Ce s-ar mai putea spune nou despre Revoluţia din decembrie 1989, după 21 de ani? Mai nimic. Ei, Lăsaţi-o pe aia cu teroriştii şi „cine-a tras în noi”! Adulţii şi-au tot dat cu părerea, fără prea mare rost. Dar am uitat să-i ascultăm şi pe copiii de atunci. Poate că e vremea să restabilim acest „adevăr istoric”.

În decembrie 1990, într-o scoală din România, elevilor de clasa a III-a li s-a cerut să scrie o compunere despre ce s-a întâmplat la Revoluţie. Fostii pionieri au fost mai sin­ceri, mai adevăraţi si mai succinţi decât sute­le de autori care au glosat doct, pe mii de pagini, asupra evenimentului fondator al României în care trăim.

„Era într-o miercuri când Ceauşescu a spus casă ne apărăm ţara şi să nu ne Lăsăm.

Paginile de caiet scanate, cu greşeli de ortografie cu tot, compunerile acelor elevi de la sfârşitul primului an de libertate româ­nească, le-am recuperat acum, la 20 de ani de la scrierea lor. Foştii pionieri au devenit, între timp, adulţi, au în jur de 30 de ani. Puţin pro­babil ca ei să-şi fi păstrat inocenţa de atunci: Era decembrie. Mă uitam la televizor. Mă si miram cînd vedeam atîţia oameni la televizor. A venit sora noastră si a spus că ceauşescu vrea să fugă. De aceea la Bucureşti a făcut repede o confe­rinţă si a spus că face orice numai să îl lase preşe­dinte. Lumea nu îl asculta, ci îl fluiera. De frică să nu-l prindă a strigat securităţii să tragă asupra oamenilor. Aşa a văzut un copil ziua de 21 decembrie 1989.

Un altul, poate o alta, după caligrafia mai îngrijită, dar cu multe greşeli de ortografie, a văzut lucrurile puţin diferit: Era într-o miercuri când Ceauşescu a spus casă ne apărăm ţara şi să nu ne lăsăm. A doua zi am auzit că la Timişoara a început revoluţia. După ce sa termi­nat la Timişoara începuse la Bucureşti. Acolo era zarvă mare. După puţin timp am auzit că Ceauşescu a fugit din ţară. Le-au dat drumul celor care au fost închişi. După o oră a început să se tragă, toţi manifestanţi sau ascuns în tufişuri. Acolo au murit mulţi oameni. Apoi sa schimbat imnul româniei. Sa schimbat apoi şi preşedintele ţării.

În ceea ce priveşte procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu, un eveniment deloc uşor de înţeles, chiar traumatizant pentru un copil de zece ani, el a fost povestit minimalist, dar pe scenariul unui thriller actual: Nu mai ştiu în ce zi într-o cazarmă l-a pus pe Ceauşescu şi elena la zid. Un soldat a întrebat: – Ce dorinţă aveţi înainte de a muri? Elena a răspuns: la dracu să te ia. Execuţia a fost executată. Ceauşescu a murit. După câteva minute cazarma a fost atacată. Cîteva minute dacă mai stătea îi omora pe toţi. Totul s-a terminat cu mult sînge.

„A doua zi adică seara pe la ora 11-12 noaptea Ceauşescu a fost prins şi dat în judecată. Nu a recunoscut nimic. (…) în locul lui a fost pus dom­nul Ion Iliescu şi domnul Petre Roman. Aceştia au mărit salariile şi au scumpit lucrurile şi alimentele.”

Mişcările politice şi sociale ale anului 1990, cu mineri, mitinguri, alegeri, liberali­zări şi buticăreală, au fost şi ele „taxate” de copii: După revoluţie preţurile s-au mărit, toată lumea era îngrijorată. Cu timpul oamenii s-au înrăit şi toată lumea făcea ce vroia. La începutul anului 1990 apăruse mulţi ţigani. Aceştia erau răi. Au apărut multe chioşcuri particulare cu ţigani şi restaurantele pline cu beţivi. După aceea l-au făcut preşedinte pe Domnul Iliescu, toată lumea vroia să-l dea jos. Sau: Viaţa a fost mai uşoară, dar mai greu de înţeles. Au fost multe demonstraţii şi mitinguri. Greve de foame au fost aproape în toate judeţele ţării. În decembrie 1990 viaţa sa mai uşurat. Petre Roman a efectuat excursii în ţări străine şi a vorbit mult cu condu­cătorii ţărilor desvoltate. Cu asta ne-am desvoltat şi noi ştiinţa şi îndemânarea.

În decembrie 2010, pe ecrane rulează fil­mul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, realizat de Andrei Ujică, din imagini de epocă, montate fără nici un comentariu, doar cu coloana sonoră originală. Presupunând că autorii compunerilor despre revoluţie se vor duce la film, mă întreb ce vor înţelege din cele trei ore de proiecţie. Probabil că se vor amuza la secvenţele cu Mnealui şi Mneaei jucând volei sau table, bălăcindu-se stângaci sau gesticulând ca nişte marionete dezarticulate. Cred că ar fi mai interesant un nou extemporal la revoluţie, după 21 de ani. Mie, unul, relatările copiilor mi s-au părut mai interesante decât montajul lui Ujică, fos­tul textier de la Phoenix. Vorba unui copil din decembrie 1990: Si aşa am rămas noi românii înspăimântaţi.

Monday, December 20th, 2010 at 5:57 pm, ZOOM, RSS feed