Sunt uimit. Maestrul poartă o pălărie maron din fetru moale şi un pardesiu elegant care-i dă un aer retro. America anilor ’30. N-are nimic din seriozitatea lugubră a oamenilor religioşi aşa cum îi cunosc eu, nimic din asprimea moralizatoare a preoţilor în spatele cărora pare să pândească o divinitate răzbunătoare ce poartă într-o mână o balanţă a păcatelor şi în cealaltă o sabie. Maestrul Dokusho Villalba este un călugăr zen, desigur, dar chiar şi aşa râsul său sănătos, de bărbat trecut prin multe, pare să n-aibă nimic de-a face cu ceea ce suntem noi obişnuiţi să vedem într-un călugăr. Îmi place din prima clipă. În preajma lui se prăbuşesc toate clişeele. Citeste continuarea