como calcular soma de tempo cheap soma aura soma 43

orange tramadol tablet tramadol 50 mg tramadol 20 mg high

can i take skelaxin with tramadol where to buy tramadol can i mix tramadol and valium

remeron and ambien insomnia zolpidem 10 mg do pre employment drug tests test for ambien

ambien somnambulism buy ambien online how many mg of ambien should i take

can tramadol make you jittery tramadol 50 mg taking tramadol with amoxicillin

tramadol y disfuncion erectil tramadol 50mg en cuanto tiempo hace efecto el tramadol

soma 350 mg and xanax buy alprazolam online si puo guidare assumendo xanax

order alprazolam Paterson buy xanax dog side effects of xanax

soma linyit anadolu lisesi kıyafetleri order soma online taking soma off market

DOSAR

Victimele justiției

November 25th, 2009, com 8 comentarii

O femeie a stat în închisoare zece ani. Fără să fie vinovată. Timp în care şi-a pierdut sănătatea, familia, casa, şansele de a mai obţine un loc de muncă. Şi-a pierdut „chiar viaţa”, după cum mărturiseşte. I-a mai rămas doar „un ciot, mai mult chin decât trai”. De atâta disperare a încercat să se spânzure. Nici măcar asta nu i-a ieşit. Sigur că vinovaţii acestei drame, ascunşi în spatele genericului Justiţia română, nu s-au oferit s-o despăgubească sau s-o ajute cu ceva. Şi pentru că Viorica Vişan a avut tupeul să-i dea în judecată, o mai poartă şi prin tribunale, de la un termen la altul, de vreo patru ani: „Cred că ei zic că-s bătrână şi bolnavă, roasă de puşcărie şi c-o să mor. De aia mă tot amână. Da’ nu mor, doamnă, nici să mor nu pot până nu mi se face dreptate. Măcar pe lumea cealaltă să pot sta liniştită. Aşa cum eu am plătit nevinovată, să plătească şi ei, vinovaţi!”

La întrebarea Câţi români au stat în închisoare fără să fie vinovaţi şi ce prevede legea, în astfel de cazuri, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prin Veronica Stancovici, de la Departamentul Comunicare, ne-a precizat următoarele: „Ministerul nu are un serviciu sau o direcţie de statistică şi, prin urmare, nu deţine o astfel de evidenţă. Persoana care a stat în închisoare pentru o eroare judiciară nu este despăgubită din oficiu, dar poate să ceară despăgubiri de la stat, prin instanţă. Tot instanţa stabileşte cuantumul despăgubirii. Ulterior, statul român se poate întoarce, cu acţiune în regres, împotriva magistratului culpabil de eroarea comisă”.


Despre cum poţi sta 12 ani în puşcărie fără să fii vinovat

Marcel Ţundrea, din satul Pojogeni, judeţul Gorj, a fost condamnat, în 1992, la 25 de ani de închisoare, pentru violarea şi uciderea unei fetiţe de 13 ani. Bărbatul a negat tot timpul că ar fi autorul acestor fapte şi a trimis zeci de memorii în acest sens, tuturor instituţiilor statului. După 12 ani de închisoare, în mai 2004, îmbătrânit şi plin de boli, Marcel Ţundrea a fost eliberat. Anchetatorii au recunoscut că arestarea lui s-a bazat doar pe o mărturie a unei vecine, care, între timp, le-a spus că a minţit. În primăvara anului 2005, procurorul Emil Moţa, de la Parchetul Tribunalului Gorj, a dispus efectuarea unui test ADN pe probele din dosar, test care a confirmat că nu Ţundrea este autorul faptelor. El a fost achitat pentru acuzaţia de viol, iar magistraţii au decis să redeschidă dosarul crimei. Procesul urma să fie reluat la Braşov, primul termen fiind în 24 ianuarie 2007, când bărbatul închis degeaba împlinea 57 de ani. Pe care, însă, nu i-a mai apucat. A murit de inimă, unii spun că rea, la începutul lui ianuarie 2007. N-a mai apucat să se bucure că i s-a făcut dreptate şi nici că ar fi plătit cineva pentru cei 12 ani cât a stat în puşcărie nevinovat. Apucase doar să dea în judecată statul român, cerând despăgubiri de un milion de euro. Şi să povestească, pe la câteva televiziuni, calvarul prin care a trecut. Şi, mai mult, continua şi în libertate. Stătea într-o dărăpănătură de casă, fostă a bunicilor, nu-l angaja nimeni şi mânca doar când îi aduceau cunoscuţii, de milă. Avocaţii lui, Liliana Clima şi Victor Ponta, au obţinut acordul rudelor pentru continuarea procesului. Care, conform tradiţiei din Justiţia românească, probabil că nu se va încheia nici până la parastasul de şapte ani.


„Am simţit că-mi pierd minţile şi i-am spus procurorului să scrie ce vrea el, că semnez“

Am intrat la Primăria din Comarnic şi am întrebat unde stă Viorica Vişan. Nu a fost nevoie să dau amănunte, o cunoaşte toată lumea. La fel cum toţi localnicii ştiau că e nevinovată, susţin funcţionarii primăriei. Numai justiţia a avut nevoie de zece ani ca să afle asta. Mi se spune că stă la un frate, undeva sus, pe deal, pe un drum de ţară, aproape paralel cu şoseaua naţională. La dreapta, apoi nu ştiu câte la stânga, după cimitir, mai întrebăm şi noi, strada Eternităţii. Drumul e foarte abrupt, uliţele nenumărate, aşa că le pierdem şirul. Întrebăm poştăriţa şi ea se oferă să ne conducă: „Da, săraca femeie, câte o mai pătimit!” Ajungem în faţa porţii, nici ţipenie de om. La strigătul poştăriţei, iese un bărbat între două vârste. Spunem ce vrem şi se uită la noi destul de încurcat. Ca şi când s-ar gândi dacă s-o cheme ori ba: „N-ar fi mai bine s-o lăsaţi în pace?” Noi, nu, că vă rugăm, am venit tocmai de la Bucureşti. Nu mai zice nimic, pleacă spre fundul curţii. După câteva minute, pe alee apare o umbră de femeie. Un mers şovăitor, un chip întunecat. Mult mai bătrân decât vârsta ei, respectiv 60 de ani. Şi nişte ochi foarte tulburi, adânciţi în cap. N-ar mai vrea să vorbească despre asta. Îi face rău, pur şi simplu. Povestind, retrăieşte calvarul. Apoi îşi pierde cumpătul, o doare capul şi nu mai doarme, câteva nopţi. Ca om, înţeleg şi mi-e greu să insist. Ca ziarist, nu prea am încotro. Se uită la mine, lung şi mustrător. Da, ştiu, nici presa n-a ajutat-o. Dar poate ne spălăm păcatele măcar acum. Nu mă invită în casă, nu-i a ei. O ţine un frate, de milă. Aşa că îşi spune povestea la poartă, pe o bancă din lemn: „Nenorocirea a început în octombrie 1994, când a dispărut soacra mea. O spun drept, n-am căutat-o, la început, că nu ne înţelegeam prea bine. Era o femeie rea, mereu făcea scandal în familie, ne împotrivea pe unii cu alţii. Şi am şi crezut că o fi plecat pe la rude, fără să ne spună. După câteva zile, însă, chiar ne-am agitat, că nu era nicăieri, nici la casa ei, nici pe la cunoscuţi. Am căutat-o peste tot, n-am găsit urmă de ea. După vreo două săptămâni, în timp ce-i culegeam nucile, să nu se risipească, o nepoată a văzut, în curte, că piatra aia mare e mişcată de la locul ei. Fratele soţului meu a luat un hârleţ şi a început să sape. Au ieşit nişte frunze verzi şi, dintre ele, degetele soacrei. Au venit imediat poliţia, procuratura şi babele din vecini. Una dintre ele a zis că numai eu puteam s-o omor, că ne tot certam. Şi oamenii legii au luat asta de bună, ca probă. Aşa că, din toată familia interogată, m-am trezit prima suspectă. Fără probe, fără reconstituire, fără arma crimei. Doar că aşa a zis o babă. M-au dus la Câmpina şi m-au aruncat, ca pe un câine, în arest. După două zile şi două nopţi fără apă şi mâncare, m-au mutat la Ploieşti. Eram, deja, în stare de şoc. O ţineam, totuşi, una şi bună, că nu ştiu nimic. Procurorul Plăcintă Constantin îmi tot zicea să spun că am omorât-o, că oricum mă bagă la închisoare. Eram disperată, aveam acasă cinci copii, fata cea mică de-abia împlinise şapte ani. Cu o cruzime fără seamăn, anchetatorii m-au ameninţat că îmi aduc copiii în arest, ca să povestesc în faţa lor. Atunci am simţit că-mi pierd minţile şi i-am spus procurorului să scrie ce vrea el, că semnez. Şi Plăcintă ăsta chiar a scris. Eu mă bazam pe faptul că oricum n-au cum să mă condamne fără probe şi am semnat hârtia ca să nu-mi chinuie şi copiii. Dar nu s-a întâmplat aşa. M-au condamnat, din prima, la 16 ani de închisoare. Repet, fără nici o probă!”


„Mi-e ruşine de ruşinea lui“

Viorica Vişan a fost închisă la Ploieşti, timp de patru luni. După ce a încercat să se spânzure, au mutat-o la Târgşor. În 1995, Florin-Cristian, unul dintre fiii ei, a scris un autodenunţ, la poliţie, în care recunoştea că el este criminalul. Nimeni nu l-a băgat în seamă, hârtia a fost aruncată într-un sertar. Singura consecinţă a acestui fapt a fost că procurorul Plăcintă s-a gândit să-şi viziteze victima, la închisoare. A întrebat-o, senin, ce mai face, cum îi mai merge… Biata femeie n-a putut decât să-i spună că „există un Dumnezeu“: „Numai nădejdea în el m-a ţinut în viaţă, că altfel eram căzută rău. Întrebam pe toată lumea de ce stau eu printre criminali, când n-am omorât nici un pui de găină? Gardienii şi poliţiştii mă consolau, că, lasă, numai din pământ nu mai ieşi, de la puşcărie mai e o şansă. Eram ascultătoare, nu le făceam probleme, munceam pe rupte, ca să treacă timpul şi să uit de gânduri. Dar nici vorbă, mă seca dorul de copii şi faptul că nu ştiam pentru ce zac în puşcărie. Am făcut o depresie majoră, şase ani m-au tratat doctorii, că şi ei au fost buni cu mine, dar nu mi-am mai revenit complet niciodată. În 2004, când am împlinit 55 de ani, pe post de cadou, Florin, băiatul meu, mi-a trimis o scrisoare. Îmi spunea că el a omorât-o pe bătrână, că nu mai putea suporta atâta scandal. Şi îşi cerea iertare pentru suferinţa pe care mi-a provocat-o. Tot atunci a scris şi un al doilea autodenunţ, care, printr-o minune, a fost luat în seamă. Pesemne că Dumnezeu hotărâse să repare ce au greşit oamenii. S-a făcut reconstituire, s-a găsit arma crimei, ne-au dus pe amândoi, pe mine şi pe băiat, la Ploieşti, la Procuratură, pentru confruntare. Florin n-a vrut să repete povestea crimei în prezenţa mea, doar după ce ne-au separat. A fost condamnat la 16 ani de închisoare. L-am vizitat odată, la Braşov, că e fiul meu. Dar n-am ştiut ce să-i spun. N-am găsit vorbele. Mi-e ruşine de ruşinea lui!”


„Nici acum nu cred că poţi să zaci zece ani în puşcărie fără să fi făcut nimic! Uneori cred că am visat!“

În 8 octombrie 2004, când a ieşit din puşcărie, Viorica Vişan n-a mai găsit nimic din viaţa ei de om cumsecade. Bărbatul a divorţat de ea şi s-a recăsătorit, copiii s-au împrăştiat, ruşinaţi, prin lume, rudele o privesc cu un amestec de „milă şi n-am ce-ţi face”. Nu mai are casă, de serviciu nici vorbă, nimeni nu angajează o femeie îmbătrânită în puşcărie. Trăieşte greu, dintr-o pensie de 300 de lei, din anii lucraţi la Hotelul Montana. Stă la un frate, cât s-o mai putea, că nici el n-o duce prea bine.

În 2005, Viorica Vişan a dat statul român în judecată, cerând despăgubiri de cinci milioane de euro pentru că a fost victima unei erori judiciare care i-a distrus viaţa. Procesul s-a judecat la Ploieşti, o vreme, până când femeia a înţeles că n-au cum să-i facă dreptate tocmai cei care au trimis-o nevinovată în puşcărie. Aşa că a cerut strămutarea la Alba Iulia, dar nici aici justiţia nu merge mai bine. După vreo nouă termene, întinse pe patru ani, încă nu se conturează nici o hotărâre judecătorească. Doar alte drumuri, alţi nervi tocaţi, alţi bani pentru avocat. Ca să reziste financiar, că fizic şi psihic nu se mai pune problema, de vreme ce a hotărât să nu moară până nu-şi vede pedepsiţi „călăii”, Viorica Vişan munceşte cu ziua, cât o ţin puterile, orice, de la săpat până la cules porumb, de la îngrijit animale până la curăţenie pe la cunoscuţi. A fost şi în audienţe, cam peste tot, în ideea de a grăbi mersul de melc al justiţiei. Ministrul Cătălin Predoiu i-a promis că urmăreşte procesul şi şi-a cerut scuze în faţa ei, din partea Justiţiei române: „Am apreciat gestul, dar nu el este vinovat. Nu am treabă cu toată justiţia, nu-s nebună, or mai fi şi oameni cumsecade. Vreau să plătească doar cei care au greşit. Adică eu mi-am mâncat viaţa în puşcărie şi procurorul Plăcintă îşi vede liniştit de pensia lui cu multe zerouri? Vi se pare drept? Mie nu, aşa că merg până-n pânzele albe, că oricum nu mai am nimic de pierdut. Şi mă mai ţin de capul lor că poate aşa măcar nu-şi mai bat joc şi de alţii. Am auzit că mai sunt destui care au fost condamnaţi pe nedrept. Ceea ce, mie, una, nu-mi sună deloc a ţară civilizată. Cum, Doamne iartă-mă, să fii închis dacă nu eşti vinovat? Ce justiţie e aia? Dacă vreţi să mă înţelegeţi, eu nici acum nu cred că poţi să zaci zece ani în puşcărie fără să fi făcut nimic! Uneori cred că am visat!”


„M-a obligat procurorul Mureşan să zic aşa că eu le-am omorât şi să merg

la reconstituire“

În 17 octombrie 1999, Francisc Trombiţaş, în vârstă de 69 de ani, din satul Sălcuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost arestat, ca ucigaş în serie, pentru cinci crime comise cu un sadism înfiorător. Bărbatul a stat în arest mai bine de un an, după care a fost eliberat, pe motive de boală, fiind semiparalizat. Acuzarea s-a bazat pe faptul că bătrânul a recunoscut tot ce i-au cerut procurorii, sub ameninţarea că oricum ajunge la puşcărie, dar, dacă recunoaşte, îi va fi mult mai bine: „Io am căzut ca musca în lapte“, susţine Feri Baci, cum îi spun sătenii. „M-a obligat procurorul Mureşan să zic aşa că eu le-am omorât, şi să merg la reconstituire. Şi m-am dus, ce să fac, sunt bătrân şi bolnav, nu mă pot io pune cu ei“.

Procesul a avut un parcurs cel puţin ciudat. În 21 decembrie 2004, Tribunalul Bistriţa-Năsăud l-a achitat pe Trombiţaş, considerând că nu este el autorul crimelor. La apel, însă, instanţa superioară, din Cluj, a dat un verdict total opus, condamnându-l pe bătrân la închisoare pe viaţă. A urmat recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a desfiinţat sentinţa Curţii de apel. Bărbatul a fost achitat definitiv şi irevocabil de acuzaţiile care i s-au adus. Prin avocatul său, Dan Molnar, bătrânul a dat în judecată statul român, cerând daune pentru că a stat în închisoare fără să fie vinovat. Cu speranţa că procesul va dura mai puţine zile decât mai are el de trăit. Despre faptul că autorul real al omorurilor cu pricina, chiar un criminal în serie, se plimbă în libertate, printre noi, ce să mai zicem?

foto Octavian Tibăr şi Mediafax


Taguri:

Comentarii

  1. If the equine feels restless or starts acting crazy, this could previously be an indication of colic. The man or lady will require to remain a small way more the perfect time to create an assessment as a consequence of the simple fact it is in real truth also doable how the four-legged friend was spooked by something.

  2. I agree with your Victimele justiției | Revista flacara, excellent post.

  3. I’ve bookmarked, Dugg, and I joined the RSS subscription. Thanks! .

  4. Hilton Ness says:

    Random Google results can occasionally lead to wonderful blogs such as this. You’re doing a good job, and we share plenty of opinions.

  5. Ronny Azar says:

    Yay google is my queen aided me to find this great web site ! .

  6. Trackback for a Great Article…

    Left you a trackback for your readers to get more info….

  7. Phen375 reviews…

    That is really attention-grabbing, You are an excessively professional blogger. I’ve joined your rss feed and look forward to in search of more of your fantastic post. Additionally, I have shared your site in my social networks! phen375 reviews…

  8. Lapadat Emil says:

    MAFIA DIN JUSTITIE ESTE ACOPERITA IN SPECIAL DE C.S.M. CARE AR TREBUI SA FIE GARANTUL DREPTATII SI AL RESPECTARII LEGILOR,IN SCHIMB EI ACOPERA PE JUDECATORI SI PROCURORI SA NU RESPECTE LEGILE,
    ASA EXISTA LA ORA ASTA MILIOANE DE HOT. JUD. SI ALE PROCURORILOR INCORECTE.
    ASTA ESTE O SITUATIE CATASTROFALA PENTRU ROMANIA,ESTA O SITUATIE DE “STARE DE NECESITATE”
    CAT MAI RABDAM ACESTI BANDITI?

Comenteaza