taking xanax with lunesta generic xanax xanax alkohol hatás

trika xanax generic xanax generic xanax half life

will tramadol keep you up order tramadol online overnight can you take ibuprofen plus with tramadol

valium smell buy generic valium drug facts on valium

phentermine generic brands buy phentermine online how long does it take for phentermine to get out of ur system

ativan violence ativan without prescription ativan 5mg how long does it last

can u mix xanax and methadone cheap xanax how fast does xanax act

is it illegal to purchase ambien online ambien drug mail order zolpidem

critica filme a soma de todos os medos soma carisoprodol soma row houses omaha

how to put together a soma cube soma online oprema za lov soma

ZOOM

Vama Veche cu fluturi în pantaloni

August 20th, 2012, com Comenteaza

Ultima dată  văzusem delfini  în Vamă.  Ce spectacol! La răsărit, vreo  10 exemplare, dantelând apa  în jurul  epavei,  de  parcă ar  fi invitat-o  la vals. A fost pentru ultima  oară…

N-am   mai   fost  de   şapte   ani   în  Vama Veche, aşa că n-am fost contaminat de valurile  de   schimbare  trâmbiţate,  văd   proaspăt locul.  Poate   şi  datorită dorului, Vama   îmi intră   direct   în  stomac,   ca  o  senzaţie caldă (vorba  unei  prietene, care  îmi  spune că am început să am fluturi în pantaloni – era noapte şi stăteam fix sub un stâlp  luminat în jurul căruia  roteau zeci de gâze – din această  cauză fluturi în pantaloni). Da, au  apărut hoteluri, construcţii noi. Zona turistică s-a extins, comersanţii mirosind potenţialul locului, spectacolul arhitectural şi uman e divers. Manelişti? Nu-mi dau prea bine seama,  poate după atitudine – văd  ceva  burţi  revărsate şi lanţuri cât să remorchezi o epavă. Apropo de faimoasa epavă a Vămii, s-a scufundat, doar un  metru de  catarg   care  iese  din   valurile mării  mai  amintind de  vaporul emblemă al staţiunii, de parcă ne-ar arăta – semn al revoltei împotriva tuturor celor care au ajuns  aici cu  prejudecăţile la  ei  – degetul din  mijloc. Prefer  aşa,  decât  să mă  gândesc la ciotul  de catarg  ca gestul  unui muribund. Nu,  Vama n-a murit.

Vama Veche (denumirea veche: Ilanlâc) este un sat în partea de sud a judeţului Constanţa, în Podișul Negru Vodă. Aparţine administrativ  de comuna Limanu.  Este amplasat pe malul Mării Negre,  aproape de  graniţa  cu  Bulgaria.  La recensământul  din 2002 avea o populaţie de 178 locuitori.

De regulă, pleci din Bucureşti ca să ajungi la mare  la răsărit. Oricând ai ajunge,  dacă nu vezi răsăritul, înseamnă că n-ai trăit pachetul complet. Soarele  ţâşneşte de  după linia  orizontului scăldând în  baia  sa  fierbinte toate reziduurile  orgiatice ale  nopţii,  iar  epifania răsăritului te loveşte  pur  şi simplu în moalele  capului. E ca  o  purificare. Nu-ţi   trebuie vreun talent  să observi  acest ritual  al abluţiunii în mare.  Vamaioţii se dislocă  din  cluburi ca nişte gheţari gata să se topească. Unii sunt înecaţi  deja, în alcool, beţi cleşte. Spectacolul va  fi cu  atât  mai  extatic,  sau  nu  va  mai  fi deloc. O tipă de vreo 20 de ani a capitulat de la cât le-a gâlgâit,  căzând la datorie pe plajă. Soarele   răsare   măturându-i  frumosul chip, imobil.  A rămas într-o  poziţie  uşor  nefirească, fix între trotuar şi plajă (încurcând grupurile  lăbărţate de  petrecăreţi), cu  un  deget  la gură, ca şi cum ar cere să nu fie deranjată. Dar somnul e adânc.  Nici un  zgomot nu-i  atrage atenţia,  iar  ea  doarme,  doarme…  Oamenii trec pe lângă  ea, cei mai mulţi  nebăgând-o în seamă. Unul o vede şi se îngrijorează o secundă, altul râde  şi îi trage  o palmă la fund.  „Tu, pisi!”. Pisi nu are reacţie.

După toate   câte  se  întâmplă în  timpul nopţii,  răsăritul te face să priveşti orizontul cu  o naivitate proaspătă, de  copil.  Decojind cerul  de  umbrele nopţii,   soarele  scoate  din miezul său  de  portocală primele semne  ale zilei. Iată barca pescarilor de la cherhana îndreptându-se în larg, pregătită să tragă peştele din  năvoadele ţarcului. Şi încă  una, două,  trei,   în  depărtarea  mării   –  ca  nişte puncte puse  de un pictor  zgârcit  pe o pânză. Un  tablou  care  se repetă zilnic  pe  linia  orizontului rozaliu.

Vama   Veche  e  ca  un  clocot  în  care  ai impresia că totul  dă pe dinafară. Turiştii  sunt ca nişte afluenţi ce bolborosesc haotic în toate direcţiile, înghiţind fiecare  centimetru de staţiune până  la eliberarea în valurile mării. E o energie  care-ţi ţiuie  în urechi  în orice clipă, pentru că Vama  e străbătută doar  de  câteva artere  şi are o plajă  care se întinde pe o distanţă  de aproximativ un kilometru, prea mică la cât popor dă buzna la distracţie. Timpul se opreşte în loc doar pentru localnici. Nea Ion – care n-are  încă 50 de ani, dar  aşa-i place  să i se  spună,  asigurându-şi  respectul  cuvenit prin  apelativul „nea”   –, primeşte în  gazdă zeci  de  turişti pe  timpul verii.  Oameni care vin şi pleacă,  lăsându-l în final precum catargul  epavei,  înfipt  în pământul unde a văzut lumina zilei, pe care  probabil nu-l  va părăsi niciodată. Nostalgia vamaiotului autentic are alt  fir  lăuntric, dar   nu  e  diferită de  cea  a memoriei oricărei  comunităţi. Filonul e dictat de scop, de activităţile practice ale întreprinzătorului. Şi n-o  duce  deloc  rău,  dacă  e să-i iau la numărat camerele. După două pahare, agro-turistul de azi îşi aduce aminte cum era pe  timpul  comunismului, când   angajat   pe noul  şantier naval  de  la  Mangalia câştiga… „Cât  crezi?”…  iar  eu  bâjbâi,  spre  satisfacţia lui: „2.000?”  „Ntz!”  „4.000… 6.000…” „Ntz!” „10.000?!” „20.000, domnule!”. Aşa că nu mă mir prea  tare să-l văd  într-o  seară  cu nevasta la plimbare, evadând din  decorul Vamei  sus pe  faleză,   deasupra  cherhanalei, deasupra talmeş-balmeşului din  interior. Aproape  că se ruşinează că-l surprind gătit,  asta  însemnând un  tricou  cu „muşchi”, fără  mâneci,  şi fără faimoasa lui pălărie de cowboy, cu părul pieptănat acum,  à la Banderas, pe spate. Adevărat, viaţa  e în altă parte  pentru fiecare dintre noi.

Din Vamă mai pleci doar  când ţi se termină  banii,  e regula nescrisă. Asta  dacă  vii cu buget  de acasă. Altfel trebuie să ai „stil” ca să supravieţuieşti zilelor  la scăldat, când  după atâta   apă   încep   să-ţi  chiorăie   broaştele  în burtă. O fac nişte  tipi, băieţi  şi fete – rockeri, potrivit aparenţelor vestimentare – ţoale  de piele,  piercinguri, tatuaje.  Stilul e că vânează privirile  trecătorilor, iar  odată laţul   pus,   îl strâng în jurul  tău: „Dă-mi  şi mie un leu”.  Şi nu  numai. Într-o  zi, una  dintre tipe  intră  în curte la nea Ion şi verifică cu dezinvoltură portbagajul unei  maşini.  Nu-i  maşina ei, evident.  Mă  vede,  îmi  zâmbeşte. Îi zâmbesc şi eu,  cu  părere de  rău.  Asta  e, poate  va  avea mai  mult  noroc  în alte  curţi,  cu alte  maşini. Totuşi,  cred,  e greşit  să te gândeşti la ei ca la nişte  cerşetori sadea,   în  Vamă  statutele  îşi pierd accentele  obişnuite. Amestecate în malaxorul libertăţilor inhibate la  oraş,  aici, rolurile se pot  inversa, gata  să  facă  oricând din copiii frustraţi ai staţiunii nişte Gavroche ţinând steagul sus, folosindu-l ca armă,  dacă e cazul.  Doar  originile revoltei sunt  diferite: nu despre inegalităţile sociale e vorba,  ci despre inegalităţile dorinţei. Când a dori înseamnă a fi – acesta  e spiritul de la Vama  Veche. De  altfel,  alături  de  nudişti,  rockerii   sunt printre primii   care  au  ocupat la  începuturi Vama, aşa că nu-i exclus să funcţioneze aici şi un  spirit  vindicativ. Unul  dintre tipi e ispitit de bucata din farfuria unui ardelean îmbujorat  de  cât  mănâncă cu  poftă.  Acesta  îl respinge   ferm,  dar  molcom. „Du-te…  mă…  de aici. La mun-că!” Şi, ca într-un meci  de total combat, rockerul îi susţine privirea mai multe secunde, îl  priveşte ironic.  Ardeleanul lasă privirea în  jos, dar  nu  cedează îmbucătura.

 

Apoi rockerul îi râde  scurt în nas şi continuă: „Nu  mi-o dai, nu? Nu??”

Vama Veche era cunoscută până la sfârșitul anilor 1990 ca fiind un mic sat de pescari, cu o plajă puţin  frecventată de către turiști,  fiind preferată îndeosebi de către nudiști. În ultimii 10 ani, însă, datorită muzicii promovate de formaţia Vama Veche, localitatea a cunoscut un aflux puternic de turiști,  schimbându-și complet vechea înfăţișare prin  apariţia de construcţii  și  spaţii comerciale noi.

 

Chiar  şi poliţiştii şi jandarmii de rond  pe plajă  îşi pierd din  consistenţa oficială.  Încorsetaţi în uniformele lor pe care strălucesc tinichelele,   vântul  şi  apa   sărată  a  mării   le-a pătruns  în  suflet   şi  lor,  contaminându-i. Uite-l  pe  unul cu  o privire care  se  vrea  de gheaţă, restabilind ordinea şi liniştea  publică în direcţia unei  ispite  înfierbântate pe  plajă. Ce  contează că  s-a  împiedicat şi  i-au  sărit ochelarii replică  RayBan de pe ochi, e tot timpul  un  subaltern de vină  pentru toate.  Părul gelat, adunat din lateral  spre creştet  în vârful capului – imagine pardonabilă pentru civilii fashion victim  –,  îi  trădează apucăturile de golan  al Vămii,  dându-i de gol falsele  şi oficialele intenţii. Sau razia  jandarmilor care scanează plaja de nudişti de pe un dâmb, din jurul  unei  dube.  Scrupulos cu  fişa  postului, un  jandarm veghează cu binoclul  la buzunarele  oamenilor cinstiţi.  Roteşte  binoclul  prin aer vreo  10 minute, până  când  îi înţepeneşte mâna  pe un punct fix. Vreun hoţ, ceva? Nu. Şi nu-i   nici  reumatismul,  ci  doar   posteriorul unei  nudiste. Însă  nu  ştii  niciodată unde se ascunde infractorul, nu-i  aşa?  – îmi aduc  eu aminte seria  filmelor  cu jandarmi a lui Louis de Funès.

Printre cei care  văd  în  descoperirea  corpului actul  întâi  al naturii umane, e loc şi de plăcere  interzisă. Doi inşi tranzitează plaja de nudişti, cu privirile flămânde, piezişe.  O blondă cu un corp de nimfă  s-a întins  la soare să se binecuvânteze, dar  nu  primeşte numai lumină, ci şi  umbrele ocheadelor celor  doi. S-au oprit  amândoi, goi şi penibili,  înghiţind în sec şi lubrifiindu-şi gâtlejurile cu o sticlă de Cola, pe  care  şi-o  paseză unul altuia,   când tipa  se întoarce de pe o parte  pe alta.  Nici o problemă,  nu-i   bagă   în  seamă,   echilibrul acestei  forma mentis  nu  e tulburat de  acidul libidoului, cel mult,  atâta  Cola să-i fi stricat  la burtă pe cei doi.

Nudismul e o normalitate atît de puternică în Vamă,  încât  face aberantă normalitatea noastră cotidiană. E firesc să vezi doi părinţi jucându-se în  apă  cu  copilul   lor,  fluturându-şi  nuditatea asumat, cu naturaleţe. Şi, retrospectiv, că e funny să vezi copii în fundul gol,  lăsaţi  aşa  pe  plajă  de  către  părinţii lor. Funny  pentru  părinţi. Are  cineva,   ceva  de ascuns? Intrăm  în  zona   tabuurilor, a  educaţiei  despre propriul corp  care  se face încă cu mâna  dup-o ureche la români.

Zona nudiştilor e împânzită de corturi. Îşi fac veacul  – cât ţine vara  uneori – oameni cu această  filosofie simplă de viaţă. Bunul sălbatic – aşa cum  l-a făcut maică-sa –, golindu-se de  practicile civilizaţiei, pentru  un  trai  cât mai  simplu. Perechi  sau  familii,  cu  căţel  şi purcel  (un tip a venit  în Vamă  cu patru buldogi,  care au propriul ţarc, şi le dă o atenţie de  parcă   patrupedele l-ar  fi  adus   pe  el  la mare),  cu un  cort  deauspra capului noaptea şi  o  umbrelă  împotriva  arşiţei   din   timpul zilei.  Mănâncă,  beau,   dorm,  stau   la  plajă, înoată,  fac dragoste. S-au  bronzat frumos şi s-a strâns atâta  căldură în ei, că a iradiat şi zona  sufletească. Sub o foaie de cort, o familie compusă din soţ, soţie, fetiţă şi bunică  tocmai  au  terminat masa.  El se duce  şi clăteşte castronul de  salată  în mare,  apoi  revine  sub foaia de cort. Îşi fac digestia moţăind unii  în alţii,  el rezemat de  soţie,  fetiţa,  cu  capul  în poala  tatălui. Bunica  e din  decorul clasic, un pic mai departe. Nimic  nu  se pierde, ci doar se îmbogăţeşte.

 

Noaptea,  acrobaţiile cu  focul,  lampioanele lansate în aer, dansul, beţia şi sexul produc o incandescenţă echivalentă energiei solare  din timpul zilei pe feliile de plajă însufleţite ale Vămii,  fie că locurile  de pierzanie  se  numesc Stuf,  Expirat,  Molotov.  Iar Luna,  principiu feminin al dragostei, le guvernează pe toate.  „Salut! Ce mai faci?” – o  întreb   pe   o  tipă   care-şi   face  zilele   la Molotov şi pe care am cunoscut-o în urmă cu vreo  două zile.  E  mai  tot  timpul zen,  cu berea-n  mână  şi cu o pereche de ochelari  în spatele cărora  îşi ascunde probabil cearcănele de nesomn. „Eu? Ce să fac? Şi azi sunt  tot îndrăgostită.”

Luna  luminează o fâşie  de  mare,  înaintând   spre   plajă,  muşcând din  ea,  dintr-un chip  de  la  capătul culoarului. O  prietenă a ajuns  azi în Vamă,  pentru două zile. Vrea să uite   complet  de   Bucureşti,  să-şi   deschidă toate  supapele, să se distreze. Altceva  nu contează.  Acum   priveşte  în  direcţia  lunii, pare că o invocă. „O, lună! Blândă-i raza ta de soare.  A fetei faţă  mi-o  înfăţişează” – spune Fundulea, jucând  gros rolul lui Pyram, în faimoasa  scenă a meşterilor din Visul unei nopţi de vară, de  Shakespeare. În Vamă,  visele  nu trebuie să fie niciodată prea  complicate. Arderile sunt  simple,  trebuie deblocaţi doar polipii,  să laşi fantezia să circule.  Iar lucrurile  se  întâmplă.  Fâşia  de  lumină  devine  o scară,  te duce  la cer. Pe tine  şi sufletul pereche.

Chit că e vorba  de-un weekend.

Taguri:

Comenteaza