Iarna 2011-2012, prin „virulența“ ei, a afectat producătorii de struguri și de vin din România. Desigur, distribuția acestor  „efecte“ nu  este uniformă în  toate   podgoriile/regiunile  vitivinicole.  Unele  au  pierderi estimate la 30-35%,  în timp  ce alți producători se  „plâng“  de pierderi de 50% și peste.

Ca să aprecieze cât mai exact influenţa acestei ierni grele   (în   genere    orice   s-ar spune: cam nefastă!),  producătorii din sectorul vitivinicol vor trebui să  aştepte – cu  circumspecţie – până  în lunile  imediat următoare, atunci  când (se) vor vedea mugurii  (mai  bine)  pe rod  – şi se vor  derula celelalte lucrări specifice de primăvară/vară. Şi, poate,  ca să minimalizeze pierderile, vor smulge şi arunca la pământ – aşa cum o fac, întotdeauna, pentru a „privilegia”  calitatea – o  cantitate mai mică din recoltă.

Topul producătorilor români din arealul vitivinicol, după  cifra  de  afaceri   pentru anul  2010, este dominat de doi mari  producători, S.C. COTNARI  S.A. şi S.C. JIDVEI S.R.L. Urmează, imediat, S.C. VINCON S.A.  Acesta  este,  în linii mari, podiumul de premiere,   ne  referim   la  cele  trei „medalii”. În mod  firesc, figurează  în top şi alţi producători, unii  foarte  mari,  precum FERMELE MURFATLAR, dar şi DOMENIUL COROANEI SEGARCEA S.R.L. O „surpriză”, poate,  faţă de anii trecuţi, o reprezintă urcarea, între primele douăsprezece societăţi  comerciale, a producătorului vrâncean S.C. VERITAS PANCIU S.A., care nu se regăsea, pe aceleaşi  poziţii  fruntaşe, în anii precedenţi, ne referim  (măcar) la ultimii  trei: 2007, 2008, 2009. Între   primele  optsprezece poziţii  figurează, iarăşi  pentru întâiaşi dată, un producător din Blaj, unde există o mare tradiţie în  producţia  vitivincolă. Top Twenty „prinde” în el şi pe importantul producător timişorean S.C. CRAMELE  RECAŞ PROD.  S.R.L.  Nu  lipsesc,  din „peisajul” sus-amintitului  Top Twenty, doi producători renumiţi, bine consolidaţi, care se bucură de  un  renume cert, este vorba  despre S.C. OSTROVIT  S.A.,  dar  şi de  S.C. CARL REH WINERY S.R.L.

De   mare    actualitate,   în piaţă, sunt relaţiile supermarketurilor  cu  producătorii. Unele încurajează (mai mult) producătorii români, în timp ce alte supermarketuri nu se prea înghesuie să o facă – în sensul că  nu  au  un  program special pentru aşa  ceva.  Producătorii, fie că s-au „împrietenit” cu unele  supermarketuri, fie că se „plâng” că ajung greu „la raft”. Alţii  nu  reuşesc   să  stea  mult acolo,  în  galantare, să  fie prezenţi   adică.    Sigur   că   toată lumea  îşi doreşte să vândă, vânzările să „duduie”, că doar de-aia intri în supermarket. Concurenţa este destul de accerbă  în  privinţa preţurilor, cumpărătorii fiind foarte  atenți câți bani scot din buzunare.

Sigur  că  sunt  şi  vinuri de top,   cu   preţuri  pe   măsură, adică   încadrabile  în   rândul unei „elite”, dar ele se dirijează, tot mai mult, către prăvăliile specializate, cu  negustori care cunosc  la calitate  – şi „muşterii”  cu  tot  mai  mare  dare  de mână   „la   pungă”:  cele  mai „scumpe” sticle  ajung  sau  trec de „pragul” (psihologic) de 100 ron. La „baremul” de jos, trebuie să te aştepţi să iei un vin cât de cât decent (la 0,75 litri) la un cost  de,  să  zicem,  10 lei  – în medie.

De ce PRODUSE BIO/ VINURI  BIO? În primul rând, pentru că aşa „merge” trendul, produsele tip BIO urcă pe ansamblu. Care ar fi caracteristicile lor? O observaţie esenţială se impune – şi se referă la preţ. BIO  înseamnă,  totuşi,   (ceva) mai   scump, pentru  că,  dacă vrei  să  asiguri „cultura-bio” a unui singur hectar  de vie, asta costă.  Şi  nu  puţin. Iar  suplimentul de cost se regăseşte, în mod  implicit, în preţul vinului. Pe  măsură ce  „piaţa BIO”  va avansa  şi  se  va   diversifica, vinul  BIO va urca şi el – în preferinţe, ca produs (tot mai) vandabil.

Podgoriile tradiţionale înseamnă, în primul rând, marii producători. Ei au,  unii  dintre ei,  şi  alte  culturi  decât   strict viţa-de-vie. Acelaşi lucru se întâmplă, uneori, şi la producători mijlocii sau mici, vezi cazul Nicoreştilor sau  al Ostrovului, unde  vinul   poate   face  casă bună/ a  făcut   (mai)   dintotdeauna cu  porumb, kiwi,  sau alte culturi. În ciuda  fărâmiţării şi morcelării regiunilor vitivinicole, actorii importanţi, precum JIDVEI, COTNARI etc. găsesc puterea să se reinventeze. Unii plantează alte  (noi)  soiuri  aclimatizabile, dar care nu se regăseau  în  portofoliu, alţii  fac  să înflorească „turismul  de  cramă”  – sau  de  pensiune, formă de manifestare a turismului rural.

O altă  discuţie se referă  la pieţele externe  de desfacere, tot mai  des  reperate şi  aduse în discuţie. Ultimul an – dacă  nu cumva chiar  ultimii   doi  – au adus „sabia lui Damocles” deasupra capului unor  manageri: cine a prins China – şi cine nu.  Unii  dintre cei care  nu  au reuşit  să-şi adjudece o „halcă” dintr-o  asemenea piaţă   generoasă s-ar putea să se trezească, mâine,  că unde le stau  picioarele le poate  sta şi capul – adică ar putea, cu alte cuvinte, să fie „maziliţi”. Rămâne, în continuare, în discuţie, uriaşa piaţă a Rusiei, care ar putea înghiţi câţiva   producători  cu  totul   – dar  pe care puţini producători români au izbutit să o „convingă”. „Noi, pe piaţa rusească, de ce nu intrăm (mai) ca lumea?” –  e o întrebare care  frământă pe mulţi  producători din România.  Piaţa rusească are o putere de cumpărare mai  ridicată – per capita  – şi pare, deopotrivă, şi un pic mai „educată”  decât   (deocamdată)  cea „chineză”, deşi gusturile ei par să încline spre mai „tare” (14-16 grade alcoolice/volume alcool din total) – şi, în egală măsură, spre mai „dulce”.

China, Coreea de Sud, Japonia,  Singapore, da, şi poate India…  aceasta  ar putea fi lista pe  care   să  încapă   (mai)   noi „tigrii” asiatici  ai vinului. Să le luăm,  în analiză, pe rând. Coreea  de  Sud  este  o piaţă  pe care vinul  este „dorit” – şi care se bucură, deopotrivă, de o putere de  cumpărare de  invidiat,  superioară pieţei  chineze. Singapore – este  numele celei mai recente pieţe (re)descoperite în sud-estul continentului asiatic, în „coasta” şi unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai  producătorilor din LUMEA  NOUĂ   –  am  numit aici, la un loc, Australia şi Noua Zeelandă. La urmă, dar nu ultima, Japonia:  o delegaţie a producătorilor români a „survolat”  zona  – şi, acum,  se pregăteşte „dessant”-ul.

Vinul, ca şi industria alimentară pe  ansamblu, nu  are cum  să  nu  „urce” în  consum, dacă  privim trendl „aşteptărilor”  pentru anii următori. Asimilarea, pe post de aliment, a vinului, este una cu totul întemeiată.   Nu   diferit   se  petrec/s-au petrecut lucrurile în ţări care „dictează” în „imperiul vinului”, precum Franţa şi Italia, principalii  winemakeri  (alături de Spania  şi Portugalia). Vinul şi berea ies din „albia”  băuturilor alcoolice,  datorită unui conţinut – mai slab – în alcool.

În privinţa recoltei din toamna ce vine,  putem spune că „Generalul OMĂT” a provocat  pierderi însemnate producătorilor vitivinicoli.

Taguri: Almanah Flacara 2012 Tweet

Wednesday, September 19th, 2012 at 1:26 pm, ALMANAH FLACARA, RSS feed