- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

ZOOM INFO: Arestări, condamnări, aşteptări; Cotizaţii la liber; Primăvara; Amos Oz; noul director SIE

Arestări, condamnări, aşteptări

Justiţia duduie, drept care Raportul CE dedicat ei a fost favorabil şi pentru prima dată a fost apreciată activitatea Înaltei Curţi de Ca- saţie şi Justiţie, care l-a condamnat pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare, cu executare, în dosarul „Trofeul Calităţii“. Procurorul Ma- ximilian Bălăşescu a fost arestat pentru luare de mită în dosarul „vrăjitoarelor“. Sorin Ovidiu Vântu a luat 6 luni cu executare pentru şantaja- rea lui Sebastian Ghiţă. Fostul şef al Serviciului de Permise Argeş a primit 14 ani în dosarul permiselor, alături de alte 27 de persoane. Foştii miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan au fost condamnaţi la trei ani cu executare pentru corupţie, în dosarul „Caltaboşul“, alături de omul de afa- ceri Gheorghe Ciorbă. Foarte tare.

Un mic detaliu, însă: nici unul dintre aceşti oameni nu a ajuns încă în închisoare. Mai vor- bim.

 

Cotizaţii la liber

Cum vi s-ar părea ideea ca un patron să strângă cotizaţiile sindicale, adică sur- sele de finanţare ale unei organizaţii cu care, prin definiţie, se luptă? Este exact ceea ce făcea, de ani de zile, Ministerul Educaţiei. Înainte de a-l părăsi, Daniel Funeriu, cel care realizase prima radio- grafie corectă a învăţământului românesc prin modul de organizare a bacalaureatu- lui, a mai dat o lovitură: un ordin prin care s-a stopat reţinerea automată a coti- zaţiilor pe statele de plată ale profesori- lor. Miza estimată: echivalentul a zece milioane de euro pe an. Sindicatele au apelat la justiţie, dar Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză ministeru- lui. Nu rămâne decât ca profesorii să coti- zeze voluntar…

 

Primăvara devenită iarnă

Toată lumea s-a entuziasmat de „primăvara arabă“, în care au căzut câţiva dictatori. Foarte re- pede, însă, au apărut dezamăgirile. În Libia sunt lupte violente între miliţiile rivale. În Egipt, puterea militară instalată „temporar“ nu se mai dă dusă, oamenii au ieşit din nou în stradă şi un simplu meci de fotbal s-a lăsat cu 74 de morţi şi sute de răniţi. În Siria, Bashar al Assad nici nu se gândeşte să plece şi armata trage în civili. Încer- carea de a se adopta, în cadrul Consiliului de Se- curitate al ONU, o rezoluţie de condamnare a re- gimului sirian, s-a lovit de opoziţia Rusiei şi a Chi- nei. Reacţiile au fost dure, dar inutile: preşedin- tele Sarkozy a declarat că Beijingul şi Moscova „în- curajează (…) politica nemiloasă şi fără spe- ranţă“, ambasadoarea SUA, Susan Rice, a descris votul drept „ruşinos“, precizând că Rusia şi Chi- na au vrut să „vândă poporul sirian şi să prote- jeze un tiran laş“, iar Hillary Clinton că „votul a fost o batjocură“. Ei, şi?

 

Amos Oz la Bucureşti

Unul dintre cei mai importanţi prozatori şi eseişti israelieni, autor a 35 de cărţi traduse în pes- te 40 de ţări, Amos Oz a fost în vizită în România. Autorul romanului Rime despre viaţă şi moarte a avut un program încărcat în cele două zile pe- trecute în Capitală, fiind invitatul Editurii Hu- manitas Fiction şi al Ambasadei Israelului la Bucureşti. Scriitorul a susţinut o conferinţă de presă, dar şi una cu public – Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu – şi şi-a lansat, la Librăria Kretzu- lescu, seria de autor Amos Oz a Editurii Humani- tas Fiction, cu volumele Odihnă desăvârşită, Cutia neagră, Rime despre viaţă şi moarte, Poveste despre dra- goste şi întuneric şi Scene de viaţă campestră.

 

Teodor Meleşcanu, noul director SIE

Iar s-a jucat de-a politica Băsescu: l-a numit pe Teodor Meleşcanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. Spre stupefacţia şi indignarea Opoziţiei, şeful statului s-a folosit de vocea temperată a PNL pentru a-şi face jocurile. Teodor Meleşcanu, diplomat de carieră, fost ministru de Externe şi al Apărării, fost interimar la Justiţie, fost preşedinte de par- tid şi candidat la Preşedinţie, a fost validat de Parlament, cu 238 de voturi „pentru“ şi unul „împotrivă“ devenind astfel noul şef al Serviciului de Informaţii Externe.

 

Momente istorice

După demisia guvernului Boc – care rezis- tase la cinci moţiuni de cenzură! – a urmat sur- priza numită Mihai Răzvan Ungureanu şi învestirea guvernului format de acesta, în care toţi membrii PDL fuseseră înlocuiţi. Dar nici acesta nu a fost elementul cel mai surprinzător, ci perechea de discursuri rostite în Parlament. Cel al premierului, sobru, tehnic, simplu, fără nici o referire la politică. Apoi – deşi opoziţia lipsea din sală – cel al lui Victor Ponta, extrem de civilizat, urând succes noului guvern şi anunţând proiectele în care l-ar susţine! Toată lumea a rămas uimită, mai ales partenerul Crin Antonescu, care preferă un cu totul alt tip de discurs… Ce va fi, vom vedea.