Cetatea Râşnov sub asediu
August 22nd, 2011, Revista Flacara Comenteaza TweetAl treilea an la rând, participanţii – public numeros şi artişti de marcă – au asediat Cetatea Râşnov cu ocazia Festivalului de Film Istoric între 5 şi 15 august. Temele ediţiei au fost extrem de generoase şi pentru toate gusturile, cronologic vorbind, cei 800 de ani de la colonizarea cavalerilor teutoni în Transilvania, migraţii şi colonizări, 50 de ani de la ridicarea Zidului Berlinului, 20 de la destrămarea URSS şi 10 ani de la tragedia americană din 11 septembrie. Peste 50 de filme documentare şi de ficţiune (multe dintre ele în premieră în România!), conferinţe, concerte de muzică şi un mini târg de carte. Un moment special dedicat sărbătoririi vârstei de 90 de ani a Regelui Mihai I al României.
Deşi accesul în cetate costa 10 lei pentru adulţi şi 5 pentru cei tineri, evenimentele din grădină (concertele şi proiecţia filmului de seară), de la Biserica evanghelică sau de la cinematograful din centrul oraşului au fost gratuite. Surpriza festivalului: prezentarea la Râşnov – premieră absolută în România – a unui nou instrument muzical recent creat în Elveţia şi care tinde să revoluţioneze conceptul de spectacol sonor modern: syntharp. Cu modestie profană recunosc faptul că mi-au plăcut atât sunetele, cât şi obiectul.
Festivalul începe să aibă tradiţie şi un public dedicat şi fidel care îşi alege zilele de vacanţă în funcţie de perioada desfăşurării. Cu mare bucurie am observat turişti cu programul festivalului şi câte un pix în mână notându-si tacticoşi (ca într-un program tv!) la ce concert sau film să participe de-a lungul unei zile. Bate oare un vânt al normalizării noastre psiho-culturale?
Acum câţiva ani Cetatea Râşnov intra în prime time, pentru ştirea că un zid exterior s-a prăbuşit, din fericire fără victime. Chiar dacă vestea lucrărilor accelerate de refacere a tuturor zidurilor (ce-i drept, peisajul nu e foarte ofertant acum în unele zone afectate de şantier!) nu e o ştire bombă, măcar ne vom bucura în scurt timp de o fortăreaţă întreagă şi sigură. Adică ne vom putea plimba pe ziduri şi fotografia fără spaime… Şi, cine ştie, poate numărul turiştilor străini va începe să crească accentuat… după ce trece criza!?