Cu ani buni în urmă, după ce îşi făcuse un nume în show-biz, Kristina Cepraga a hotărât să plece din România şi să o ia de la capăt în Italia. De atunci s-au întâmplat multe lucruri frumoase, dar actriţa încă speră să prindă peştele cel mare.
❙ Bună ziua, Kristina. Ce mai faci, ce proiecte ai în prezent?
– Bună ziua. În afară de viaţa cotidiană mă ocup cu proiectele artistice în care sunt implicată şi cu studiul, în general. Pentru primăvară, pregătim un spectacol la Roma, după Albert Camus.
❙ Sunt ani buni de când ai plecat din ţară, cum ţi se pare România astăzi? Ca înfăţişare, dar şi din punct de vedere social, politic…
– O ţară cu multe probleme, din toate punctele de vedere, dar mai ales cu o lipsă totală de unitate a populaţiei şi cu un simţ al patriotismului aproape inexistent.
❙ Presupun că atunci când ai plecat în Italia ai avut anumite aşteptări. Poţi să tragi o linie după toţi aceşti ani? A ieşit aşa cum ai vrut tu, mai e de aşteptat?…
– Un om îşi propune nişte targeturi profesionale şi sociale dar, odată cu cunoaşterea de sine, aceste targeturi, inevitabil, se transformă.
❙ În toată această perioadă ai avut proiecte cinematografice atât în Italia, cât şi în România. Unde te simţi „mai” acasă, de cine ţi-e dor mai mult?
– Am mai spus-o, pentru un artist, definirea geografică nu e neapărat elocventă. Suntem în mare parte nomazi, iar eu sunt cu siguranţă un om liber şi curios în general, având o uşurinţă în a mă adapta oriunde şi cu oricine. Unde mă poartă destinul, viaţa, meseria, acolo e casa mea…
Kitty a trecut de pe platourile de televiziune pe platourile de filmare.
❙ Ai jucat în filmul lui Gianni Di Grigorio, Gianni şi femeile. Ce a însemnat acest film pentru tine?
– A fost o confirmare a multor ani de muncă şi greutăţi. Filmul a reprezentat Italia la Bienala de la Berlin, aşa că pot să spun că a fost, evident, o mare satisfacţie.
❙ Ţi-a rămas în minte în mod special vreo întâmplare de pe platourile de filmare de la Gianni? O fază memorabilă, poate amuzantă…
– Foarte frumos şi interesant mi s-a părut să lucrez cu un actor-regizor-scenarist care în primul rând ne-a dat mână liberă în a ne construi personajele şi a improviza, lucru care pentru o categorie de actori e minunat. Drept urmare, la filmări a venit un nou personaj, inventat de mine.
❙ Ce şanse sunt în Italia pentru actorii români?
– Ce şanse sunt pentru un actor oriunde. NOROC, context, dar şi muncă şi talent, care asociate pot să primeze. Nu am o reţetă, dar dacă o aflu, o să vă spun.
❙ În Gianni joci rolul unei est-europene. E un avantaj sau un dezavantaj de a fi etichetat ca actor imigrant? Nu există riscul de a juca doar acest emploi?
– Există riscul, e adevărat, dar cu studiu şi dicţie poţi să atenuezi accentul nativ. Pot fi şi roluri memorabile dacă scenariul e bine scris, chiar şi pe emploi lingvistic. Pe de altă parte, cunosc şi actori norocoşi care sunt dublaţi în aşa fel încât pot interpreta în orice limbă sau cu acting coach pe platoul de filmare care înainte de fiecare dublă îi pronunţă de zeci de ori în ureche cum trebuie să spună replica. Vă dau doar câteva exemple de actori care vorbesc încă având un puternic accent al limbii lor, dar care sunt incredibili: Penelopè Cruz, Marion Cottiard, Gerard Dépardieu, Giancarlo Giannini şi mulţi alţii… Ceea ce nu îi impiedică în cariera lor. Pe de altă parte, în Italia, scenarile româneşti perpetuează cam aceleaşi subiecte şi toate sunt destul de nefericite, cu îngrijitoare, prostituate, criminale…
La începutul anilor 2000 Kristina era mai tot timpul pe prima pagină a tabloidelor din România.
❙ Dacă nu mă înşel, lucrezi cu agenţia lui Dragoş Bucur. E mai sigur să ai un agent? În România nu prea se poartă, fiecare se descurcă cum poate…
– E mai organizat, dar de cele mai multe ori actorul însuşi îşi caută roluri şi găseşte, după noroc, agentul fiind doar cel care se ocupă mai mult de partea administrativă. În cazul lui Dragoş, pe care îl apreciez enorm pentru tot ceea ce face, fiind actor şi unul dintre puţinii care au reuşit să îşi clădească singuri o carieră impresionantă şi în Occident, sper ca lucrurile să stea un pic mai bine pe viitor.
❙ Ce părere ai despre noul val al cineaştilor români? Ţi se par interesante subiectele filmelor lor – majoritatea tratând despre sechelele societăţii româneşti venite din comunism?
– O părere foarte bună. Au reuşit să creeze un curent definibil pe scena mondială, extrem de apreciat. De ce să nu foloseşti această sursă bogată de poveşti, emoţii care ne-au afectat, condiţionat, colorat trecutul, viaţa şi istoria?
❙ Ţi-ar plăcea să joci în mod special la vreunul dintre aceşti regizori?
– Mi-ar plăcea să lucrez cu oricare dintre ei, evident.
❙ În anii 2000 erai una dintre cele mai cunoscute figuri din show-biz-ul românesc. Ai vreun regret faţă de acea perioadă, când Kristina Cepraga era mai mereu pe prima pagină a ziarelor?
– A fost o etapă a vieţii mele diferită faţă de cea a altor actori de vârsta mea. De când eram mică am început să spun poezii în emisiuni pentru copii, după care am intrat în emisiunea de adolescenţi a lui Titus Munteanu. După doi ani am început să lucrez ca prezentator tv şi redactor McM, TVR 2, MTV, ulterior Antena 1 şi TVR 1, cu show-uri în prime time, cum ar fi Duminica în familie, Eurovision, Revelion în direct, Karaoke Show, Bine ai venit la nunta ta. Am făcut şi teatru de televiziune, e vorba de Patima roşie. Toate acestea până la vârsta de 23 de ani, când am decis că vreau să plec din ţară. Am ales să fac un curs postuniversitar (eram licenţiată în actorie de teatru şi film) la Cinecittà, Roma. Au fost experienţe care mi-au condiţionat mult trecutul, şi nu numai. Acum, cu ochii maturităţii, le văd ca o bogăţie, ca artist trebuie să te bucuri de orice experienţă în plus, aduni în fişierele tale emoţionale. Orice experienţă te îmbogăţeşte! Acum mă interesez de scenaristică şi regie şi vreau să adun noţiuni de montaj şi imagine, pentru că mi se pare că o fac din respect pentru meseria mea şi oamenii care muncesc cot la cot cu mine pe platoul de filmare. Probabil că dacă nu aş face ceea ce fac, sau ce încerc, aş fi oricum acolo, dar de partea cealaltă a baricadei. Odată ce te contaminează lumea filmului, nu o mai poţi abandona prea uşor.
❙ Cum ţi se par vedetele din România de azi? S-a schimbat ceva?
– Habar nu am, fiecare are sistemul lui de valori.