Oriunde v-aţi afla, dacă nu sunteţi în raza unui aparat de  aer  condiţionat,  cu siguranţă suferiţi  de  arşiţă, transpiraţi  abundent  şi vă  zborşiţi  în gând  sau  cu voce  tare  la ăia  – denumire  generică reprezentând guverne, companii multinaţionale, armate,  persoane fizice  sau  juridice, oameni  politici sau  cercetători – care au stricat vremea, de nu mai e ca pe timpuri, cu patru anotimpuri dulci, cu treceri  line de la iarnă  la primăvară, apoi la vară,  toamnă şi din nou iarnă.

S-a pierdut atât confortul, cât şi romantismul celor patru anotimpuri.  Dacă  societatea s-a  înrăit,  preţurile au sărit în  aer,  crizele de  tot  felul  ne  bântuie,  dacă viteza  de circulaţie  a informaţiei  a crescut exploziv, dacă nimic nu mai e ca pe vremuri, nici clima nu a rămas mai prejos: acum ne luptăm cu extremele! Ierni grele cu furtuni de zăpadă, primăveri scurte  şi presărate cu inundaţii, veri luuungi şi absolut secetoase, cât despre toamne,  nici pomeneală. Iar spectrul încălzirii globale, de care  unii totuşi  se îndoiesc, planează asupra  noastră zi de  zi, privind spre  termometrele ce nu prea vor să coboare  sub 30 de grade Celsius  de ceva vreme.

Încotro ne îndreptăm oare? Aşadar, am  încercat să aflăm cum  e pe la noi, de jos din lunca  nisipoasă a Dunării, până sus  la vârful Omu, şi ne-am mai  oprit  pe drum  şi la INMH… La ce concluzie am ajuns? Vă invităm  să citiţi.

O cafenea în Centrul Vechi al Bucureştiului. După-amiază toridă de sfârşit de iunie. Bem  un frappé sub  o umbreluţă. De undeva dintr-un balcon  se  desprinde o bucată de tencuială şi  cade:  buf! Chiar  la  intrarea  clienţilor. Bine  că nu  a  fost  nimeni   în  acel moment acolo. Citeste continuarea

Nu cu mulţi ani în urmă,  Ostrovul de pe Lacul Fundeni era una dintre ultimele mahalale din Bucureşti. De câţiva ani, zona s-a  civilizat. Citeste continuarea

Inedit şi original  în arhitectura  urbană  a Bucureştilor, Castelul Ţepeş este  unul   dintre  monumentele  istorice  neştiute  ale României. Citeste continuarea

În Bucureşti mai există, încă,  un „Mic Paris“. Din ce în ce mai mic. Şi mai în paragină. Vreo 2.000  de case  de epocă, în varianta optimistă. Că n-a stat nimeni să le numere, evident. Să le adune într-o  poveste de  patrimoniu, nici vorbă!  Aşa  că „La Belle   Époque”,   în  arhitectura românească,  nu  prea   mai   e „belle”.  Ca să-i admiri  bijuteriile, te  umpli  de rugină, manele, termopane. Şi te latră câinii! Citeste continuarea

Terasa   OAR de  pe  strada   Verona  este  plină   cu  şoapte şi  umbre mişcătoare. Nu îl cunosc  pe Şerban Sturdza, dar am auzit atâtea  despre domnia sa… Recunosc, sunt un pic emoţionat. Ajung mai devreme şi aştept cuminte pregătindu-mi uneltele pentru înregistrare şi un teanc de foi, unele scrise – întrebările –, altele albe. La ora 21 fix intră şi ne dăm mâna, povestim câteva  clipe, apoi la treabă. Un interviu  de 77 de minute… Citeste continuarea

Desigur, e doar o exprimare tendenţioasă şi foarte neprincipială. Bucureştiul nu va fi niciodată Micul Bombay, dar cred că nu va mai fi nici Micul Paris. De  fapt,   nici  nu  ştiu   cum   ar  putea   ajunge, amestecând blocuri noi de birouri cu ruinele  unor clădiri  – monumente istorice… Citeste continuarea

Se apropie o nouă  Olimpiadă. Emoţii pentru sportivii noştri,  pentru  românii  de  pretutindeni. După   36  de  ani  de  la  Jocurile Olimpice  de  la  Montreal, încă  ne  aducem aminte cu  bucurie de isprava Nadiei Comăneci, gimnasta care  a luat nota 10. Un prilej de remember cu marea noastră sportivă… Citeste continuarea

Antrenament pentru aur.  Martie  2012,  Barcelona. Echipa feminină de spadă a României câştigă etapa  de Cupă Mondială. Mai mult,  la  individual  „se  bat“ tot ale noastre, Ana-Maria Brânză  şi Simona  Gherman. Citeste continuarea

Am obţinut recunoaşterea supremă prin cucerirea aurului olimpic  la Atlanta, în 1996, dar  am declarat mereu că bronzul obţinut la J.O. de  la  Barcelona  din  1992 cu  echipa  de floretă  este  amintirea mea  cea mai  dragă. Citeste continuarea