Vremea de-a-ndoaselea
August 20th, 2012, Bogdan Hrib Comenteaza TweetAm căutat şi eu ca tot omul pe Google cum e cu încălzirea globală, cu transformarea anotimpurilor. Şi care credeţi că au fost primele link-uri deschise? Nu cine ştie ce referate ştiinţifice, câtuşi de puţin; dimpotrivă, strigătele disperate ale unor bloggeri îngheţaţi de frig prin ianuarie şi februarie anul acesta, când zăpada era cât casa şi ne plângeam toţi de presiunea gazelor. Aşadar:
Cine s-a gândit la modificări climatice
La sfârşitul secolului XIX încep primele măsurători ale CO2 emis în atmosferă. Este descoperit efectul de seră. Omul de ştiinţă Svante Arrhenius, preluând rezultatele cercetărilor de până atunci, ajunge la concluzia că dublarea emisiei de dioxid de carbon datorată activităţilor umane ar duce la o încălzire atmosferică, la reducerea cantităţilor de zăpadă şi la topirea parţială a calotei glaciare, conducând spre o planetă mai întunecată şi mai caldă. Aceste efecte ar fi calculate pentru o încălzire a suprafeţei terestre cu 5-6 grade Celsius. Dar pornind de la cantitatea redusă de emisie de CO2 din 1896, Arrhenius consideră că vor trece mii de ani până la apariţia acestui fenomen, de care nici nu era sigur că nu e benefic pentru umanitate.
Şi cum stăm cu etimologia?
Probabil că termenul încălzire globală a fost folosit pentru prima dată în accepţiunea modernă la 8 august 1975, într-o lucrare ştiinţifică semnată de Wallz Broecker şi publicată în revista Science. Până la acea dată oamenii de ştiinţă foloseau termenul modificarea accidentală a climei, neştiind în ce direcţie se îndreaptă aceste transformări.
Termenul devine extrem de popular după 1988, atunci când climatologul de la NASA, James Hansen, foloseşte această expresie într-o audiere în Congresul SUA. El declară: Încălzirea globală a atins un astfel de nivel, încât putem atribui, cu un grad ridicat de încredere, o relaţie cauză-efect între efectul de seră şi încălzirea observată. Mărturia sa a fost citată în lumea întreagă şi astfel expresia intră în limbajul obişnuit al presei şi în discursul public. (după Wikipedia)
Un pic de istorie a meteorologiei
– Anul probabil 364 î.Hr – Prima lucrare de „specialitate”: Meteorologica (sau Meteorologicele) lui Aristotel;
– 1643 – Fizicianul italian Evangelista Torricelli inventează barometrul. Toricelli observă că presiunea aerului se schimbă în concordanţă cu modificările vremii.
– 1644 – Este inventat higrometrul;
– 1714 – Fizicianul german Daniel Fahrenheit dezvoltă termometrul cu mercur făcând posibilă măsurarea cu exactitate a temperaturii
– 1765 – Se începe măsurarea zilnică a presiunii atmosferice, a umidităţii, a vitezei şi direcţiei vântului. Omul de ştiinţă francez Laurent Lavoisier declară: Cu toate aceste informaţii, este aproape posibil să prognozăm vremea cu una sau două zile în avans, având o acurateţe rezonabilă.
– 1854 – O navă franceză de război şi 38 de vase comerciale se scufundă într-o furtună teribilă în portul Balaklava din Crimeea. Ancheta desfăşurată dezvăluie, folosind înregistrările meteorologice, că furtuna se formase cu două zile în urmă şi traversase Europa spre sud-est. Dacă un sistem de supraveghere ar fi fost funcţional printr-o reţea de staţii şi posturi meteo, navele ar fi putut fi avertizate din vreme şi probabil salvate.
– 1856 – Urmare a acestei anchete, în Franţa este înfiinţat un serviciu naţional de avertizare împotriva furtunilor. Acest moment este considerat startul pentru meteorologia modernă.
– În a doua jumătate a secolului XIX apariţia telegrafului inventat de Samuel Morse permite transmiterea rapidă a informaţiilor meteo şi, deci, face posibilă realizarea primelor hărţi meteorologice.
– 1887 – Se înfiinţează Organizaţia Meteorologică Internaţională (O.M.I.), care în 1951 devine O.M.M. (după www.essortment.com)
– 1960 – Este trimis în spaţiu primul satelit meteo, TIROS 1, echipat cu o cameră TV.
Definiţii şi explicaţii
Încălzirea globală este fenomenul de creştere continuă a temperaturilor atmosferice medii înregistrate în imediata apropiere a solului, precum şi a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele trei, patru decenii. Fenomene de încălzire globală au existat dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul cosmic de maximum solar, acestea alternând cu mici glaciaţiuni terestre asociate cu fenomenul de minimum solar. Temperatura medie a aerului măsurată deasupra a crescut în ultimul secol cu 0,74 ±0,18 °C.
Dacă fenomenul de încălzire este cvasiunanim acceptat de oamenii de ştiinţă şi de factorii decizionali, există diferite explicaţii posibile asupra cauzelor procesului. Opinia dominantă este că încălzirea se datorează activităţii umane, în special prin eliberarea de dioxid de carbon în atmosferă prin arderea combustibililor fosili.
Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (Intergovernmental Panel on Climate Change) consideră: „Cea mai mare parte a ridicării temperaturii medii în a doua jumătate a secolului al XX-lea se datorează probabil creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră, de provenienţă antropică. Ei consideră că fenomenele naturale ca activitatea solară precum şi erupţiile vulcanice au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950, dar după acest an efectul a fost de uşoară răcire.
Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii politicieni, precum şi de oameni de ştiinţă, cum ar fi Claude Allègre, în volumul L’Imposture climatique, din 2010 sau Václav Klaus. Există teoreticieni ai conspiraţiei care cred că totul este doar un pretext al elitelor mondiale financiare de a inventa noi taxe împotriva poluării.
Încălzirea globală are efecte profunde în cele mai diferite domenii. Ea determină sau va determina ridicarea nivelului mării, va genera fenomene climatice extreme, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii. Singurele zone unde nu se constată – nu sunt sau nu se măsoară – emisii gaze de seră sunt Groenlanda, Coasta de Fildeş, Guyana Franceză şi… Somalia. No comment.
Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă concertată, având ca ţel principal ratificarea de către toate guvernele lumii a Protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiei factorilor poluanţi care influenţează viteza încălzirii. (după Wikipedia: Hegerl, Gabriele C.; et al. (2007). Understanding and Attributing Climate Change şi Ammann, Caspar (2007). Solar influence on climate during the past millennium: Results from ransient simulations with the NCAR Climate Simulation Mode)
Ne chinuim să fim eco. Şi bio. Restricţii la fumat în incinte închise şi în curând şi afară. Gunoiul sortat pe tipuri de materiale. Maşini hibrid şi electrice. Avize şi taxe. Amenzi. Legi noi. Un pic de educaţie. S-ar zice că încet-încet devenim un pic mai responsabili. Să sperăm…
nr. 8-9 / august-septembrie 2012 Tweet