La televiziune, calupurile de reclamă ne urlă în creier cumpără asta sau asta. Ofertele outdoor, care de care mai tentante, ne irită. La radio ni se ţipăîn urechi care produs este mai ieftin şi mai bun. Uneori publicul rezistă acestei agresiuni publicitare, alteori îi cade victimă. Cel mai sim­plu mod de a scăpa de reclame este să schimbi canalul, să-ţi găseşti ceva mai bun de făcut, să muţi privirea în altă parte. Asta când reclama e explicită. Ce te faci când ea vine printr-un mesaj subliminal? Direct în sub­conştient? Psihologii ne avertizează asupra acestui gen de agresiune, în timp ce advertiserii consideră că se face prea mult caz de existenţa mesajelor subliminale. Citeste continuarea

Paradoxal ori nu la prima vedere, cartea lui Gabriel Liiceanu nu e despre ură, ci despre dragoste. „Am văzut pe Dumnezeu către fată şi nu am murit”. Cam aşa e şi cu filosofia. Greu e să o vezi la fată şi să mai poţi trăi (la fel) după… Ştiu asta pentru că, măcar o vreme, am visat să ajung „filosof”. Deşi, dacă ne uităm bine, filosofii au parte de cele mai parcimonioase cronici la cărţile lor. Ele rămân atârnate în eternitate. Să fie contemplate, la rândul lor, numai de fata lui Dumnezeu.Care este, de altfel, nu întâmplător, şi miza unei secvente din cartea lui Liiceanu. Sau tranzitivitatea divinului. Ce miză glorioasă şi mănoasă! Citeste continuarea

HANNAH ARENDT& MARTIN HEIDEGGER Scrisori 1925-1975şi alte documente a apărut, in traducerea lui Cătălin Cioabă şi a Catrinelei Pleşu, cuprinzând corespon­denţa lui Heidegger cu Hannah Arendt. Relaţia lor a devenit mai mult decât o carte, acum mai degrabă o piesă de teatru, intitulată Hannah şi Martin, Traducerea unei cărţi prezentate anterior, Dincolo de bine şi de rău- Friedrich Nietzsche a fost făcută de Francisc Grunberg. Citeste continuarea

O cursă pentru Patriarhia României nu vezi în fiecare zi. Ca şi alegerea Papei, ea se întâmplă o dată la zece, douăzeci sau chiar treizeci de ani, foarte rar se repetă în deceniul în care a mai avut loc o alegere. Şi stăruie aici nişte concluzii de tras. în primul rând, eu am rămas cu ceva stupoare pe buze: cum de, ştiind că e pasibil de oarece acuze dinspre partea CNSAS, Bartolomeu Anania a acceptat să candideze? Cum suntem o ţară în care totul/toate transpiră, era de aşteptat ca Sinodul să audă totuşi, discret, ceva vorbe de la CNSAS, pe firul scurt al unor scurgeri – şi să spună: dacă îl alegem pe Anania, s-ar putea să avem o problemă. Aşa că, mai bine, au evitat o nouă querelă… Analizând, totuşi, candidaţii şi direcţiile, cred că e mai bine că alegerea a fost Daniel. Citeste continuarea

Are 38 de ani, a intrat în presă imediat după 1989 cu o revistă studenţească pe care a vân- dut-o la coloane, la Piaţa Romană, împreună cu alţi câţiva colegi din ASE. Apoi, a trecut prin mai multe trusturi de presă. Aci la Sârbu, aci laRingier, aci la Voiculescu, aci la Vântu, Cătălin Tolontan a demonstrat peste tot că ştie să facă gazetărie sportivă. „îmi place să cred că, după atâţia ani, s-a schimbat doar dimensiunea afa­cerilor de presă în care am lucrat. Prefer să lucrez la ziare profitabile, care se susţin pe pro­priile picioare. Cred că bulevardul către inde­pendenţa presei nu e pavat cu declaraţii fru­moase, ci cu bilanţuri contabile pozitive”, crede redactorul-şef al Gazetei sporturilor. Citeste continuarea

Regizorul suedez Ingmar Bergman a încetat din viaţă la 89 de ani, în locuinţa sa de pe insula Faro, loc unde îşi petrecuse o bună parte din viaţă, într-o izolare creatoare autoimpusă. Bergman se retrăsese definitiv din meseria de regizor la 85 de ani, odată cu filmul pentru televiziune Saraband, meditaţie asupra patologiei relaţiilor dintre generaţii şi nostalgica revenire asupra cuplului din celebrul său Scene dintro căsnicie (jucat de aceiaşi Liv Ullmann şi Gunnar Bjornstrand). Cel mai cunoscut şi premiat regizor suedez, Ingmar Bergman a fost un model pentru mulţi cineaşti ce i-au urmat, de la Woody Allen şi Andrei Tarkovski până la Lars von Trier sau coreeanul Chan Wook-Park. Citeste continuarea

O întâmplare stranie (care în orice film ar fi fost deplasată şi melodramatică) a făcut ca doi dintre cei mai mari regizori din generaţia de aur a cinematografiei europene, adevăraţi monştri sacri şi puncte de referinţă pentru istoria culturală a secolului XX, Ingmar Bergman şi Michelangelo Antonioni, să moară în aceeaşi zi, luni 30 iulie 2007, fiecare la o vârstă respectabilă, pe care au onorat-o creând constant până în ultimul moment, fiecare în locul care i-a inspirat viaţa şi opera: insula Faro şi Roma. In ulti­mul său documentar, Intermezzo, Ingmar Bergman îl citează îndelung pe Antonioni (deşi nu-i plăceau decât două filme de-ale acestuia, Lanotte şi Btow-Up), despre care spune că a fost singu­rul care a înţeles nevoia artistului de a se retrage într-o lume întunecată, creaţie unică şi personală, pentru a scăpa de demonii zilnici. Citeste continuarea

Nici n-am ştiut, vreodată, că ne tragem din cumani. Nici nu mi-am în­chipuit. Mâine, o să aflăm că ne tragem din pecenegi. Istoria glisează sub ochii noştri. Eu, unul, mi-am închipuit, întotdeauna, că ne tragem din gu­gumani. Pen’ că gugumanii sunt peste tot. Mari farsori, mari gugumani. Noi, românii, ne tragem din farsori. Nu dăn cumani şi pecenegi. Nu dăn Decebal & Traian s.r.l. Păi, dacă te uiţi, pă oriunde, numa’ gugumani, fră- ţioare! Numa’ şi numa’ dăn ăştia. Care ştie or nu prea ştie limba română. Adicătelea pot să pronunţe corect Bordei, dar nu şi almanahe. Oricum, almanahe sună aşa, puţin, a dandanache. Citeste continuarea

Despre Emanuel Teizian, omul care până de curând era coordonatorul secţiunii sportive de la Realitatea TV, se poate spune că este un împătimit al fotbalului. Manolo, cum îi spun colegii, a fost pasionat de acest sport încă din copilărie, de aceea tot ce mişcă în lumea care gravitează în jurul fotbalului constituie un punct de maximă atracţie pentru el. Chiar dacă a renunţat la conducerea buletinului de ştiri sportive, Emanuel Terzian rămâne omul care vă dă întâlnire săptămânal la Realitatea sportivă la 22.30, informându-vă despre Adrian llie sau Viorel Moldovan, despre Adi Mutu sau dramele şi succesele sportivilor români în ţară şi străinătate. Citeste continuarea

Revista Flacăra s-a gândit prima la acest bilanţ: şase luni de UE. De aici derivă o altă întrebare: cum vor arăta următoarele şase luni? Unii ar putea spune, ritos, că, în primul rând, următorul semicerc al anului va fi dependent de scena politică internă. Şi, chiar aşa, cum a arătat scena politică internă în aceste prime şase luni? Ca o tocană politică, un terci al orgoliilor. Citeste continuarea