- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Zoom – Info

INFO

Un război, două războaie

După Tunisia, Algeria, Egipt, Yemen şi alte­le, a venit rândul Libiei. Numai că aici lucruri­le au luat o întorsătură mult mai urâtă, căci colonelul Muammar Gaddafi nici gând să se dea la o parte. A urmat un sângeros război civil, cu mii de morţi, după care o rezoluţie ONU a autorizat intervenţia militară – practic pentru cine vrea să se bage. NATO a ezitat să-şi asume atacul asupra Libiei, pentru a da şanse cooptării de partea aliaţilor a unora dintre sta­tele arabe. Peste toate explicaţiile însă s-a ridicat mesajul unui rebel libian anonim: „Vă mul­ţumesc că ne bombardaţi. Sunt sigur că aţi fi făcut-o şi dacă n-aveam petrol…”

Un mare înţelept

Papa Benedict al XVI-lea continuă să calce decis pe urmele predecesorului său, Ioan Paul al Il-lea, în ceea ce priveşte ecu- menismul, toleranţa şi înţelepciunea. Recent, într-o carte a sa, Sfântul Părinte îi exonerează pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos, abordând deci una dintre cele mai delicate probleme ale creştinis­mului şi mai ales ale relaţiei acestuia cu alte religii. În volumul Iisus din Nazareth, Suveranul Pontif recurge la analize bibli­ce şi teologice pentru a explica de ce nu e adevărată teoria potrivit căreia poporul evreu, în întregul său, ar fi responsabil pentru moartea lui Iisus, în condiţiile în care interpretarea contrară a fost folosită, timp de secole, pentru a justifica perse­cuţia evreilor.

Europa, încotro?

Ne-am bucurat să „intrăm în Europa”, dar oare încotro se îndreaptă aceasta? Întrebarea e justificată de faptul că, în Franţa – pe care am considerat-o mereu sora noastră mai mare, modelul nostru, inclusiv legislativ – un sondaj de opinie a arătat că Marine Le Pen, fiica şi moştenitoarea politică a lui Jean-Marie le Pen, candidată a Frontului Naţional, partid de extre­mă dreapta, se situează pe primul loc în opţiu­nile de vot privind alegerile prezidenţiale, cu 23%. Ea e urmată de Nicolas Sarkozy, actualul preşedinte, şi de Martine Aubry, posibila can­didată a socialiştilor, fiecare cu câte 21%. Ascensiunea fulminantă a dreptei are legătură cu exasperarea unei părţi a populaţiei faţă de modelul multicultural – declarat, de altfel, drept un eşec de către locatarul Palatului Elysee.

Vremuri interesante

Formarea USL a continuat să suscite critici. Nici una dinspre PSD sau PC – toate dinspre liberali. Istoricul Marius Oprea a fost cel mai dur în declaraţii: „Să demisioneze conducerea. Să îşi dea ei seama că au fost tâmpiţi când s-au asociat cu securiştii”. La doar câteva zile după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat verdictul de colaborare cu poliţia politică pen­tru Dan Voiculescu, dezastrul din Japonia şi apoi războiul din Libia au scos subiectul în afara oricărui interes al presei. Nu înainte însă ca Dinu Patriciu să adopte o poziţie critică faţă de USL şi să sprijine explicit Codul Muncii pro­pus de Guvern. Să ne aşteptăm la lucruri inte­resante…

Recunoastere

Eveniment aproape complet ignorat de presă: Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost decorat cu Legiunea de Onoare. În discursul de recepţie, cel mai longeviv demnitar român a declarat: „Înalta distincţie este acordată nu doar pentru cariera mea, ci şi pentru BNR, a cărei politică monetară a făcut ca România să nu se confrunte cu o criză financiară”. Într-adevăr, ar fi bine să ne amintim cât de evident părea, cu vreun an în urmă, că vom călca pe urmele Islandei sau ale Greciei, că vom intra în colaps etc. După ce suferinţele de azi – mult mai mici decât cele prorocite – vor deveni istorie, poate o să ne gândim la rece dacă nu mai sunt şi alţii, în afară de Guvernator, care au împiedicat căderea.

Oops!

Nu numai funcţionarii care terorizează şi „taxează” cetăţenii au parte, din când în când, de o filmare cu camera ascunsă, ci şi ditamai europarlamentarii, care au salariul cât nu ia şpagă un agent de Fisc. Reporterii de la The Sunday Times s-au dat drept reprezentanţii unei firme care încearcă să cumpere influenţă pen­tru votarea unor amendamente favorabile lor. Au testat peste 60 de aleşi ai neamurilor, dintre care „au pus botul” trei. Printre care Adrian Severin, super vedetă acasă, cu o imagine bună şi în rândurile adversarilor politici. La dezvă­luire, ceilalţi doi au demisionat. Severin n-a făcut-o nici când i-a cerut-o şeful Grupului din PE, nici la cererea şefului de partid. Comentariile sunt inutile.