- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Zimbru. Sombru, nu prea. Dar regal…

Prima mea întâlnire cu hotelul

ZIMBRU a fost acum mai bine de treizeci de ani. Aveam treisprezece ani în 1977, când am dat admiterea la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, numit – altfel cum, în Moldova de Nord? – după Fane Babanu. Ei, nu chiar Fane Babanu, ci de-a dreptul Ştefan cel Mare, dar, acolo, în Moldova de Sus (similară cu aia din cer), marele Ştefan nu e decât un soi de megieş al ţăranilor dintre obcinele rămase, majoritatea, necooperativizate. Am luat o cameră la hotelul de zece etaje (plus parter!) din taman centrul oraşului. Acum treizeci şi doi de ani, târgul Câmpulungului era şi mai târg, iar ZIMBRU („Cap de bour“, cum îl dezmierdam noi, atunci, în argou!) era punctul marcant al buricului Târgului.

La fel este şi acum: epicentrul. L-am revăzut şi acum, cumva schimbat, cumva altfel, oareşicum mai modern. Când am coborât din maşina cu care venisem, în parcare, am stat un pic să contemplu şi să ascult sunetul acela, învelit, precum potcoavele în mucava, al timpului. Sunetul pe care îl scoate o singură mână, cum spun înţelepţii indieni.

Oraşul, câmpul lu’ Lungu, se mărise, se lungise, într-adevăr, articulat în jurul şoselei, se întinsese, oho, până dincolo de liceul militar, pe care l-am şi revizitat: pe vremea mea, liceul militar era cu mult în afara oraşului, la vreo opt sau doisprezece kilometri, trebuia să mergi pe jos, iar „pifanii“ de noi eram aduşi, uneori, cu autobuzele; până şi ca să ajungi la liceul silvic, acolo unde se ţineau olimpiadele şcolare faza pe oraş (pe judeţ, trebuia să mergem până la Suceava, ehei!), erai silit să mergi „pe picioarele apostolilor“ preţ de cam un ceas. Iar ZIMBRU rămăsese eternul punct de referinţă, în jurul lui s-au îngrămădit, azi, supermarketurile oraşului, iar piaţa e chiar undeva în spate, la o aruncătură de băţ; am stat, deci, la ZIMBRU şi mi-am luat mure din piaţă, direct de la ţărani iar de la supermarket, ţigări şi vin. Ce am mai făcut? Am mai văzut mânăstirile, nu pe toate, dar pe câte am putut, care nu sunt departe de „punctul zero“, adică Z, adică ZIMBRU: Dragomirna e cea mai îndepărtată, la vreo nouăzeci de kilometri. Dar pentru celelalte e ideal să stai la ZIMBRU şi să te dai de-a rostogolul prin depresiune spre Humor, doar vreo treij’de kilometri. Cam la aceeaşi distanţă la care e şi „opera magna“, Voroneţul, dacă nu aţi apucat să-l vedeţi, nene, tăiaţi-o repede într-acolo, este, pentru mine, împreună cu celelalte  monastiri & loc di pomeniri, echivalentul piramidelor. Unii ar putea să ridice obiecţii asupra dimensiunilor, dar am să le pomenesc vorba unui prieten al meu, ghid, împrumutată, şi ea, la rândul ei: esenţele tari şed numai în şipuri mici. Suceviţa e la 50 de km, Moldoviţa la 40, asta ca să vorbesc abreviat! Sunt şi muzee de văzut, unul al lemnului şi al artei din lemn, chiar în Câmpulung, Muzeul ION IRIMESCU, în „Făltişeniu“ aflat la ­şaizeci de kilometri.

Bineînţeles, ehei, să nu uităm atracţiile locului. De jucat (obligatoriu!) cu veveriţele. Asta, dacă mai ai cu tine o zână mică – sau un puştiulică. Să te dai cu căprioara sau cu păstrăvul, pe care, culmea, la urmă, dacă te apucă foamea, hap! – îl şi poţi mânca. La Brodina. Sau pe la Crucea-Broşteni. Să „urli“ cu lupii, pi la Izvoarele Suşevii. Ori să mergi, nene, pă la stânile „campate“ prin jurul Fundului Moldovei. Zimbrii adevăraţi, nene, în carne, oase, vânat şi euro, sunt pe la Dolhasca ori mai bântuie la Probota, unde e, dealtfelu’, şi monastire. O zi, vă spun eu, lăsaţi-o pentru icoanele pictate pe sticlă, e rost de aşa ceva, la Botuş. Sau/şi ceramică de Marginea, care o concurează pe cea de la Rădăuţi. O „investiţie“ este să faci o preumblare până la Sadova, la Vatra Moldoviţei, la Moldoviţa ori la Cârlibaba (unde e şi vatra unui renumit artist plastic român), ca să gineşti bine de samă cum se încondeiează ouăle, aşa, parcă ar fi, cu kohl, ochii cadânelor blonde ce tot populează obcinele.

Grupul Invitation Invest, aparţinând domnului Gheorghe Fodoreanu, a cumpărat pachetul majoritar al S.C. Rarău Turism S.A. care administrează Zimbrul şi cabana Rarău. Această cochetă cabană se află la poalele muntelui Pietrele Doamnei.  Ionel Focşa, Preşedinte Director General, şi Tina Neagu, Director executiv, sunt cei care se ocupă de managementul societăţii.