La început a fost doar plăcerea de a imortaliza un animăluţ zărit în timpul drumeţiilor la munte. Plăcerea s-a transformat în pasiune, pasiunea în artă, trecută prin scoala americană de fotografie, arta fotografiei „wildlife” practicată de Silviu Matei.
Domnu’ cerb, zâmbiţi, vă rog!
Un pescăruş culegând din apă o bucată de pâine, un cerb privind maiestuos din iarba înaltă, un râs stând la pândă sub cetina de brad, o ieruncă iţită din tufişuri. Sunt doar câteva ipostaze ale unor animale sălbatice pe care puţini muritori reuşesc să le surprindă cu ochiul, darămite cu aparatul de fotografiat. Silviu Matei este un tânăr fotoreporter pasionat de fotografia wildlife care imortalizează viaţa animalelor sălbatice aşa cum se comportă ele în mediul natural. El şi-a propus să fotografieze toate animalele şi păsările care alcătuiesc fauna României şi a devenit cunoscut, prin acest proiect al său, atât la nivel naţional cât şi internaţional. Când îl întâlneşti nu ai zice că este atât de rezistent la drumul accidentat din munte, cu ditamai rucsacul în spate şi o tonă de aparatură foto după el. Aparenţa înşală.
Pentru Silviu Matei se poate spune că profesia de fotoreporter, angajat al trustului de presă Mediafax Grup, merge în paralel cu cariera sa de fotograf wildlife. Dragostea pentru fotografie s-a născut în sufletul lui Silviu pe când era pasionat de astronomie şi urma cursuri la observatorul astronomicAmiral Vasile Urseanu. „La vremea respectivă am studiat astrele din curiozitate şi din dorinţa de a şti despre constelaţii, galaxii, nebuloase etc. După acele cursuri am început să aprofundez o parte a lucrurilor pe care le făcusem în cadrul observatorului astronomic prin cursuri de astrofotografie, care mi-au plăcut foarte mult. Aşa, uşor, uşor pasiunea mea pentru fotografie a prins contur şi, tot ducându-mă prin tot felul de locuri şi zone din ţară, am început să fac poze şi la peisaje, flori, insecte ş.a.m.d.”.
O bursă obţinută în SUA, pentru doi ani şi jumătate, i-a oferit lui Silviu şansa de a participa la mai multe workshopuri pe fotografia wildlife şi fotojurnalism. „Ca să poţi face fotografie wildlife trebuie mai întâi şi întâi să stăpâneşti la perfecţie tehnica fotografică, fiindcă în pădure nu stai să faci probe cu aparatul, nu ai timp să faci compoziţie. Trebuie să îţi setezi bine aparatul şi să alegi cu exactitate locul potrivit pentru a surprinde subiectul. Animalele nu stau să-ţi pozeze ţie, ele vin în bătaia camerei şi pleacă imediat ce îţi simt prezenţa. În SUA am fotografiat de la grizzly, la elan şi cari-bu, însă pe mine mă pasionează fauna românească şi vreau să surprind cam toate animalele şi păsările care alcătuiesc această faună la noi, fiindcă nu prea sunt fotografi care să se fi ocupat de această bogăţie faunistică”, ne-a povestit Silviu.
Fotografierea animalelor în sălbăticie seamănă cu o vânătoare, pe care vânătorul iscusit – fotograful în acest caz – şi-o pregăteşte în amănunt. La 33 de ani, Silviu Matei poate să spună cu uşurinţă unde îşi face cuib cocoşul de munte, la ce oră ai toate şansele să-l întâlneşti pe regele pădurilor româneşti – ursul carpatin, ia cu uşurinţă urma ciutei în pădure şi, mai ales, are o răbdare de fier atunci când trebuie să aştepte un râs să-şi facă apariţia în faţa camerei foto. De altfel, Silviu ne-a dezvăluit câteva dintre secretele privind fotografia wildlife, o subspecie a artei fotografice, pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă. „În primul rând, cine vrea să facă fotografie wildlife are nevoie de virtutea răbdării, poţi sta o zi întreagă în adăpost pentru a vedea în cele din urmă o marmotă, după cum s-ar putea ca după numai o oră să vină nişte capre negre şi tu să le surprinzi cu aparatul foto sau video. În al doilea rând, este nevoie de stăpânirea cât mai aproape de perfecţiune a artei fotografice, iar o a treia cerinţă importantă este să cunoşti foarte bine comportamentul animalelor pentru că nu trebuie să uiţi nici o clipă că animalele pe care le fotografiezi/ filmezi nu sunt domestice. Ele pot fi imprevizibile, iar dacă tu nu cunoşti comportamentul lor, poţi să plăteşti cu viaţa acest lucru. Când merg să fac asemenea fotografii nu am un target special, merg în diverse perioade ale anului, de exemplu în aprilie am mers la Vatra Dornei, după urs, râs şi cocoş de munte, dar evident că, dacă mi-a ieşit în cale un cerb frumos, o ciută frumoasă, nu am stat cu mâinile în sân ci am făcut imediat fotografii. Unele animale sunt mai dificil de surprins, de pildă, o ieruncă frumoasă – o pasăre destul de greu de văzut, pentru că stă mai mult pe sub tufişuri – o găseşti pe marginea drumurilor forestiere, dar trebuie să fii foarte atent pentru că ea te va vedea prima şi, în general, va zbura repede”, explică tânărul fotograf. Şi mai e ceva pe care doritorii de fotografie wildlifetrebuie să-l cunoască şi să-l respecte, este vorba despre aşa-numitul cod etic al fotografiei vieţii animalelor în sălbăticie. „Acest cod etic spune, printre altele, că: dacă vrei să te duci în pădure să filmezi/fotografiezi animalele sălbatice nu trebuie să perturbi mediul înconjurător, nu laşi gunoaie, nu intervii sau te interpui între mamă şi pui, nu faci gălăgie, dacă ai văzut un cuib sau o zonă în care s-au aşezat animalele nu te duci acolo, pentru că acela poate fi un loc unde ele se odihnesc, iar tu, prin prezenta ta, le-ai strica modul lor natural de viaţă. Sunt lucruri de bun-simţ. Cel mai bine stai cu un binoclu la distanţă, atunci vei putea observa nişte lucruri pe care altfel nu le vei vedea vreodată. De asemenea, dacă doi pui se joacă, nu te duci aproape de ei, te vor simţi şi vor pleca.
Silviu Matei are 33 de ani, a terminat Arte Plastice la Universitatea de Arte Plastice Bucuresti si a obţinut o bursă pe fotojurnalism în SUA. În prezent lucrează pentru „Mediafax Grup” si colaborează cu „National Geographic”.
În sălbăticie, trebuie să ştii să păstrezi distanţa faţă de animale. Vezi o ursoaică cu pui, trebuie să ştii până unde te apropii. Ea te lasă, nu-i nici o problemă, dar ai foarte mari şanse să te atace. Există o anumită distanţă la care te acceptă, depinde de la animal la animal. O ursoaică cu pui te poate accepta la 70-100 de metri de ea, în funcţie de cât e de calmă. În general, e bine să o vezi tu înainte de a te vedea ea şi să-i studiezi comportamentul. Trebuie să stai liniştit, să o observi chiar şi timp de o oră, dacă e liniştită şi nu te-a simţit atunci îşi vede de treaba ei, nu are nici o problemă cu tine, dar dacă te simte va fi totdeauna atentă în direcţia unde eşti tu. Te poţi apropia, dar foarte uşor şi discret.” De asemenea, „trebuie să fii foarte atent la semnele lăsate de animale în pădure pentru a le găsi mai uşor. Animalele nu merg haihui prin pădure, au anumite cărări şi trecători, dar folosesc foarte mult şi drumurile forestiere. E mult mai uşor, urmărind aceste semne, să găseşti animalele, decât să te duci la întâmplare. Odată ajuns în zona lor cauţi un loc de camuflaj, te ascunzi şi aştepţi. De obicei stau minimum două zile la un asemenea loc de fotografiere, dorm cu cortul în pădure, şi cam-pez cam la doi-trei kilometri mai departe de zona pe unde umblă de obicei animalele. Stau întreaga zi la pândă şi plec din punctul de observaţie abia după ce apune soarele. Iată de ce în astfel de situaţii ai nevoie şi de o condiţie fizică foarte bună”, povesteşte Silviu.
Silviu Matei lucrează în prezent la o carte dedicată fotografierii animalelor sălbatice.
Cine vrea să facă fotografie „wildlife” are nevoie de virtutea răbdării, pentru imagini ca acestea.
Fiind un foarte bun cunoscător al comportamentului animalelor, tânărul fotograf spune că nu a avut niciodată parte de evenimente neplăcute, din contră. „Cel mai plăcut eveniment a fost acum doi ani când mă aflam în zona Vatra Dornei pentru cocoşii de munte. Am ajuns dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, la locul de rotit (locul de împerechere) al cocoşilor de munte. M-am aşezat la adăpost, îmbrăcat în costum de camuflaj şi m-am pus pe aşteptat. Au sosit cocoşii. Şi după numai o jumătate de oră, unul dintre ei a venit şi a stat la numai trei metri de mine, pe o buturugă. A fost cel mai fericit moment din viaţa mea, el mă studia, eu îl studiam. Rar se întâmplă să vină animalul sălbatic atât de aproape de om. M-a înconjurat când dintr-o parte, când din alta, timp de cinci minute, apoi a plecat.” Şi dacă cocoşii de munte, urşii, marmotele, căprioarele sau chiar mistreţii sunt animale pe care le poţi surprinde pe camera foto mai uşor, nu la fel se întâmplă cu feline de tipul râsului. Din acest punct de vedere Silviu se consideră foarte norocos. „Râsul e un adevărat trofeu. Fiind felină, are simţurile extrem de dezvoltate: auz, miros, văz – şi ca să îl vezi, darămite să-l fotografiezi, e foarte dificil. De aceea, nici nu am multe cadre cu acest animal. Totuşi, am avut norocul, ca, pe când eram în adăpost pentru a fotografia rotitul cocoşilor de munte, să dau de râs şi să îl şi imortalizez. Sunt silvicultori care nu l-au văzut în viaţa lor, deşi au bătut pădurea în lung şi-n lat în zona Sucevei, iar eu, fără să-mi propun aceasta, am dat de el. Ajunsesem dimineaţa în locul de rotit cu vreo două ore mai devreme înainte să apară cocoşii. Era încă întuneric, nu puteam face nici o poză, şi, pe când s-a luminat de ziuă şi s-au apropiat cocoşii, am zărit râsul. Foarte multe dintre animalele sălbatice sunt nocturne sau foarte matinale, le surprinzi până în ora 8.00, maximum 9.00, funcţie de anotimp, specie.”
