Măriuca ne trezea pe toţi foarte devreme. Fie ca eram invitaţi în studioul de la „Prima oră”, fie că eram doar telespectatori fideli. Zâmbind din spatele micului laptop, gesticula arătându-ne oja roşie de pe unghii şi anunţându-ne ştirile zilei. Am vrut să mă răzbun pentru acele dimineţi cu somn întrerupt şi străzi goale, în goana mea spre televiziune, când întotdeauna era „Liber pe contrasens”, şi i-am cerut… un interviu! lată-l! Citeste continuarea

A sosit vremea să mai schimbăm rolurile. În mintea noastră, cam amorţită, cam inerţioasă, răufăcătorii erau de rău. Fals. Se dovedeşte, din ce în ce mai mult, că răufăcătorii sunt, mai degrabă, „de bine”. Mai degrabă decât poliţ i şt ii. Poliţiştii, dacă ne uităm bine, sunt „infractorii numărul unu”. Arestează când au chef. Si pe cine au chef. Citeste continuarea

Ce s-ar mai putea spune nou despre Revoluţia din decembrie 1989, după 21 de ani? Mai nimic. Ei, Lăsaţi-o pe aia cu teroriştii şi „cine-a tras în noi”! Adulţii şi-au tot dat cu părerea, fără prea mare rost. Dar am uitat să-i ascultăm şi pe copiii de atunci. Poate că e vremea să restabilim acest „adevăr istoric”. Citeste continuarea

E seară în Nyhavn. Aici e centrul Copenhagăi şi zona turistică de maxim interes. Aici sunt toate restaurantele drăguţe şi înghe­suială de trecători. Dar Nyhavn e o altă poveste, pentru că nu despre acest cartier voi scrie ci despre VELE. În toată agitaţia din port, la marginea cheului, un grup de 7, 8 indivizi bine înfofoliţi, privesc imagini de familie, fotografii de concediu adică, proiectate pe vela uriaşă, triunghiulară a navei ancorată chiar lângă ei. Sunt liniştiţi, beau bere la doză, vorbesc în şoaptă şi nu sunt deloc de­ranjaţi de agitaţia din jur. Sigur sunt danezi! Citeste continuarea

O asistenta la doi pacienţi. Are biroul pe hol, între rezerve. Sta pe scaun si cu ochii, chiar cu sufletul, pe monitor. Ştie fiecare gest, respiraţie si bătaie a inimii. În caz de urgenţa, rezerva se transforma automat în sala de operaţie. Ca nu cumva să fie traumatizat pacientul si să se mai piardă si timp, cu transportul. Tavanul îsi „arunca” reflectoarele, patul se extinde. Din anexe pâna atunci invizibile apar urgent toate acare­turile necesare unei intervenţii chirurgicale. Echipa medicala a ajuns demult, ca si când ar fi iesit direct din pereţi. Nimeni nu întreaba nimic, pentru simplul motiv ca se stie totul. Din dosarul pacientului si de pe monitoare. Mâinile medicului au precizie de laser. Ai jura ca a facut, pentru fiecare gest, zeci de repetiţii. În doar câteva minute, înca o viaţa a fost salvata. Citeste continuarea

Nevoia de inteligenţă pare să fie obsesia nevropată a zilei. Si a mileniului. Doar cel deştept, abil (în sensul bun al cuvântului), pare să fie iubit de şefi, dar şi de colegi, de prieteni, de furnizorii de toate cele trebuincioase vieţii. Citeste continuarea

Sistemul nu înseamnă numai Statul. Ar fi bine! Sistemul e suma sinergică a tuturor institutiilor, asociatiilor, organizatiilor şi firmelor a căror relaţie cu cetăţeanul ar trebui să fie una simplă şi consecventă, dar este birocratic sofisticată şi imprevizibilă. E vorba I despre entităţi colective, care funcţionează şi reacţionează solidar şi agresiv. Pede o parte îşi acoperă incompetenţele şi inca- pacităţile organizatorice sub un munte de formalisme, pe de alta – dacă se simt atacate – ripostează violent, conform sistemului „Dai în tata – dai în mine, dai în fabrici şi uzine”. Citeste continuarea

Pentru cei cu dare de mână, răspunsul e simplu: au rezervări la hoteluri de 5 stele prin capitalele ţărilor cu o civilizaţie la care noi, în continuare, visăm, se deplasează în Austria sau Elveţia la schi, îi fac o vizită lui Mos Crăciun în Laponia. Dacă nu suportă frigul, aleg locuri cu temperaturi înalte unde fac plajă, înoată, petrec prin baruri unde consumă cocteiluri sofisticate si dansează până în zori. Excursiile respective sunt si un bun prilej pentru a-si cerceta conturile din bănci străine – sumele cu multe zerouri în coadă le alungă stresul provocat de grija de a face bani prin orice mijloace. Citeste continuarea

Nu avem şosele, nu avem spitale dotate corespunzător, turiştii străini nu dau buzna în România. Si totuşi, suntem tentanţi pentru cineva. Producătorii de film din Vest, mai ales cei americani, vin să-şi realizeze filmele la noi.

Există, deja, şi un top al Locurilor preferate pentru turnarea unui film străin în România: pădurile (Pădurea Băneasa a fost Pădurea Sherwood pentru filmul „The Pricess of Thives”), zonele montane şi rurale (satele Moreni şi Glod au reprezentat Kazahstanul pentru filmul „Borat”), zonele urbane (suburbiile Bucureştiului au fost scena desfăşurării acţiunii din „Hellraiser”). De asemenea, satul Potigrafu, din judeţul Prahova, şi oraşul Râşnov, din judeţul Braşov, s-au transformat în pla­touri de filmare pentru „Cold Mountain”, în 2009. Recent, şoseaua de centură a Sibiului a devenit traseu de raliu pentru Nicolas Cage (foto).

182 de filme în 18 ani

Born T o Rise Hell, Cold Mountain, Modigliani, The Defender, Borat vă spun ceva? Dar Steven Seagal, Jude Law, Nicole Kidman, Renee Zellweger, Andy Garcia, Dolph Lundgren? Filme şi actori de la Hollywood care au trecut prin România. Nu fiindcă am fi reuşit să avem succes cu mult trâmbiţatul brand de ţară şi să-i atragem în vacanţă pe meleagurile mioritice, ci fiindcă, realmente, e mai ieftin să filmezi în România. A, şi să nu uităm de cel mai mediatizat film străin turnat în ultimul timp în România:Ghost Rider 2 – Spirit of Vengeance, în rolul principal Nicolas Cage, pe care ziariştii l-au „fugărit” prin toate locurile pe unde a filmat. De ce vin producătorii de filme din Occident la noi? „Fiindcă marile atracţii ale României pentru realizatorii de filme străini le consti­tuie: peisajul şi oamenii săi. Ţara oferă locaţii variate şi frumoase pentru filmări – atât în mediul rural cât şi în cel urban -, iar echipe­le locale cu care colaborăm dovedesc un nivel ridicat de profesionalism”, ne-a decla­rat, cu eleganţă, Bennett Walsh, Executive Producer al Ghost Rider 2 – Spirit of Vengeance.

Jude Law a rămas cu un gust amar după încheierea filmărilor la „Cold Mountain”.

Un angajat român de pe pla­tourile de filmare i-a făcut o poză compromiţătoare alături de Nicole Kidman. Ajunsă în tabloidele britanice, fotografia cu pricina a destrămat, urgent, căsnicia actorului, care a duratşase ani.

Adevărul este, însă, mult mai pro­fund şi ţine de partea financiară, chiar dacă, prin locurile sale, România poate fi o ţară „exotică” pentru vestici. „Filmele realizate în România sunt cu 30-35% mai ieftine decât în ţările puternice ale industriei din Europa (Franţa, Anglia, Cehia ş.a.)”, susţine Vlad Păunescu, proprietarul Castel Film, unul din­tre cei mai mari producători de film din România. „România oferă un raport cost- calitate care e printre cele mai bune din Europa”, completează Andrei Alexandru, PR Executive al MediaPro Studios, cea de a doua mare casă de producţie de la noi.

Din 1992, când s-a lansat, şi până în anul de graţie 2010, la Castel Film au fost turnate circa 182 de filme străine de lungmetraj de ficţiune. Seria filmărilor a început cu pelicu­lele Highlander EndGame şi Mysterious Mu- seum. A urmat Cold Mountain – unul dintre cele mai premiate filme cu Oscar şi Globul de Aur, cu Nicole Kidman şi Jude Law. Dintr-o listă surprinzător de lungă, mai amintim Funny Money, cu Armand Assante, Born To Rise Hell, cu Steven Seagal şi recentul Ghost Rider 2, cu Nicolas Cage. Nici la studiourile MediaPro lucrurile nu au mers rău, străinii au venit şi au filmat, mai ales americanii, peste 50 de producţii de cinema, în ultimii zece ani: de la The Defender, cu Dolph Lundgren, în rolul principal, la Modigliani, cu Andy Garcia, de la An American Hunting, cu Sissy Spacek, Donald Sutherland, Rachel Hurd- Wood şi James D’Arcy, la Mirrors, cu Kiefer Sutherland sau The Whistleblower, cu Rachel Weisz, Vanessa Redgrave şi Monica Bellucci. Iar lista rămâne în continuare deschisă.

Dacă străinii vin la noi să filmeze fiindcă este mai ieftin, nu înseamnă că nu există avantaje şi pentru români. Se poate vedea, cu ochiul liber, de pildă, că pentru astfel de eve­nimente autorităţile mai asfaltează câte o şosea, nu de alta, dar ea reprezintă tocmai decorul pentru secvenţele care urmează a fi turnate (vezi cei şase kilometri de Transfăgărăşan asfaltaţi pentru filmările la Ghost Rider). Avantajele din punct de vedere cinematografic sunt, însă, mai importante.

Clienţii restaurantului japonez „Maiko”, din Cartierul Francez, au fost încântaţi să ia masa alături de Monica Bellucci. În noiembrie 2009, când a filmat în Bucuresti, la producţia „Whistleblower”, actriţa italiană a preferat delicatesele japoneze si un vin special, din prune, de aceeasi provenienţă.

„În general, când un film intră în producţie, distribuţia principală este deja stabilită, cu mult înainte de venirea în România. Cu toate acestea, nu puţine au fost cazurile în care un casting pentru un rol minor a impresionat regizorul şi producătorii şi a dus la o contri­buţie mult mai importantă a actorului român respectiv. Fiecare film începe cu un nucleu de profesionişti străini, în jurul căruia se asamblează echipa română, dar fără vreo regulă specială. În România există profe­sionişti extraordinari, care lucrează deseori ca şefi de departament în cadrul filmelor străine şi unii dintre aceştia sunt şi regizori secunzi”, explică PR-ul MediaPro Studios. „90%, uneori chiar mai mult, din personalul implicat în realizarea unui film (mare, mediu sau mic) este din România. La proiectul pe care îl avem acum în derulare, Ghost Rider 2, echipa străină este formată din 40 de persoa­ne, iar echipa română numără mai bine de 250 de persoane. O diferenţă care spune mult despre nivelul profesional la care ne aflăm”, punctează Vlad Păunescu de la Castel Film.

Bennett Walsh, producătorul executiv al GR2 adaugă: „Avem doi regizori americani pentru acest film, Mark Neveldine şi Brian Taylor, dar din echipa lor mai fac parte şi regizori secunzi români şi englezi, care supraveghează ca totul să se desfăşoare aşa cum trebuie. 80% din echipa noastră este alcătuită din români care se ocupă de partea de birou, transport, garderobă, construcţii, iar unii chiar deţin poziţii cheie în departa­mentele pe care le avem.

Jean Claude Van Damme a fost „asasin profesionist” şi în centrul vechi al Bucureştiului, în mai 2008, când a filmat câteva scene pentru pelicula „Weapon”.

În iunie 2008, Demi Moore a filmat în Bucureşti câteva secvenţe pentru „Bunraku”. La petrecerea de adio, din clubul „Terminus”, actriţa a dat autografe şi a făcut fotografii cu toată lumea, inclusiv cu barmanii.

În 2009, când a filmat „Born To Raise Hell”, Steven Seagal a făcut o adevărată pasiune pentru România. Relaţia lui cu „băştinaşii” a depăşit cu mult graniţele platourilor de filmare: a susţinut o campanie antidrog, a premiat „Top Model România 2009″, a împărţit ajutoare sinis­traţilor din Moldova, a botezat băieţelul stilistei Clara Rotescu şi, în fine, a dat o petrecere de pomină pentru bunul lui prieten Nicu Gheară.

Există şi actori români, iar unii dintre ei au chiar un rol cheie, cum este cel al lui Sorin Tofan.” Pe scurt, turnarea unui film la noi acasă dă de lucru la o mulţime de români. Într-un an se fac între patru şi nouă asemenea lungmetra- je, la fiecare dintre cele două mari case de producţie autohtone – Castel Film şi MediaPro Studios. Cu puţin noroc, unii actori români reuşesc chiar să-şi înscrie numele în generic, şi nu chiar la coadă, ci între rolurile mai vizi­bile. Au făcut-o Marcel Iureş, în The Cave (regia Bruce Hunt) sau în Amen (regia Constantin Costa-Gavra), regretatul Adrian Pintea, în Warrior Queen Boudica (regia Patrick Taulere), Cabral Ibaka, în Catacombs (regia David Elliot şi Tomm Coker), Rodica Mandache, Mihai Călin, Maria Dinulescu, în Blood and Chocolate (regia Katja von Garnier) şi alţii. „Participarea actorilor români la un film străin este o altă poveste. Cu foarte mici excepţii, în rolurile principale accentul este un handicap greu de îndreptat. În rolurile secundare, episodice, se pune altfel proble­ma. De pildă, la Ghost Rider 2 avem mai mult de 50 de roluri cu contracte semnate”, susţine Vlad Păunescu.

La capitolul dezavantaje pentru o filmare în România, fiecare dintre cele două mari case de producţie aminteşte de două incon­veniente. Primul? „Lipsa unei infrastructuri moderne – un film presupune o desfăşurare logistică impresionantă – şi lipsa de interes a autorităţilor faţă de potenţialul pe care un film îl are pentru România, ca imagine şi din punct de vedere economic”, crede Andrei Alexandru, PR Executive al MediaPro Studios. „Dezavantajele unei filmări în România sunt uneori greu de înlăturat. De exemplu, este dificil să găseşti la noi un oraş care să seme­ne cu Los Angeles sau New York-ul. Numai în zona aceasta putem căuta dezavantajele care pot duce la mutarea filmărilor din România în altă parte”, crede Vlad Păunescu, de la Castel Film.

Satul Glod a devenit faimos pentru un film care a contrariat o lume întreagă. Şi i-a enervat la culme pe români. E vorba de „Borat”, în care a jucat actorul britanic Sacha Baron Cohen. Citeste continuarea