Una dintre principalele arme ale unui om politic este mesajul pe care îl transmite, iar dacă populaţia îl creditează prin acordarea de încre­dere, mesajul se va transforma într-o nouă rea­litate. Cu o condiţie: politicianul respectiv tre­buie să se bucure de autoritate pentru a inspira cetăţenii… Citeste continuarea

Punctul forte al peliculei este cuplul suge­rat mai sus. Si când spun asta, mă refer la potenţialul comercial. După o comedie roman­tică cu Angelina Jolie si Brad Pitt, acum este încercat un nou aranjament. Întrebarea este: veţi merge la acest film cu gândul că vizionaţi un nou Mr. and Mrs. Smith? În nici un caz, această peliculă fiind mai slabă decât filmul menţionat anterior. Singurele lucruri care sal­vează producţia sunt unele momente de real umor realizate de Johnny Depp. Cam în stilul în care a procedat si în Piraţii din Caraibe: „Să ne batem joc de aceste filme cu un buget extrava­gant, desi jucăm în ele” – stilul autoironic. Un stil autoironic care îl prinde foarte bine pe Depp, de altfel. Citeste continuarea

Suntem la al treilea film din seria Un socru de coşmar. Trebuie să recunosc, pentru mine apariţia lui Robert De Niro în diferite comedii hollywoodiene a fost cel puţin simpatică, iar această serie a strâns o serie de talente incon­testabile: Robert De Niro, Dustin Hoffman, Barbara Streisand, Harvey Keitel sau chiar Owen Wilson.

Cum s-a ajuns de la Mean Streets si Taxi Driver (filme în care au jucat Keitel si De Niro) la comedioare de familie. Rămâne o între­bare la care vă invit să răspundeţi singuri. Ca să nu mai vorbim că acel Dustin Hoffman din The Graduate a ajuns acum un casnic cu probleme identitare. Mulţi actori buni în filme lipsite de orice substanţă. Culmea este că, pentru un film de familie, mi se pare că merge prea departe cu glumele porcoase. Ca si în celelalte două filme, dinamica se bazează pe relaţia dintre cele două familii: una mai conservatoare, iar alta mai libertină. Acum, principalul câmp de dispută este cresterea copiilor si, ca de obicei, persona­jul lui Ben Stiller este fraierul amuzant care reu- seste să rezolve totul.

Regizor: Paul Weitz Actori: Ben Stiller, Robert De Niro Durata: 98 de minute DreamWorks SKG, SUA

Recomandare: O reuşită comedie de familie este pelicula „Toy Story”, unul dintre filmele care a deschis apetitul pentru animaţia 3D.

Animaţia clasică, mă refer aici la animaţia 2D, îţi transmite, mai ales când este frumos de­senată, un sentiment special. O combinaţie între organic, natural si magie. Stilul în care este desenat, mai ales texturile, fac din această animaţie o mică minunăţie. Îţi dă impresia de melancolie, de usoară tristeţe si de dor de o lume care, dacă încă nu a pierit, în curând o va face. Pelicula descrie povestea unui iluzionist, un magician din timpuri străvechi, nu de tipul David Blaine si prozeliţii lui. Citeste continuarea

A treia parte din seria Millennium nu este la fel de bine realizată ca prima parte, dar nici la fel de dezastruoasă ca a doua parte. Undeva la mijloc. Stilul este mai îngrijit, iar secvenţele de acţiune, care fac destul rău filmului, sunt mai puţine. Accentul este pus pe investigaţie, siste­mul judiciar, servicii secrete si proces. O întoar­cere la thrillerul pur. Citeste continuarea

Benzile desenate au inspirat o serie de filme: Superman, Spider-Man, Spawn, Asterix si Obelix, 300, Sin City, Persepolis, The Walking Dead si asa mai departe. Chiar stilul vizual a devenit din ce în ce mai influenţat de artifici­ile folosite în acest mediu. Subiectele au început să fie din ce în ce mai diversificate: de la tema supereroului la tema maturizării. Citeste continuarea

Desi subiectul poate părea, la o primă vede­re, destul de dur, filmul este, însă, lejer, îl poţi privi cu detaşare. Un tânăr promiţător, câştigă­tor al unei burse universitare sportive, îsi pier­de fratele într-un accident de maşină. Accident de maşină în care şi el putea să moară. Tragedia îl face să renunţe la bursă şi universi­tate şi rămâne într-un orăşel american ca îngri­jitor la cimitir. Un alt detaliu important este că tânărul se întâlneşte cu fratele mort în fiecare seară, într-un loc anume ales de ei. Citeste continuarea

Sau cum am început să-i înţeleg pe monştri

Titlul ar fi trebuit să rămână Contesa (The Countess) şi în română. E cel mai potrivit. Ce face filmul special este că reuşeşte să o umanizeze pe Erszébet Báthori, faimoasa contesă, celebră pentru crimele macabre pe care le săvârşea pentru a rămâne tânără. Julie Delpy poate că ratează parţial misiunea din postura de regizor, dar ca actriţă obiectivul este atins. Deşi este crudă, o poţi înţelege. După moartea soţului, rămâne cea mai importantă văduvă din tot regatul maghiar. În jurul ei se ţes intrigi politice, pentru a pune mâna pe avere, iar ea cade în depresie ca urmare a unei idile romantice aparent nereuşite. Citeste continuarea

Un thriller pur sânge

Una dintre calitățile filmului este că rămâne un thriller în cea mai mare parte, spre deosebire de alte pelicule care s-au hibridizat, dând mai mult înspre action-thriller. Suspans și mister. Sunt cele două stări pe care se mizează. Din păcate, angrenajul nu funcționează bine. Producția pare destructurată, nici un element din poveste sau din tehnica narativă nu este dus până la capăt. Așa că ajungi să nu-ți pese prea mult nici de personaje, ori să fii prea interesat de finalitate. Citeste continuarea

Revoluţia văzută prin ochii unui copil

Tehnica prin care este narat filmul e asemănătoare cu cea folosită în romanul De ce fierbe copilul în mămăligă: toate întâmplările sunt povestite din perspectiva unui fete de 9 ani. Modul acesta de a povesti ne arată cât de paradoxală și de întoarsă pe dos este existența umană, mai ales dacă este presărată cu tragedii. Citeste continuarea