, primul ameliorator al grâului şi ovăzului în  România, cel  care  va  aduce  o  epocă  de înnoiri tehnice şi va introduce o severă disci plină şcolară.

În anul numirii lui Munteanu se înfiinţează şi Staţiunea Agronomică, adăpostită în localul şcolii  de  meserii  din  ferma  Şcolii   de   la Herăstrău, unde rămâne până în 1898, când este mutată în laboratoarele Şcolii Superioare de Medicină Veterinară. Lucrările încep cu un director şi un asistent, după care, în 1889  şi 1890,    sunt  create  încă  două   posturi.   În staţiune s-au făcut primele analize de labora- tor  asupra   solului, anul  1890     fiind  anul înfiinţării  câmpului  de  experienţe  al  unităţii. Rezultatele acestor investigaţii au fost sintetizate  în  lucrările  publicate   de  Vlad  Cârnu Munteanu  şi  Corneliu   Roman  –  director  al Staţiunii   Agronomice   din    1897:   Studiul terenurilor  arabile  din  Câmpia   Română,   în 1891,  Solul arabil al României, studiul com- poziţiei  mecanice  şi  chimice, în   1900   şi Bilanţul solului arabil al României, în 1905. În 1900,   tot  din  colaborarea  celor  doi,  apare lucrarea      Cercetări      asupra      cerealelor româneşti: grânele şi făinurile lor, porumbul şi orzul plus lucrarea vinurile  României, studiu economic  şi  chimic.  Totuşi, preocupările  şi realizările lui Vlad Cârnu Munteanu în cercetare preced apariţia staţiunii şi activitatea sa de director. Rezultatele  muncii  sale   ştiinţifice, anterioare înfiinţării  acestei unităţi de cerce- tare, fuseseră   sintetizate  în  lucrarea  Fer- tilizarea actuală a pământului de la Herăstrău, editată  în  1883.  La  data  apariţiei  Staţiunii Agronomice, cercetarea ştiinţifică se baza pe rezultatele  încercărilor  demonstrative  făcute în câmp şi interpretate prin cunoştinţele teo- retice  ale  epocii. Altfel  spus,   adevărurile ştiinţei agricole de atunci  decurgeau din realităţile practicării  agriculturii în condiţiile spe- cifice  locului  şi  din  adoptarea  unor  metode ştiinţifice preluate din practica ţărilor avansate. Această  primă etapă a cercetării agricole româneşti  poate fi definită ca o etapă a cer- cetării  demonstrative. Ea este  specifică cercetării incipiente,  care a precedat înfiinţarea Staţiunii   Agronomice.  Cercetarea   în  sens modern a început odată cu această instituţie.

În 1904, se decide înfiinţarea Analelor Staţiunii Agronomice, publicaţie care va prezenta  rezultatele  investigaţiilor  anuale  întreprinse de cercetători. Staţiunea Agronomică revine în 1905   la  Herăstrău, când se construieşte clădirea de la Şosea, iar din 1907 staţiunea  se  mută  în  localul  acesta, mai exact în Şoseaua Kiseleff 24. Clădirea, care putea vorbi  oamenilor de astăzi despre un moment   important   al   istoriei   cercetării ştiinţifice româneşti şi a istoriei agriculturii în general, a fost demolată în 1991.  În locul ei a fost ridicată o construcţie  modernă  care aparţine acum Muzeului Satului.

Mai târziu, după înfiinţarea Institutului de Cercetări  Agricole al  României, în 1927,  are loc un proces de „comasare“ a cercetării agricole. Ca urmare, în ianuarie 1930 au fost înglobate  acestei  instituţii,  Staţiunea  Agronomică Centrală Bucureşti  şi Staţiunea Agronomică   pentru  Controlul   seminţelor  din  Cluj, încheindu-se prin aceasta existenţa de  sine stătătoare a primei unităţi de cercetare  agricolă românească.

Revenind la activitatea profesorului şi cercetătorului Vlad Cârnu Munteanu, acesta avea să se stingă din viaţă în 1903, la puţin timp  după  ce  Şcoala  de  Agricultură, acum plasată  la  Herăstrău, sărbătorise 50  de  ani de  existenţă. Lui  Munteanu  îi  urmează  la conducerea şcolii Nicolae Filip, între 1903 şi

1905.   După   Nicolae  Filip  şi  încă  alţi  doi directori cu delegaţie, la  Herăstrău  vine cel de-al treilea  mare  director  al  şcolii, profesorul   Constantin   Sandu  Aldea, iar  pentru şcoala de agricultură românească urmează o nouă epocă.

Taguri: nr. 3 / martie 2012 Tweet

Sunday, March 11th, 2012 at 12:56 pm, BUSINESS, RSS feed