Fiecare român are propria părere despre regii şi preşedinţii care au condus România de la Carol încoace. Pe unii dintre cei trecuţi la cele veşnice, istoria i-a aşezat deja în ramă. Alţii, precum Carol al II-lea sau Ceauşescu, aşteaptă încă verdictul posterităţii. Cel mai greu de cântărit sunt cei încă în viaţă: Mihai I, Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Citeste continuarea

Cu şapte luni înainte de Revoluţia din decembrie 1989, Emil Cioran s-a întâlnit, la Paris, cu scriitorul craiovean Ion Deaconescu, directorul Academiei Internaţionale Mihai Eminescu. Întâlnirea cu pricina s-a lăsat cu un interviu-fluviu, de vreo 60 de pagini, publicat în volumul Dacă m-aş fi aruncat în Sena, Editura Europa, Craiova, 2000. Prin amabilitatea poetului Constantin Preda, care a negociat cu autorul cărţii, Flacăra vă prezintă un fragment incendiar din convorbirea celor doi. Avem, aşadar, un Cioran inedit. Dar tot de pe culmile! Şi tot ale disperării! Citeste continuarea

– Ce anume vă motivează în viaţă? Care este combustibilul care vă pune în mişcare?

– Mă motivează copilul meu şi cred că orice mamă v-ar putea spune acelaşi lucru, cu aceeaşi convingere. Mă motivează giumbuşlucurile şi bucuria celor doi frăţiori când încing podeaua de atâta joacă, dragostea pe care o port familiei mele, dar şi oamenii care sunt familia mea extinsă, care mă ajută să înţeleg lumea aşa cum e ea, nu cum e creionată în paginile mondene sau de zvonistică, ci lumea reală, cu durerile şi bucuriile ei. Mă motivează munca mea şi răsplata din privirile celor cu care leg relaţii pentru o viaţă, pentru că trecem împreună, mână în mână, de un mare impas, uneori la graniţa dintre viaţă şi moarte. Citeste continuarea

În interviul publicat în acest număr, Ion Iliescu afirmă că nu i-a fost frică în Decembrie ’89. Poate bravează. Sau poate că nu.

Eu unul, însă, recunosc faptul că mi-a fost frică.

Eram în redacția revistei Flacăra când a început să se tragă spre Casa Scânteii. Cu toții am rămas uluiți, urmărind trasoarele pe cerul nopții. Apoi, am stins luminile în birouri și ne-am refugiat pe coridor. Acolo am continuat să scriem, la adăpostul zidurilor groase. Primele noastre articole în care spuneam cu adevărat ce credeam.

Din când în când, ușa de la intrare se deschidea. Cei care veneau de afară aduceau vești înspăimântătoare. Sunt mii de morți! Nu mai beți apă de la robinet! E otrăvită! Un grup de teroriști s-a strecurat la subsol și se pregătește să arunce clădirea în aer!

Băteam, totuși, în continuare la mașină, ascultând șuierul gloanțelor. Ne așteptam ca, în orice clipă, peste noi să năvălească uslași, care să înceapă să ne împuște unul câte unul.

Mi-a trecut frica de-abia după ce am văzut pe stradă un camion cu soldați împușcați. Zăceau unii peste alții, ca niște trunchiuri de copaci tineri – o grămadă de trupuri însângerate. Mi-au dat lacrimile. Atunci mi-am spus: „Fie ce-o fi! Viața nu mai face doi bani dacă se petrec astfel de grozăvii.“

De-abia peste multe zile, după ce m-am mai liniștit, am reflectat la curioasa traiectorie a gloanțelor trase din Herăstrău. Dârele luminoase porneau din parc și se duceau peste Casa Scânteii. Parcă o forță necunoscută le atrăgea în slava cerului. Da, mirosea puternic a praf de pușcă, dar nici un geam n-a fost spart! Nu s-a înregistrat nici o victimă!

Din clipa aceea au început întrebările. Întrebări la care n-am găsit răspuns nici până acum.

Creatorii celor două filme Crank ne propun, de această dată, un film de acțiune mai convențional și mai puțin îndrăzneț. Parametrii acestei lumi distopice sunt legați de controlul populației prin intermediul cipurilor implantate și o virtualizare excesivă a vieții, din care omul devine un sclav. Un nou joc virtual face posibilă controlarea unor ființe umane reale, care sunt conduse spre moarte fără nici un fel de spasm moral. Povestea este convențională și destul de previzibilă, atacând teme prezente în alte filme mult mai bine construite, cum ar fi Matrix. Citeste continuarea

Există întotdeauna o greutate în a recrea un produs de calitate. De cele mai multe ori aceste tentative eșuează. În acest caz nu avem de-a face cu o excepție. Animația japoneză din 2000 care stă la baza acestei pelicule este net superioară. Exista o anumită atmosferă, o anumită compasiune față de monștri, un substrat etic care justifica acțiunea. Perioada în care se petrece acțiunea (războiul din Vietnam) este total neglijată în acest pseudo-remake. Această versiune a poveștii, alterată și ea, nu aduce nimic în plus, ba chiar strică. Cel mai important lucru la un film de acțiune îl reprezintă, pe lângă atmosferă, personajele interesante, calitatea secvențelor de luptă. Citeste continuarea

Subtitlul recenziei noastre este numele unei cărți interesante scrisă de istoricul Lucian Boia. Acesta ne arată cum, de-a lungul timpului, oamenii au crezut că o vor duce din ce în ce mai rău și, până la urmă un cataclism le va distruge viețile. Fie că e vorba despre un mare cutremur, o apocalipsă nucleară, un potop sau un meteorit, toate acestea au bântuit și chinuit mințile oamenilor. Pe baza acestei frici capitalizează un film ca 2012. Cel mai nou mit este cel legat de sfârșitul calendarului mayaș. Pe acest mit recent popularizat se bazează pelicula de față. Prin intermediul celor mai ingenioase efecte speciale posibile oamenii sunt măcelăriți, ba chiar și neantizați. Citeste continuarea

Muzică rusească – piese clasice, dar şi Vitas. Lăzi aruncate una peste alta.

O tarabă improvizată pe care sunt puse la vânzare o matrioşka, o sticlă de vodkă şi obiecte vechi. Griul scenei este accidentat cu afişul Crucişătorului Potemkin. Citeste continuarea

„Trei cetăţeni moldoveni au fost salvaţi de la moarte după ce au fost extraşi dintr-un container marţea trecută, într-un port belgian. Procuratura belgiană a stabilit că ei au fost încarceraţi în această cutie metalică în Italia, pentru a ajunge în Irlanda. Cineva, într-o italiană defectă, a declarat că moare într-un container, după care linia s-a închis, au declarat salvatorii pentru presa belgiană.“ (Ziarul de gardă, 28 iulie 2005) Citeste continuarea

Alexandru Tomescu, Ilinca Goia, Alexandru Ghilduş, Cristian Mungiu, Mihai Leu, Florin Piersic jr., Livia Dilă, Kinga Varga, Lucian Mândruţă şi Cătălin Botezatu au păşit în peisajul unei epoci în care valorile cavalereşti erau preţuite. Citeste continuarea