Nu mi-au plăcut niciodată sărbătorile, credeam că n-am capacitatea de-a mă bucura la grămadă. Până în martie, când am fost în Spania. La „Fallas“, mai exact, cea mai cunoscută fiesta valenciană. Unde am înţeles că unii oameni sunt născuţi, pur şi simplu, cu sărbătoarea în ei. Şi că uneori, din prea- plin, trebuie să o scoată afară. În turnuri, pe străzi, în pieţe. Molipsindu-ne şi pe noi, cei mai trişti, aşa, tot din naştere.
Valencia e frumoasă rău, oricum ai lua-o: romantică și ademenitoare, prin risipa de portocali înfloriţi, medievală, dinspre turnurile Serrano și Quart, misterioasă, pe străzile înguste din Casco Viejo (Orașul vechi), marină, pe Malavarrosa, cea mai mare plajă urbană din Europa, cochetă, vezi Calle Colón, o destinaţie de turism de shopping cunoscută în toată lumea, avangardistă, prin faimosul Oraș al Artelor și Știinţei, opera arhitectului Santiago Calatrava. Când e Fallas, însă, toate acestea au o strălucire specială. Un fel de valoare adăugată prin felul valencian de-a sărbători. Cu bucurie, născută, iar nu făcută, cu disperare, cu toată fiinţa.
În primele zile, recunosc cinstit, n-am înţeles nimic și mi s-a părut o atmosferă obositoare. Orchestre pe stradă, artificii la tot pasul, bubuituri zi și noapte, drumuri blocate, magazine închise, puzderie de statuete împrăștiate prin oraș, petreceri câmpenești, printre blocuri, paella, buñuelos (un fel de gogoși), sangria, mojito. Plus înghesuială peste tot, că doar erau un milion de turiști în Valencia! Veniţi pentru Fallas, evident. Mai apoi, încet, dar sigur, a început să-mi placă, din cel puţin două motive. Primul ar fi că localnicii radiau de bucurie. Erau fericiţi, pur și simplu, în hărmălaia asta a lor. Toată lumea zâmbea la toată lumea, se îmbrăţișau sincer, cântau și dansau din toţi rărunchii, îţi transmiteau sentimentul că sărbătoarea lor este cel mai important lucru din lume. Și că orice criză n-are decât să-i scutească, n-au timp de prostii economice, cel puţin în perioada asta.
Al doilea motiv se numește Virgil Ghiţă, român, prin naștere, valencian, prin felul de-a primi și de-a da mai departe frumuseţea acestei sărbători. El m-a luminat, în sensul că a avut răbdare să-mi explice de unde vine Fallas și de ce localnicii își pun tot sufletul în ritualurile cu pricina, ca și când ar fi o problemă de viaţă și de moarte.
Statuile de „Fallas“ sunt realizate din carton, plută şi, mai nou, polistiren expandat. Costă între 5 şi 200 de mii de euro, după cât sunt de sofisticate
Prima dovadă scrisă despre Fallas datează din anul 1740. Originea sărbătorii este legată de breasla tâmplarilor din oraș. În ajunul sărbătorii de San José, patronul lor, tâmplarii ardeau în stradă, într-un foc purificator, toate deșeurile adunate peste an: resturile de lemn, hainele vechi, suporturile lămpilor cu petrol (parots), necesare în serile lungi de iarnă. În timp, aceste parots au fost transformate în diverse figurine, li s-au adăugat mâini, feţe, au fost îmbrăcate și etichetate cu mesaje satirice la adresa unor persoane, practici sau situaţii din comunitate. Așa au apărut celebrele statui de Fallas, care, la sfârșitul sărbătorii, sunt incendiate într-un adevărat ritual.
În 1855, în cadrul mișcării de apărare a tradiţiilor populare, revista La Traca acorda premii pentru cele mai bune statui de Fallas. Așa a început competiţia între localnici, au apărut asociaţiile de Fallas (El Casal Faller), grupate, de regulă, pe străzi sau cartiere. În momentul de faţă, în Valencia există 385 de astfel de asociaţii, plus alte 250, în restul provinciei. Concurenţa fiind atât de mare, sunt angajaţi artizani, sculptori, pictori. În context, a apărut chiar o meserie nouă, artistul de Fallas. Asociaţiile se ocupă tot anul de acest subiect, pe banii lor, astfel încât, în martie, să rupă gura târgului cu o Falla cât mai spectaculoasă. Din 1901, statuile cu pricina sunt premiate chiar de Primăria orașului Valencia, într-o ceremonie, evident, fastuoasă. Până acum, recordul de grandoare aparţine monumentului Nou Campar, realizat în anul 2007, cu o înălţime de 32 de metri. Ca să fie siguri că tradiţia va supravieţui, în timp, valencienii își implică și copiii în rostul sărbătorii, încă de la naștere. Am văzut nou-născuţi, în costum de Fallas, „defilând” în braţele părinţilor sau în cărucioare. Apoi, fiecare grup statuar principal este acompaniat de un altul, mai mic, de maximum trei metri, respectiv Falla copiilor (Falla de los Niños), reprezentînd personaje, situaţii și mesaje din lumea lor.
Deși, oficial, sărbătoarea începe în 15 martie, vestitorii ei se arată încă din prima zi a lunii, când este inaugurată Mascleta, un spectacol fabulos de pirotehnie, desfășurat în fiecare zi, până în 19 martie, la orele 14, în Piaţa Primăriei. Localnicii susţin că noi, turiștii, doar vedem acest ritual de origine maură, fără să-l simţim și să ne lăsăm cuprinși de el. Și, cu siguranţă, au dreptate. În timp ce eu mă străduiam ca la orele 14 să fiu cât mai departe de Piaţa Primăriei, ca să-mi protejez auzul, văzul, creierii și inima, ei se înghesuiau să fie cât mai aproape. Să simtă cât mai tare fiecare explozie, parte dintr-un concert bine orchestrat, de un maestru pirotehnic, evident. În timp ce eu auzeam doar bubuituri, ei vibrau la intensităţile diferite, într-un crescendo infernal pentru mine, înălţător pentru ei, până la 120 de decibeli.
Procesiunile, în schimb, mi s-au părut de o frumuseţe nelumească. Imaginaţi-vă râuri de femei, copii și bărbaţi, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, curgând, pur și simplu, într-o bucurie pură, primară, legată doar de miracolul de a fi în viaţă, pe străzile Valenciei! Sincer, este cel mai frumos obiectiv turistic pe care l-am văzut vreodată! Cât despre costumele de Fallas, aproape că n-am cuvinte! Cele bărbătești, de un pitoresc anume, ajung la câteva mii de euro. La capitolul femei, însă, spectacolul depășește orice basm cunoscut. Da, prinţesele, cosânzenele, zânele, cum vreţi să le spuneţi, tocmai își etalează garderoba pe stradă. Enrique Marzal, unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de costume de epocă din Valencia, mi-a oferit câteva detalii din culisele acestei arte: „Într-o rochie de Fallas intră 13 metri de material. Numai asta, fără manoperă, poate ajunge la 40 de mii de euro. Evident că vorbim de o ţesătură specială, lucrată manual, cu fir de aur. Rochia este amplă, susţinută de un corset din sârmă și plastic. Ţinuta mai are un fel de șorţ, o vestă sau un șal, pentru umeri, și acestea lucrate manual, prin urmare tot scumpe. Apoi, sunt necesare meșe de păr, puse în lateralul coafurii, agrafe, piepteni, cercei, coliere, toate din aur sau măcar aurite, respectiv alte mii de euro. Și, nu în ultimul rând, pantofii e obligatoriu să fie din același material ca și rochia. În final, un costum de Fallas poate ajunge la 60-70 de mii de euro”.
Enrique Marzal, fost balerin şi actor de comedie, acum maestru în creaţie vestimentară, a realizat costume valenciene şi pentru Casa Regală Spaniolă.
În atelierul dlui Marzal, dar și pe stradă, am văzut adevărate opere de artă. Mai mult, artistul mi-a arătat fotografii cu vârfurile creaţiei sale, respectiv costumele valenciene realizate pentru Casa Regală Spaniolă: al Reginei Sofia, în 2000, al Prinţesei Letizia Ortiz, în 2004, al Infantei Leonor, în 2005 și, recent, al Infantei Sofia.
Cu un costum mai scump sau mai ieftin (6.000 de euro, dacă e producţie industrială, fără fir de aur și alte fineţuri), fiecare valenciană visează să fie aleasă între cele 13 Falleras Mayor, dintre care una este Regina sărbătorii, iar celelalte sunt Curtea de onoare. Această Casă Regală de Fallas conduce Ofrenda, adică procesiunea de închidere, din 17 și 18 martie. O defilare a Asociaţiilor Fallere, fiecare cu orchestra ei, fiecare cu strălucirea ei. Femeile au buchete de flori din care se împodobește, în final, o statuie imensă a Sfintei Fecioare a celor fără ajutor. În ediţia 2012, florile au fost albe și roșii.
După toate aceste ritualuri, urmează esenţa sărbătorii, La Nit de la Crema. Adică incendierea grupurilor statuare, pe rând, în funcţie de premiile primite. N-aţi vrea să știţi cum arată Valencia, în fum și flăcări, ca și când i-ar fi dat foc barbarii! Localnicii, însă, se regăsesc în acest ritual purificator. În flăcările de Fallas își ard necazurile, tristeţile, grijile de peste an, poverile din trecut. Apoi intră, primeniţi la trup și la suflet, în bucuria primăverii. În mult așteptata întâlnire cu florile de portocal. Un fel de punct și de la capăt. Alt anotimp, alte griji, poate altă iubire. Iluzii, speranţe, viaţă.