buy tramadol cod online order tramadol online will tramadol get you high

pill valium 5 diazepam 5mg roche roche valium 5

ambien violent side effects buy ambien online effect of ambien on liver

xanax partydrug xanax pills what is better xanax or prozac

what happens if you take too many ativan buy ativan online ativan 2mg wyeth

valium oral suspension diazepam 5mg purchase diazepam South Bend

tired day after ambien ambien cost drug classification of ambien cr

soma ilçesinin tarihi soma online soma seyahat istanbul esenler telefon numarası

gold xanax bars buy xanax online taking xanax while having the flu

valium effects length buy generic valium is flexeril similar to valium

CULTURA MASS-MEDIA

Viaţa intimă şi politica

March 9th, 2012, com Comenteaza

Limba de lemn este incompatibilă cu literatura. Nu contează dacă această limbă de lemn derivă din limbajul administrativ sau din cel propagandistic.

Romanul  Bătut   de  vânturi  şi  de  ploi  de Grigorie  M.  Croitoru  este  conceput  în  mare parte ca o autobiografie. Drept urmare, în paginile lui găsim un inventar  minuţios al întâmplărilor trăite de autor. Din punctul lui de vedere, toate detaliile sunt importante. Din punctul nostru de vedere, această relatare conştiincioasă este plictisitoare.

Ceva  asemănător simţim  când,  mergând într-o vizită, suntem obligaţi de gazdă să ascultăm tot felul de poveşti de familie, care pentru noi n-au nici o semnificaţie. Iar dacă amfitrionul mai şi scoate la iveală un album  cu fotografii  şi începe să ni-i arate  pe cumnaţi, veri şi nepoţi, chiar că ne vine să ne luăm lumea în cap.

În afară de  acest  narcisism  naiv,  specific multor nescriitori care vor să facă literatură, în roman mai există ceva agasant şi anume  limba  de  lemn  folosită de  autor. Deşi a  fost o viaţă întreagă  profesor  de  română,  Grigorie  M. Croitoru  se  exprimă ca  un funcţionar. Multe pasaje  par  referate  prezentate la o şedinţă de perfecţionare a cadrelor didactice:

„Am fost mulţi ani şeful catedrei de limba română  din  şcoală. Eram  cinci profesori  care lucram  efectiv  la  clasă, au  aderat la  comisia noastră cei doi  directori ş…ţ, mai antrenam, de fiecare dată, şi învăţători, mai veneau  şi profesorii de la liceu ş…ţ, încât se strângea un număr suficient de mare de profesori, care permitea să desfăşurăm o activitate   eficientă, diversificată, făcând chiar  experimente,  punând în discuţie teme interesante şi apoi în practică. Era o plăcere să participi la o activitate  metodică.”

Chiar şi momentele sentimentale sunt evocate în acelaşi stil convenţional:

„Prieteniile s-au cimentat  în timpul activităţii, cu colegii, sau la petreceri, cu cei din  afara şcolii. Chefurile erau ocazionale, însă unele au fost memorabile”.

În sfârşit, sună prost şi tonul moralizator al unor comentarii:

„Parcă nu sunt de condamnat doi  inşi care, într-o anumită împrejurare a vieţii lor, se întâlnesc, se plac şi cad de acord să facă dragoste. Şi fac. Sau nu sunt de condamnat prea  tare.  Dar atunci când se dedau la practici scârboase, animalice, perverse, nu mai pot fi numiţi oameni”.

În concluzie, nu e grav dacă îţi înşeli soţia, totul e să nu te dedai la practici scârboase. Cam cu atât  rămânem din   cartea  lui  Grigorie  M. Croitoru.

*

În 1955 a apărut la Bucureşti Antologia poeziei  sovietice, sub   îngrijirea  unei   comisii  a Uniunii   Scriitorilor.   Traducerea  textelor   în limba  română  se datora unor  poeţi  ca Victor Tulbure sau Veronica Porumbacu aserviţi partidului comunist.

Antologia era nu doar o antologie, ci şi un model de poezie propagandistică. Dacă deschidem  azi  acest  uriaş volum cartonat, simţim o strângere de inimă, văzând cât de rău putea  fi înjosită poezia. Dar mai înţelept este să facem un efort de detaşare şi să încercăm  să ne amuzăm.

Într-un amplu  poem, intitulat Cântarea colhozului „bolşevic” şi tradus în limba română de A.  Toma, Nikolai Gribaciov face un eveniment politic din  faptul  că pe  masa  unei  familii  de ţărani se află o pâine:

„Din zori/ până-n zori,/ zoriţi, vestitori,/ zvoniţi buna veste:/ – Pâine este!/ – Pâine este!/ Copilaş octombrist/ cu ochi mari de ametist,/ nu pricepi ce te deşteaptă –/   din  somn ochii ţi-i îndreaptă/ spre minunea de pe masă.”

Exclamaţia repetată „– Pâine este!/ – Pâine este!”, provoacă, inevitabil,  ilaritate. Ca să  nu mai  vorbim  de faptul că, luând în considerare trenurile  încărcate cu grâu românesc trimise pe atunci  necontenit  către Uniunea Sovietică,  am putea   adăuga   referitor  la  acea  pâine: „Din România  este! Din România  este!” Pe de altă parte, versurile  „Copilaş octombrist/ cu ochi mari de ametist” sunt un kitsch care ofensează ideea  de copil.

Copilul  din   poem   exultă şi  îşi  întreabă mama:

„– Mamă dragă, asta  cine/ ne-a adus – de unde  vine?”

Iar mama  îi răspunde în stilul unui secretar cu propaganda:

„– Din colhozuri, măi băiete,/ pentru tine, pentru mine,/ scumpa ţară ne-o trimete”.

Cele aproape 1.000 de pagini  ale antologiei sunt pline de asemenea combinaţii rebarbative de politică şi viaţă intimă. Iată încă un exemplu, din  poemul  Carnetul de  comsomolist de  Vasili Lebedev-Kumaci,   tradus  în  româneşte   de Constantin Argeşanu:

„Lângă inimi, carnetul de comsomolist/ Ne rămâne atât de fierbinte,/ Între poza  iubitei  cu ochi de-ametist/ Şi-ale  mamei  duioase cuvinte!”

Bietul ametist! A avut ghinionul să rimeze şi cu octombrist, şi cu comsomolist!

Taguri:

Comenteaza