„În Republicii“.  Atât. Nici măcar „În Republicii  53“, ca şi când n-ar fi existat decât o casă pe tot bulevardul.  „În Republicii“  era suficient, era  codul  pentru două generaţii de  adolescenţi, de  la sfârşitul anilor  ’60 până după mijlocul  deceniului următor.  Casa era un magnet uriaş al cartierului, mai ales  prin curtea ei, mai ales prin banca din curte, dar nu numai. O casă care  a murit  şi a-nviat. Citeste continuarea

OPINII | Că aproape nimeni n-a citit proiectul Legii sănătăţii (ceea ce nu i-a împiedicat să-şi dea cu părerea), asta mi-a fost clar de la început. Ceea ce n-am înţeles multă vreme era fondul problemei, motivul real al opoziţiei furibunde – pentru că simţeam că această opoziţie s-ar fi manifestat şi în cunoştinţă de cauză. Citeste continuarea

În decembrie 1989 lucram în Centrul de Calcul al Ministerului Metalurgiei. Cu vreun an în urmă primisem un telefon surpriză: tovarăşul Slăvescu mă invita la el. Am bâiguit „Sigur!” şi abia după ce am închis mi-am dat seama că nu ştiu nici un tovarăş Slăvescu. Citeste continuarea

În colţul roşu, conform dicţionaru­lui, „doctrină socială, politică şi economică constituită pe principiul abolirii proprietăţii private şi al instaurării proprietăţii colective; ideologia, teoria înfăptuirii socie­tăţii comuniste”. Citeste continuarea

Sistemul nu înseamnă numai Statul. Ar fi bine! Sistemul e suma sinergică a tuturor institutiilor, asociatiilor, organizatiilor şi firmelor a căror relaţie cu cetăţeanul ar trebui să fie una simplă şi consecventă, dar este birocratic sofisticată şi imprevizibilă. E vorba I despre entităţi colective, care funcţionează şi reacţionează solidar şi agresiv. Pede o parte îşi acoperă incompetenţele şi inca- pacităţile organizatorice sub un munte de formalisme, pe de alta – dacă se simt atacate – ripostează violent, conform sistemului „Dai în tata – dai în mine, dai în fabrici şi uzine”. Citeste continuarea

„Sistem = ansamblu de elemente (principii, reguli, forţe etc.) dependente între ele şi formând un tot organizat (…) sau face ca o activitate practică să funcţioneze potrivit scopului urmărit“ (Dicţionarul explicativ al limbii române).

Înainte de-a ne pune problema cum arată sistemul de sănătate din România, trebuie să ne întrebăm dacă măcar este un sistem. Elementele sale nu sunt dependente între ele decât în mică măsură, nu formează un tot organizat şi nu prea funcţionează potrivit scopului urmărit.

Citeste continuarea

Un nenorocit pe nume Mailat a ajuns să fie, cel puţin în Italia, cel mai cunoscut român, punând în umbră marile valori ale culturii, dar şi pe cei 20.000 de compatrioţi care au deschis firme acolo, contribuind nu numai la PIB-ul României, ci şi la cel al verilor noştri din peninsulă.

La Paris s-au înteţit miştocăriile despre „salutul românesc” (al cerşetorilor) şi riscul de a lăsa bani pe mâna românilor – glumiţă lansată într-o transmisie sportivă, adică hodoronc-tronc! Nici pe alte meridiane nu avem o imagine mult mai bună. Parţial, ne-o merităm. Dar în cea mai mare parte, nu. Există şi altfel de români, unii cunoscuţi, mulţi anonimi. Citeste continuarea

Oare Dumnezeu o fi la curent cu ultimele descoperiri ştiinţifice? Şi dacă da, o fi de acord cu ele? Şi dacă nu, de ce nu le împiedică?

„Contradicţia“ dintre religie şi ştiinţă e de toată mirarea, din cel puţin trei motive. Mai întâi, nu au acelaşi obiect de activitate. La fel ca o ştire de presă, ştiinţa încearcă să răspundă la întrebările: Ce?, Cum?, Când?, eventual Cu ce efecte?, în vreme ce religia răspunde la cea mai grea întrebare dintre toate: De ce? Citeste continuarea

Din când în când, Apocalipsa bate la uşă: cioc, cioc, cioc! În medie, o dată la doi ani. Mai des ar da în inflaţie. N-ar mai crede nimeni. ştiţi povestea cu Petrică şi lupul. Dar la doi-trei ani, ţine. Mai o pandemie, mai un meteorit, mai o criză mondială. Cât să intre lumea la idei. şi chiar intră. Dar şi iese, la sfârşit, când se uită la ea însăşi şi-şi zice: Ia te uită! Am mai scăpat o dată! Citeste continuarea

Unificarea continentului pe căi economice, paşnic, după sute de ani de războaie feudale, a fost un vis frumos. A rămas un vis? S-a transformat în coşmar?

Ideea unei uniuni datează de pe vremea Imperiului Roman, dacă nu cumva din timpul cuceririlor celtice. Pe-atunci, erau uniri cu de-a sila. Prima variantă paşnică a fost proiectată de… Victor Hugo, în 1851. Cele două războaie mondiale au repus problema pe tapet, drept care s-a creat, mai întâi, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (RFG, Franţa, Italia, Benelux), prin Tratatul de la Paris, în 1951. Şase ani mai târziu apărea prima uniune vamală, Comunitatea Economică Europeană (Piaţa Comună) – Tratatul de la Roma, 1957 –, transformată ulterior în Comunitatea Europeană, în prezent „primul pilon“ al Uniunii Europene. Aceasta din urmă a apărut ca urmare a Tratatului de la Maastricht (Olanda), în 7 februarie 1993, cu şase state fondatoare. Citeste continuarea