Vacanţă în tranşee

August 24th, 2011, Revista Flacara

Comenteaza

Daca aveţi un pic de ghinion, o vacanţa se poate transforma, peste noapte, într-un adevărat război. Este şi experienţa unor turişti români în Kirghistan.

Anul trecut a reprezentat pentru Kirghistan o perioadă de frământări sociale, schimbări politice bruşte şi revolte sângeroase. Pe 6 aprilie, o demonstraţie a opozanţilor preşedintelui de atunci al statului, Kurmanbek Bakiev, a degenerat în conflicte armate între populaţia din toată ţara şi forţe ale reprezentanţilor puterii. Lucrurile aveau să se agraveze pe 11 iunie când o nouă răzmeriţă a izbucnit în al doilea oraş ca mărime din Kirghistan, Osh.

Confruntările dintre comunitatea uzbecă şi kirghiză din regiune au lăsat în urma lor, conform oficialităţilor locale, cel puţin 200 de morţi. Nou-insta- latul preşedinte al statului, Roza Otunbaieva, susţine că 2.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor. Si, potrivit The Economist, un număr de 45.000 de refugiaţi uzbeci au fost înregistraţi oficial în teritoriul ţării vecine, Uzbekistan.

În haosul generalizat din fosta republică a U.R.S.S (Kirghistan şi-a câştigat independenţa în 1991) au fost prinşi si câţiva turişti români. Cristi Vesa, un tânăr de 21 de ani, din Arad, îşi aminteşte, cu groază, de această vacanţă în tranşee. În mai, omul nostru se afla în Rusia, într-un oraş apropiat de Kirghistan. Si s-a gândit, aşa, că ar fi potrivit să viziteze şi Republica Kirghiză, mai exact oraşul Osh, despre care avea referinţe interesante. Zis şi făcut. Doar că locul acela, destul de exotic, la început, s-a transformat, sub ochii lui, într-un adevărat câmp de luptă: „M-a fascinat Bazarul Central din Osh. Am avut ocazia să mă pierd printre sutele de mirodenii, să-mi trec mâinile prin sacii imenşi cu frunze uscate de ceai verde şi negru… În capătul pieţei se aflau zone meşteşugăreşti: -ierari, tâmplari, pielari. Zona muntoasă, râurile repezi, Valea Fergana şi fertilitatea ei, satele din sud, de la 3.100 de metri altitudine, unde nu cresc copaci, turmele de iaci, iurtele minuscule, dar frumos împodobite, călăreţi în mijlocul oraşelor, toate astea păreau dintr-o altă lume. Mâncarea locală nu lasă nici ea de dorit. În România nu prea ştim despre şaşlîki, despre condimentele care-ţi provoacă hemoragie nazală dacă nu le ştii măsura, despre lipiile lor tradiţionale numite nan, cumpărate calde de la marginea drumului, unde, de altfel, se află şi brutăria (un cuptor simplu, o masă unde se frământă aluatul, o formă pentru ştanţat lipia şi o pătură de acoperit produsul cald.”

Apoi, aşa, dintr-o dată, cică de la câţiva tineri uzbeci şi kirghizi care s-ar fi luat la bătaie, oraşul s-a transformat într-un infern: „S-a format o coloană mare de automobile, iar la câţiva zeci de metri de mine oamenii au început să spargă maşini şi să se încaiere. După un timp s-au auzit împuşcături. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat, că am fugit!”

Unii au pus declanşarea revoltei etnice din sudul

Kirghistanului pe seama fostului preşedinte Bakiev. Un oficial din Ministerul de Externe a declarat, în perioada conflictului, că au fost angajaţi mercenari din Tadjikistan şi Afgha- nistan pentru a agita spiritele în regiune. „Localnicii vorbeau despre situaţii când pe o stradă existau două baricade, una kirghiză şi alta uzbecă, iar oamenii erau împuşcaţi fără ca în cele două părţi ale baricadelor să existe arme. S-a vorbit mult despre trăgători de elită, aflaţi pe înălţimile oraşului, care trăgeau în populaţie. Împuşcăturile nu se opreau nici noap-ea, iar exploziile se auzeau foarte des. Apa şi eletrici- tatea au fost întrerupte în cartierele uzbecilor. Pe străzi, din loc în loc, era scris cu var: SOS. Magazinele erau închise, iar Bazarul central a fost van- dalizat”, povesteşte Cristi.

Până să fie evacuaţi din zona de conflict, în convoi, cu ajutorul Ambasadei României în Kazahstan, turistii români aflaţi în Osh s-au baricadat în camere şi au urmărit, cu sufletul la gură, ştirile despre ceea ce se întâmpla în jurul lor. „Soldaţii care ne-au însoţit erau si ei speriaţi, în ziua cu pricina s-a tras asupra unui autobuz din convoi. Pe drumul până la aeroport am văzut urmele lăsate de acest război. Case arse din temelii, terase sparte şi distruse, urme de gloanţe pe pereţi, maşini carbonizate, copaci tăiaţi, uneori baricade. Am fost îmbarcaţi în regim de urgenţă, pe poarta VIP, fără controlul paşapoartelor”, îsi aminteste Cristi. După patru zile de cosmar, vacanţa în Kirghistan s-a încheiat, din fericire, cu bine. Si cu un suvenir cam ciudat: „Îl port cu mine tot timpul, e un glonţ primit cadou de la un soldat din convoi”.