Este unul dintre scriitorii români proveniți din Basarabia pentru care  atitudinea,  intelectuală  sau  civică,  e  o  datorie  a  fiecăruia dintre  noi. Doar așa am putea schimba ceva – ar putea suna un posibil motto al lui Vasile Ernu. [text Radu Pocovnicu, foto arhivă personală Vasile Ernu]

În această perioadă, Vasile Ernu se află la Sarajevo  cu  o  bursă   şi  lucrează   la  un  nou roman. Cât de mult îl inspiră această călătorie?

„Sarajevo  este  un  loc  deosebit. Un  amestec straniu de religii, de falii sociale  și culturale deosebite. Mie îmi place la nebunie acest tip de amestec. Orașul  e foarte  liniștit, așezat  pe o vale, înconjurat de niște munţi. E plin de bise- rici catolice, ortodoxe, ceva sinagogi și multe, multe  moschei  ale  căror   minarete  răsar   de peste tot. Îmi place că în cursul zilei, în această liniște  și amorţeală balcanică, orașul scoate tot soiul de sunete: de la orologii și diverse dangă- ne de clopot la rugăciunile cântate ale imami- lor. Aceste sunete pe care le scot imamii aici mi se par de o tristeţe copleșitoare. E un loc care te îmbie la meditaţie și reflecţie. Stând la Sarajevo începi să înţelegi  de ce anume aici au ales să-l  asasineze pe Franz  Josef. E o întrebare al cărei răspuns poate fi o carte frumoasă.  În ceea ce privește cartea la care lucrez, nu știu dacă voi reuși să o termin aici, însă cu siguranţă o bună parte va fi scrisă la Sarajevo.”

Iată  şi o poveste „caldă“ de acolo. „Acum câteva zile, în plină arșiţă a amiezii, am ieșit să mănânc în orașul vechi care este la 200 m de apartamentul meu. Ies din când în când să iau masa, o cafea sau seara la un vin sau o bere. Ei numesc această parte a orașului Baščaršija. La colţul  străzii traversez un pod mic, iar la capă- tul  podului  este  un  semafor  la  care  aştepţi culoarea verde pentru a traversa strada ca să intri  în  Baščaršija.  Ajung   la acest semafor și aștept. Peste drum, în faţa mea, stau un tip și o tipă cu un cărucior în care se află un copil. Mă uitam  la copil căci  și eu am un copil mic de numai patru luni și asta mă face să mă gândesc la el. Însă m-am uitat și spre mamă. Ceva  îmi spune că  o știu foarte bine. Poartă  ochelari negri și șapcă la fel ca a mea, doar de culoare verde. Mă uit la tată și am aceeași senzaţie stra- nie că-l  știu foarte bine, dar nu știu de unde. Cum  am stat în multe orașe și știu tare multă lume încercam să mă gândesc la vechi feţe pe care nu le-am mai văzut demult, vechi relaţii. Mă concentrez mai bine și atunci îmi pică fisa… Cine  erau? Nimeni alţii decât Penelope Cruz  și Javier Bardem. Uite așa..  iar eu îi căutam  în cotloanele  memoriei,  printre  vecinii  mei  de scară de la Iași, Cluj, Chișinău sau Odessa.”

L-am întrebat pe Vasile Ernu cum se simte într-un oraş  unde se vorbesc mai multe limbi (nu  ştiu  câtă   importanţă are, dar cartea  lui,  Născut în URSS, tocmai a fost tradusă  într-o nouă limbă).

„Aici  amestecul nu e atât al limbilor cât al religiilor și al altor falii culturale. Limba  do- minantă e bosniacă, adică sârbo-croată. Cum se spune: lingvistic vorbesc aceeași limbă, politic vorbesc limbi diferite. Mie însă îmi plac orașele în care se vorbesc mai multe limbi. Un oraș ade- vărat ar trebui să aibă minimum două limbi pe care toată populaţia  să le vorbească cu ușurin- ţă. Dar acest lucru e tot mai rar. În ceea ce privește cartea mea de debut, da, tocmai a apărut într-o limbă vorbită de un popor pe care eu îl iubesc foarte mult: e vorba de limba georgiană. Caucazul  este ceva deosebit, păcat că la noi nu se știe mare lucru despre el, iar georgienii un popor de care nu poţi să nu te îndrăgostești.”

Sper ca cititorii mei să  rămână  cu nişte întrebări, cu nişte nelămuriri, enervări raţiona- le care să le declanşeze propria reflecţie asupra lucrurilor.” – spunea Ernu într-un interviu, în legătură  cu  cărţile sale. În  mediul  virtual  – unde suntem  tot mai prezenţi – vezi cumva pericolul   unei  uniformizări  a  gândirii, al apariţiei unei noi ideologii? „Da,  îmi place să provoc, dar nu de dragul provocării ci de dra- gul producerii unor declicuri. Îmi plac scriitorii care mă  pun pe gânduri, care  frământă niște probleme. Spaţiul virtual este cumva asemănă- tor cu cel real doar că riscul de acolo e că te ten- tează cu o infinitate de oferte, îţi fură timpul și de multe ori acele oferte multiple sunt un cumul de aceleași banalităţi. E mult mai greu să con- trolezi on-line-ul. Dar dacă  știi să selectezi, să discerni, atunci și aici ai o mulţime de provo- cări  excelente. În definitiv depinde ce om,  ce idee stă la capătul altui fir, altei platforme. În ceea ce privește  ideologiile, nu trebuie să  ne temem de ele. Trebuie doar să le gândim, să le interogăm, să nu le primim de-a gata.”

De câţiva ani, scriitorul se ocupă de organizarea Zilelor Literaturii Române la  Chişinău, asta  după   ce  a  lipsit  o  bună   perioadă   din Moldova. Cât de mult poţi să înţelegi din infor- maţii mediate despre ceea ce se întâmplă „din- colo“ – în cazul de faţă, Moldova? „Of, da, eu mă  apuc de diverse  proiecte căci  cred foarte mult  în  conceptul  iluminist  despre  cultură, implicare, progres etc. Eu privesc acum litera- tura în primul rând ca pe un demers social și politic și abia în ultimul rând ca pe unul artis- tic. Asta nu înseamnă că literatura nu este artă în primul rând. Însă la noi e foarte greu să dis- cuţi care e funcţia artei că toţi o dau cu autono- mia esteticului.“

Problema cu „dincolo” e mai complicată… Eu cred că din mass-media noastră, din infor- maţiile care circulă fie pe canalele oficiale, fie pe cele mainstream, e foarte greu să pricepi ce se întâmplă cu adevărat acolo. E foarte important să  cauţi alte canale de  informare, să  vizitezi locurile, să  cunoști   oamenii, să  înţelegi ce îi preocupă și cu ce se frământă. Pentru mine, de exemplu, acest festival  e în primul rând un moment și un loc în care cei de dincoace și cei de dincolo se întâlnesc și vorbesc, se cunosc, pole- mizează  direct,  fără  intermediari. Majoritatea dintre ei își  schimbă  părerile  despre ceea ce știau, și mai de fiecare dată în bine.”

Reacţia civică, de la vorbă la faptă. Mă gândesc la semnalul pe care l-a tras Vasile Ernu în legătură    cu   dispariţa biletelor   de   hârtie RATB…  Ce   s-a mai întâmplat de atunci? A existat  vreun  efect? „Din   păcate, nu  mare lucru. Am făcut  plângere, am început anumite demersuri, însă, din păcate, am fost foarte ocu- pat cu proiectele mele și mai ales cu apariţia pe lume a unei fiinţe care este fiul meu. Și el are alt tip de proteste la care eu trebuie să fiu pregătit să răspund. Însă povestea cu RATB  nu vreau să o las așa. În toamna asta, dacă nu se modifi- că nimic, voi lua măsuri. Le voi organiza un șir de surprize încât sper să-i  forţez să-și respecte clienţii și să  termine cu abuzul pe  care-l fac acum. La noi e o mare problemă: oamenii nu se solidarizează  pentru cauze  comune, oamenii nu cred că ei pot schimba ceva. Fiecare caută să se descurce pe cont propriu. Asta nu e societa- te ci un soi de darwinism social.”

 

Unul  dintre  scopurile  pe  care  şi   le  fixa revista on-line Critic Atac – unde Vasile Ernu are o contribuţie esenţială – în manifestul său era „dorinţa de trezire din transele culturale şi politice”. Acum, la ceva vreme după apariţie, crezi că sunteţi pe drumul cel bun? „Da, cred că suntem pe drumul cel bun. Dacă intelectualita- tea conservatoare nu poate dormi de răul nos- tru, e bine. Însă  ei sunt o cauză pierdută.  Ne interesează cu totul alt tip de oameni. Însă pen- tru a ajunge la ei este nevoie de multă perseve- renţă și ceva mai mult decât simple texte. Cred că trebuie să învăţăm să ne resolidarizăm, să ne organizăm și poate, din când în când, să mai ieșim  în stradă  pentru  anumite cauze comu- ne…”

Care  e, pentru Vasile Ernu, diferenţa dintre o carte pe care o ţii în mână  şi una pe ecranul calculatorului?… „În ceea ce privește cărţile, eu încă nu mă pot obișnui cu cititul lor electronic. Texte mai mari citesc, însă nu cărţi. Nu am citit încă  nici o carte în format  electronic. Rămân încă legat de suportul de hârtie. Cum va evolua această industrie e mai greu de spus. E un mic paradox: statistica ne arată că numărul cititori- lor a tot crescut, însă este evident că se schimbă paradigma în acest domeniu. Pe de o parte, ne mișcăm  dinspre  cultura  textului  spre  cea  a imaginii, iar pe de altă  parte cultura  textului are o cu totul altă semnificaţie. Cărţile încep să aibă dominant o funcţie de unealtă, de ghid etc. Lectura ca o formă de plăcere, de căutare, de frământare, de interogare este pe cale de dispa- riţie. Va mai exista o mică  sectă  care  va face asta, în rest totul se va mișca spre vizual și uti- litarism. Eu vreau să rămân în acea sectă.”

 

„Eu personal nu mai cumpăr demult presa și revistele care apar și electronic.“

„Îmi plac oamenii care gândesc chiar și atunci când nu sunt de acord cu ei.“

Taguri: nr. 10 / octombrie 2011 Tweet

Wednesday, October 12th, 2011 at 2:06 am, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed