Dacă aţi fost îndrăgostiţi, cândva, de filmul sau de cartea Şoimului maltez, atunci e timpul să faceţi cunoştinţă, de-a dreptul, cu Malta. Şi nu o puteţi face decât mergând acolo. Vestea bună e că se constituie într-o destinaţie turistică foarte accesibilă românilor. Atracţiile arhipelagului maltez pornesc de la cele cinci secole de istorie a cavalerilor ioaniţi şi se termină la natura splendidă, în care golfurile foarte limpezi au lucire de peruzea – şi sunt, adeseori, gazde pentru echipele care toarnă filme în ambianţe mediteraneene. Citeste continuarea

Am plecat în Creta nebănuind că un mit se poate întoarce. Şi încă din vechime. Din Antichitate. Când Teodor Călimănescu, de la agenţia de turism Europa Travel (www.europatravel.ro) mi-a sugerat „varianta Creta“, nici prin gând nu mi-a trecut că acolo se află rădăcinile Greciei tradiţionale, cea arhaică, ancestrală, poate un pic mai pauperă şi mai primitivă decât restul Greciei, dar, în aceeaşi măsură, fascinantă. Nu e un sejur care să te sece la buzunar (preţurile încep de la 291 de euro), aşa că a fost îndestul de uşor să mă gândesc că, pentru cea mai mare insulă grecească, ar putea fi chiar un chilipir. Zis şi făcut. Am zburat cu avionul până la aeroportul aflat în apropiere de Herakleion, capitala insulei. Aeroportul se numeşte chiar Nikos Kazantzakis, pentru simplul motiv că autorul de Nobel chiar în această insulă s-a născut. De acolo, am poposit la Ammoudara, la un hotel de trei stele, Georgia. De aici începe aventura cretană. Citeste continuarea

Are şanse Sorin Oprescu să fie viitorul preşedinte al României? Să fie singurul care îl poate „bate“ pe Băsescu? Sau nu va reuşi să obţină nominalizarea ca „iepure“ care să alerge împreună cu Traian Băsescu în cursa prezidenţială, acolo unde se „vrea“ musai şi Adrian Năstase? O analiză politică, nu lipsită de umor, dar şi de realism. De aici încolo, toate aceste variante sunt/par posibile. Deşi ar putea părea prematur (unii colegi din redacţie consideră, încă, prea timpuriu, un preview al bătăliei Oprescu-Băsescu), mi se pare evident că ea, deja, a început. Citeste continuarea

Una dintre cele mai bune voci ale eseului românesc (cel puţin din generaţia mea, nouăzeci) dă o carte remarcabilă, despre relaţia între Noica şi mişcarea legionară. Dintru început, am să spun, cartea poate avea mari păcate, dar are şi un singur merit. Care e real. Şi nu e deloc neglijabil. Reuşeşte performanţa de a explica de ce atâţia intelectuali au aderat la mişcare. Mai mult, reuşeşte să expliciteze, într-o oarecare măsură, epoca. Desigur, Mihai Iovănel (alături de Daniel Cristea-Enache şi Andrei Terian, unul dintre cei mai buni critici tineri – şi unul dintre cei pe care îi respect foarte mult) are întrucâtva dreptate când cere un cadru mai larg, un preview mai amplu, care să ne facă să înţelegem mai bine perioada. Mă tem, însă, că, pe parcursul a vreo trei sute de pagini, cât are cartea, el nu era posibil. Fiindcă ar cere un spaţiu mai generos. Citeste continuarea

GOZO şi TA PINU, loc al miracolelor

Ca să ajungi la Biserica Ta Pinu, unul, poate, dintre cele mai miraculoase locuri ale Maltei, trebuie, ehei, să ajungi, mai întâi, pe insula Gozo. Ta Pinu se află în satul Gharb. În Biserică se află Altarul Doamnei Noastre din Ta Pinu, închinat Fecioarei Maria. Citeste continuarea

Când a aflat că plecăm în Egipet, fiul meu a scris o compunere pe temă. A luat minus FB. Pentru că a scris egipt cu literă mică, aşa, ca un substantiv comun. egipetul e, de fapt, a ajuns, un substantiv comun. pentru export. Citeste continuarea

Ambasada României îl declară mort pe baza raportului Poliţiei

Chiar când ecourile cazului Crulic nici nu se stinseseră bine, un alt caz a apărut la orizont. Scriu despre el pentru că îl cunosc foarte bine, din motive perso­nale: l-am cunoscut pe cel care îi e protagonist (de asemenea, jurnalist) şi om apropiat. Este vorba despre Eugen Neculiţă, presupus mort de către Poliţia indiană, verdict pe care l-a împrumutat şi Ambasada României în India. Citeste continuarea

Să vezi Malta cu ochii tăi e, într-un fel, o experienţă singulară: echivalează cu a vedea cum funcţionează primul (sau, oricum, printre puţinele) dintre statele cu adevărat „sinarhice” din lume: condus, multă vreme, de un Mare Maestru, de un iniţiat. Sigur, acum, Malta a trecut la regimul de republică, adică are un preşedinte. Dar, vreme de câteva secole, în fruntea ţării, s-a aflat, în mod continuu, un iniţiat, ceea ce nu e deloc puţin lucru. Şi urmele acestei treceri prin istorie rămân. Citeste continuarea

Ce temă fertilă! Cu unele reverberaţii şi în literatura română, dacă ne gândim la Don Juan de Breban… Şi cum să ratez tocmai eu să scriu despre ea? Scrisese şi Gabriel Liiceanu, mai înainte, despre seducţie. Şi, hotărât lucru, seducţia e, invariabil, la origine un fapt spiritual; expresia seducţie carnală e cel puţin „neverosimilă“. Căci nu poţi seduce carnea decât aşa, ca o metaforă: mai întâi, trebuie să cucereşti spiritual. Cartea, care ar fi putut fi o capodoperă – deşi nu este – reînvie tradiţia trubadură & „caballeră“: aduce un aer medieval, în lumea noastră supraetajată tehnologic – şi vorbeşte despre ceea ce francezii (sau, mă rog, provensalii…) numeau l’amour courtois. Don Juan e un fel de… „zburător“, da’ aşa, unul mai occidentalizat.
Citeste continuarea

A fost unul dintre modelele mele la Paris: cum aş putea fi fără părtinire (am avut cumva aceiaşi profesori ca şi cei de la ENS – École Normale Supérieure, el fiind elevul acestei şcoli). Atunci, făcea vogă una dintre cele mai bune cărţi ale sale: Călugărul şi filosoful, convorbiri cu fiul său, dus „la monastire“. Lucru care te trimite cu gândul la Constantin Noica şi Părintele Rafail. Este vorba despre Jean François Revel, care trece drept un filosof şi un gânditor marcant, iar cartea apărută, recent, la Editura HUMANITAS, Cunoaşterea inutilă, are un început fulminant: „Cea dintâi dintre forţele care conduc lumea este minciuna“. Peste numai câteva rânduri, Revel afirmă: „Puţine sunt ţările în care amândouă, democraţia şi liberul acces la informaţie, să se fi bucurat de o evoluţie fără sincope, fără presiuni şi ingerinţe de-a lungul generaţiilor“. Poate aşa se şi explică de ce Franţa, dincolo de cultură, de-a lungul generaţiilor, se bucură şi de un destin pe măsură. Citeste continuarea