- Revista Flacara - https://revistaflacara.ro -

Din baia japoneză în spaţiul cosmic

Dacă pentru marea majoritate a românilor, ca şi pentru majoritatea medicilor de la noi, apa sărăcită în deu­teriu este deocamdată o simplă curiozi­tate ce poate ar merita încercată, cu totul altceva se întâmplă în lumea prag­matică a economiei de piaţă de tip occi­dental. Astfel, în ultimii ani a apărut o cerere neaşteptat de mare dinspre Japonia. Asiaticele din pătura avută descopereau o nouă desfătare: îm­băierea în apă sărăcită în deuteriu. Plăcerea japonezelor amintind întrucât­va de obiceiurile Cleopatrei, combinând apa cumpărată de la Râmnicu Vâlcea cu diverse ierburi şi remedii naturale avea rolul de a opri îmbătrânirea epi­dermei. Că efectele au fost evidente stă dovadă cererea din ce în ce mai mare venită dinspre această piaţă. Astfel, Institutul de Criogenie şi Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea (Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea), unul dintre puţinii producători din lume, ajunsese deja de anul trecut la un export de 50 de tone de apă cu con­centraţia de 25 ppm deuteriu, o dată la trei luni. Această cerere se află în creştere, în pofida faptului că preţul unei astfel de băi variază între 1.000 şi 2.000 de dolari.

Dar imaginaţia asiaticilor nu s-a li­mitat la atât. Au apărut firme care pro­duc celebrul sake pe baza acestei ape. Urmând exemplul, dar cu timiditate, unii producători de băuturi spirtoase din România încep să se gândească la o producţie de ţuică şi rachiu pornind de la acelaşi lichid, care ar putea ameliora efectele nocive ale alcoolului.

Povestea apei sărăcite în deuteriu pare să nu se termine curând. Piaţa de apă sărăcită în deuteriu din România este cam 10% din cea internaţională, formată în principal din Ungaria, Japonia şi SUA. Că există autorităţi mai serioase decât cele din România care acordă resurse şi timp cercetării efectelor acestei ape o demonstrează faptul că unul dintre clienţii ICSI Râmnicu Vâlcea este chiar NASA. Americanii au descoperit site-ul pro­ducătorului din România şi s-au grăbit să încheie un contract cu acesta, folosind apa într-un program de cerc­etare spaţial care va consta în trim­iterea unor fiinţe vii pe Marte.

Fizicianul loan Ştefănescu, direc­torul ICSI, inventatorul primei instalaţii de obţinere pe scară largă a apei sărăcite în deuteriu, ne-a povestit greutăţile prin care a trecut de la prima picătură de apă obţinută în laborator, loan Ştefănescu este convins că „oamenii de la noi au o răspundere în faţa umanităţii pentru că s-au opus tuturor demersurilor, pentru că aici lucrurile se mişcă greu. Reacţia organelor de control – cel al protecţiei consumatorului precum şi cel al oficiu­lui concurenţei – a fost cel puţin inadec­vată, considerând că noi punem la cale o mega-afacere. Ei nu au realizat că nici pentru apele minerale nu puteam să fim o concurenţă puternică (apa sărăcită în deuteriu nu poate reprezen­ta un procent însemnat din această piaţă) şi cu atât mai puţin ar putea fi un pericol pentru producătorii de medica­mente.”

<

Astăzi, Nicola Trăilă, directorul Clinicii de oncologie a Spitalului Muni­cipal din Timişoara, şi-a asumat, împre­ună cu instituţia pe care o conduce, demararea unui proiect amplu de cer­cetare a efectelor acestei ape asupra diverselor forme de cancer la om. Au fost selectaţi 30 de pacienţi de ambele sexe, cu diferite vârste şi forme ale can­cerului, aflaţi într-o fază foarte avansată a bolii, cărora li se vor aplica scheme de tratament specifice. Cercetările abia au fost declanşate şi revista Flacăra îşi propune să urmărească acest demers, loan Ştefănescu vorbeşte despre impli­carea ICSI Râmnlcu Vâlcea în aceste cercetări: „întreaga cantitate de apă o oferim gratis. Totul este ţinut sub un control riguros pentru că apa are acelaşi aspect cu aceea de la robinet şi oricine le poate schimba între ele. Am mai avut un incident cu nişte mici escroci care profitau de bidoanele arun­cate şi le umpleau cu apă de la reţea. Pentru a evita astfel de situaţii bidoanele noastre poartă un sigiliu”.

Deşi în România se află inventatorul instalaţiei de producere a apei sărăcite în deuteriu, la noi nici măcar spiritul pragmatic nu a izbândit. Astfel, în timp ce în Ungaria lumea se delectează chiar şi cu sucuri făcute cu apă importată din România, afaceriştii de la noi nu au simţit valoarea acestui produs, iar atunci când i-au acordat importanţă a fost doar de a nu o lăsa să pătrundă pe piaţă. ICSI Râmnicu Vâlcea este cel care şi produce şi comercializează apa, prin firme care o distribuie în ţară. loan Ştefănescu mărturiseşte că are în plan două alte invenţii cu utilitate în medi­cină şi că, după ce va obţine brevetul internaţional pentru producerea apei sărăcite în deuteriu, i s-ar părea normal ca de valorificarea apei să se ocupe o firmă din domeniu, iar ICSI să primească drepturile de autor legale. <

Oricât de dificil s-ar fi desfăşurat cercetările până acum, un lucru a reieşit clar: calităţile apei variază în funcţie de concentraţie. Astfel, dacă o apă de 25 ppm deuteriu se adresează în special domeniului medical, preţul ei fiind cel mai ridicat, produsele cu peste 60 ppm deuteriu pot fi consumate ca o apă de masă. Preţul de producţie şi implicit cel de valorificare scad pe măsură ce concentraţia creşte, astfel că producătorul estimează că un litru de apă de 100 ppm deuteriu va ajunge pe piaţă la preţul de 12-13 lei. Dar ce rost are să bei, dacă eşti sănătos tun, o astfel de apă, scumpă totuşi pentru buzunarul românului!? Ei, bine, apa să­răcită în deuteriu, băută în două cure de câte trei luni pe an, are rolul de dezin­toxicare a organismului şi stimulare a imunităţii. întrucât această apă trece automat în apa legată (moleculară) a organismului, în perioadele de cură este suficient ca omul să bea un litru şi jumătate de apă pe zi.

în timp ce în România se ridicau tot felul de stavile, în diverse colţuri ale lumii se făceau cercetări în domenii spectaculoase cum ar fi cel al protecţiei în faţa radioactivităţii, cercetări despre care medicii din România vorbesc cu discreţie şi doar din auzite. Nu mai departe decât în Ungaria, medicul Gâbor Somlyai, cumpărând apa de la Râmnicu Vâlcea, dezvoltă cercetări care să îi permită aruncarea pe piaţă a pro­dusului şi, bineînţeles, găseşte oferta generoasă a firmelor din domeniu de pe piaţa Ungariei, astfel încât reuşeşte să dezvolte o producţie diversificată de ape şi băuturi pe care o comercia­lizează atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. în plus, organele specia­lizate din ţara vecină îi acordă doctoru­lui Somliay brevetele pentru produsele sale astfel încât ajungând pe piaţa japoneză reuşeşte aproape să îl înlăture pe producătorul român, cel de la care el însuşi importă!

loan Ştefănescu, directorul ICSI, un institut care foloseştetehnologia de vârf pentru cercetări revoluţionare

„Brevetul care a stat la baza pro­ducerii apei sărăcite în deuteriu a avut iniţial un scop ştiinţific. Totul a pornit de la o miniinstalaţie «de jucărie» utilizată pentru a produce nişte etaloane care să conducă la calibrarea unor instrumente de măsură de natura unui spectometru de masă care măsoară concentraţia deuteriului în apă la nivele naturale şi subnaturale. S-au obţinut câteva zeci de grame de apă sărăcită în deuteriu. în acea perioadă (anii ’94-’95) a apărut un anunţ publicitar al unui cetăţean din Harghita care dorea să cumpere mii de tone de apă sărăcită în deuteriu la nivel de 25 de ppm. Pe piaţă acest etalon se valorifica la cinci-şase sute de dolari/10 grame. La scurt timp au mai apărut alte anunţuri, tot ale unor cetăţeni români de origine maghiară, ceea ce i-a convins pe cercetătorii de la ICSI Râmnicu Vâlcea să construiască instalaţia mare (nu necesita multe modificări şi nici o investiţie prea serioasă). între timp s-a aflat că cei interesaţi doreau să folosească apa pentru a stropi zona de la Cernobîl şi ca să dea de băut oamenilor de acolo. Se cunoşteau deja calităţile de radiopro- tecţie ale apei şi efectele ei în tratarea unor boli de natură radiologică. „Lucru care nouă nici nu ne trecuse prin cap”, mărturiseşte profesorul Ştefănescu. Pasul următor a fost în 1995, când, după mai multe negocieri cu un con­sorţiu din Ungaria care au eşuat, s-a încheiat primul contract cu HYD Ltd. care a pus bazele unei afaceri. Contractul a început cu cantităţi de o tonă, cel mult două pe an. Patronul firmei ungare, medicul Gâbor Somlyai, doctor în biologie şi fiziologie, laureat al Universităţii Howard, studiase lucrările unui american de origine maghiară, lau­reat al Premiului Nobel în 1952 şi care vorbea deja de efectele medicale ale apei sărăcite în deuteriu. Studiul rea­lizat pe şobolani l-a condus la concluzia că această apă este un fel de biosti- mulator pentru metabolismul omenesc şi că poate să influenţeze pozitiv reacţia organismului bolnav de cancer. Medicul maghiar şi-a făcut un pachet de utilizări ale apei sărăcite în deuteriu de diferite concentraţii, obţinând pentru acestea şi brevete în Ungaria pe care le-a extins şi în alte ţări. La momentul respectiv, în România proprietatea in­telectuală încă nu era bine reglemen­tată. Aşa că reuşeşte mult mai târziu ICSI Râmnicu Vâlcea să fie recunoscut în România ca unic autor al brevetului. Acum se află în procesul de patentare internaţională la WIPO Geneva, ceea ce se materializează în drepturi de autor pentru fiecare aplicaţie ulterioară a brevetului respectiv şi, în al doilea rând, în faptul că nimeni nu mai poate să folosească produsul sau denumirea acestuia fără acordul autorului). Până acum între ICSI Râmnicu Vâlcea şi HYD Ltd. a funcţionat un fel de gentleman’s agreement, drept urmare cele două părţi s-au protejat.

text Dana Zorojonu foto arhiva ICSI Râmnicu Vâlcea