„Vedem primii soarele şi ultimii dreptatea!“
October 10th, 2011, Bogdan Hrib
Comenteaza
Tweet
E vremea de după amiază şi e timpul siestei. Soarele fierbinte. Nu prea bine pentru reportaje. Colegul Tibi, fotoreporterul nostru, se înhamă la trusa foto. Eu am mai puţine de cărat, doar notesul şi un pix. Destinaţia: Cimitirul local.
text Bogdan Hrib, foto Octavian Tibăr
Am încercat să aflăm mai multe, dar informaţiile sunt confuze. Parcă ar fi un curator, dar totuşi nu e curator, ci îngrijitor. Ba nu, nu îngrijitor ci gropar. Şi nu e nici gropar bărbat, ci o femeie care mai vine din când în când ca să arunce un ochi…
Pornim pe strada II şi mergem spre plajă, depăşind farul Comisiunii. Pe vremuri se zice – localnicii zic – că ar fi fost aşezat chiar pe malul mării. Greu de crezut pentru că cimitirul e mult mai spre mare… Iar primele morminte sunt contemporane cu Comisiunea… Aşa se zice… Vom verifica.
Drumul e pavat proaspăt cu dale prefabricate. Are trotuar şi felinare. Iese din localitate şi trece pe lângă vile impozante, câteva şoproane de stuf, o familie de cai aparent liberi, stuf şi un golf în care sunt ancorate bărci amărâte şi unele foarte scumpe, iar o vilă în construcţie, o casă…
Numărăm şi vreo trei taximetre roşii care fac curse spre plajă… De, ce să-i faci, boierie! Noi pe jos. În dreptul porţii aşezământului, o placă pe un stâlp, cu nume sugestiv: Staţia Cimitir. 9.30- 21.30. Frumos şi clar. Mă întreb la ce mijloc de transport se referă pentru că eu nu am văzut nici unul. Încă.
Privind poarta mare a cimitirului (unii folosesc pluralul – cimitirelor) un nou anunţ cu orele de vizitare. Doar până la 21… Ne încadrăm.
Lângă un mic mormânt un domn în vârstă şi un altul care mânuieşte o mistrie tencuind o bordură.
– Bună ziua, ştiţi pe cineva care să fie pe aici, de la administraţie?
– Parcă era o femeie, dar vine când şi când.
– Şi cum o putem găsi?
– Nu ştiu – răspunde cel mai vârstnic. Are casă în sat. Vine doar când e nevoie.
Nu mai comentez. Bănuiesc că nevoie e doar la vreo înmormântare, parastas, pomană…
– Dar de mormintele alea străine ne puteţi zice ceva? Am auzit de nişte străini, de prinţese şi piraţi.
– Or fi… Străinii sunt în spatele capelei. O să vedeţi pietrele. Piraţii? Nu ştiu…
– Mulţumim. O zi bună.
– Sănătate.
Ne uităm în jur. Căutăm pe altcineva. Tibi face câteva cadre. Nu găsim pe nimeni. După capelă, la umbră, pietrele funerare ale englezilor. Sfârşit de secol XIX. Marinari, comandanţi, ingineri… Tineri, nici unul mort de moarte bună. Majoritatea înecaţi. Printre mormintele franceze apare inscripţionată şi ciuma… Pe nemţi şi pe nordici nu-i putem descifra pentru că nu le ştim limbile…
Ţintele noastre sunt prinţesa şi piratul. De fapt avem câteva indicii smulse de la un trecător mai amabil şi de la custodele farului, doamna Maria. Trebuie să căutăm în zona greacă. Prinţesa e chiar lângă un monument ciudat construit din vâsle, timonă şi alte obiecte marinăreşti ce alcătuiesc o structură înaltă şi suplă, colorată şi foarte uşor de reperat. Mormântul unui ofiţer superior de marină.
Găsim prinţesa: Aci vremelnic zacu rămăşiţele pământesci ale Princesei Ecaterina Moruzi, nepota lui Ioan Sturdza Voevod (al) Moldovei. Născută în Constantinopole în anul 1836. Încetată din viaţă în Sulina la 29 decembrie 1893. Vecinica ei pomenire.
Nu aflăm cum a murit prinţesa şi nici ce căuta la Sulina. Acum e rândul piraţilor.
– Salcâmul ăla gros cât mâna o fi mai crescut – observă Tibi.
Îl aprob şi căutăm un arbore mai mare. Ni s-a zis că e chiar lângă copac…
Citeste urmatoarea pagina: 1 2
5,338 afisari
