Silviu Matei are 33 de ani, a terminat Arte Plastice la Universitatea de Arte Plastice Bucuresti si a obţinut o bursă pe fotojurnalism în SUA. În prezent lucrează pentru „Mediafax Grup” si colaborează cu „National Geographic”.

În sălbăticie, trebuie să ştii să păstrezi distanţa faţă de animale. Vezi o ursoaică cu pui, trebuie să ştii până unde te apropii. Ea te lasă, nu-i nici o problemă, dar ai foarte mari şanse să te atace. Există o anumită distanţă la care te acceptă, depinde de la animal la animal. O ursoaică cu pui te poate accepta la 70-100 de metri de ea, în funcţie de cât e de calmă. În general, e bine să o vezi tu înainte de a te vedea ea şi să-i studiezi comportamentul. Trebuie să stai liniştit, să o observi chiar şi timp de o oră, dacă e liniştită şi nu te-a simţit atunci îşi vede de treaba ei, nu are nici o problemă cu tine, dar dacă te simte va fi totdeauna atentă în direcţia unde eşti tu. Te poţi apropia, dar foarte uşor şi discret.” De asemenea, „trebuie să fii foarte atent la semnele lăsate de animale în pădure pentru a le găsi mai uşor. Animalele nu merg haihui prin pădure, au anumite cărări şi trecători, dar folosesc foarte mult şi drumurile forestiere. E mult mai uşor, urmărind aceste semne, să găseşti animalele, decât să te duci la întâmplare. Odată ajuns în zona lor cauţi un loc de camuflaj, te ascunzi şi aştepţi. De obicei stau minimum două zile la un asemenea loc de fotografiere, dorm cu cortul în pădure, şi cam-pez cam la doi-trei kilometri mai departe de zona pe unde umblă de obicei animalele. Stau întreaga zi la pândă şi plec din punctul de observaţie abia după ce apune soarele. Iată de ce în astfel de situaţii ai nevoie şi de o condiţie fizică foarte bună”, povesteşte Silviu.

Silviu Matei lucrează în prezent la o carte dedicată fotografierii animalelor sălbatice.

Cine vrea să facă fotografie „wildlife” are nevoie de virtutea răbdării, pentru imagini ca acestea.

Fiind un foarte bun cunoscător al comportamentului animalelor, tânărul fotograf spune că nu a avut niciodată parte de evenimente neplăcute, din contră. „Cel mai plăcut eveniment a fost acum doi ani când mă aflam în zona Vatra Dornei pentru cocoşii de munte. Am ajuns dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, la locul de rotit (locul de împerechere) al cocoşilor de munte. M-am aşezat la adăpost, îmbrăcat în costum de camuflaj şi m-am pus pe aşteptat. Au sosit cocoşii. Şi după numai o jumătate de oră, unul dintre ei a venit şi a stat la numai trei metri de mine, pe o buturugă. A fost cel mai fericit moment din viaţa mea, el mă studia, eu îl studiam. Rar se întâmplă să vină animalul sălbatic atât de aproape de om. M-a înconjurat când dintr-o parte, când din alta, timp de cinci minute, apoi a plecat.” Şi dacă cocoşii de munte, urşii, marmotele, căprioarele sau chiar mistreţii sunt animale pe care le poţi surprinde pe camera foto mai uşor, nu la fel se întâmplă cu feline de tipul râsului. Din acest punct de vedere Silviu se consideră foarte norocos. „Râsul e un adevărat trofeu. Fiind felină, are simţurile extrem de dezvoltate: auz, miros, văz – şi ca să îl vezi, darămite să-l fotografiezi, e foarte dificil. De aceea, nici nu am multe cadre cu acest animal. Totuşi, am avut norocul, ca, pe când eram în adăpost pentru a fotografia rotitul cocoşilor de munte, să dau de râs şi să îl şi imortalizez. Sunt silvicultori care nu l-au văzut în viaţa lor, deşi au bătut pădurea în lung şi-n lat în zona Sucevei, iar eu, fără să-mi propun aceasta, am dat de el. Ajunsesem dimineaţa în locul de rotit cu vreo două ore mai devreme înainte să apară cocoşii. Era încă întuneric, nu puteam face nici o poză, şi, pe când s-a luminat de ziuă şi s-au apropiat cocoşii, am zărit râsul. Foarte multe dintre animalele sălbatice sunt nocturne sau foarte matinale, le surprinzi până în ora 8.00, maximum 9.00, funcţie de anotimp, specie.”

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2011 Tweet

Monday, August 22nd, 2011 at 5:10 pm, ZOOM, RSS feed