Film: Avocatul terorii
June 10th, 2008, Revista Flacara 2 comentarii TweetCu mulţi, cu foarte mulţi ani în urmă – mai exact: în acei, primii, ai tinereţii mele! – în cascada acumulărilor morale provenite din lectură, m-am izbit de bizareria unei profesii anume: aceea de… AVOCAT!? Cum adică: să-i aperi pe vinovaţi (hoţi, bandiţi, criminali ş.a)…. ba chiar să fii şi plătit pentru asta?!…
Mult mai târziu (şi tot datorită lecturilor!), am înţeles că meseria de avocat e una ca oricare alta… că există „prezumţia de nevinovăţie“… că, dacă un acuzat din oficiu este pus la zid de un procuror – în aceeaşi măsură, acelaşi acuzat are drept la un apărător al cauzei sale. Deşi…!?
Filmul de care ne ocupăm în aceste rânduri este unul – din foarte multe puncte de vedere! – cu totul special: regizorul şi pictorul Barbet Schroeder, multinominalizat la multe festivaluri internaţionale de anvergură, şi-a ales de data asta drept „erou“ pe enigmaticul avocat Jacques Vergés, ajuns astăzi la venerabila vĂrstă de 83 de ani şi care, încă din tinereţe, şi-a oferit sprijinul unora dintre cei mai mari criminali ai lumii, câştigându-şi, în timp, calificativul de AVOCATUL TERORII…!
Performanţa sa este absolut uluitoare: născut în Thailanda în 1925, din tată francez şi mamă vietnameză, înscriindu-se timpuriu în mişcarea comunistă şi trecând apoi la cea anticolonialistă din Algeria, a devenit consilierul unora dintre cei mai sângeroşi criminali ai lumii: Pol Pot, Klaus Barbie, Carlos „Şacalul“ ş.a. (se pare că şi Slobodan Miloşevici!?), câştigându-şi astfel, rapid, după nişte procese spectaculoase, amarnica poreclă de Avocat al Terorii…!
Cu condiţia ca toţi aceştia să pledeze… vinovaţi, salvându-i de la moarte, sau de ani grei de puşcărie. S-a oferit să-l apere şi pe Saddam Hussein, dar a fost refuzat (stârnind comentarii ironice, de tipul: „Dacă vrea Vergés să-l apere, înseamnă că sigur e vinovat!“).
Un film intens (deşi derutant şi cu lungimi pe alocuri), care aduce în prim-plan terorismul, precum şi marile mutaţii politice ale secolului trecut care astăzi – din nefericire! – se amplifică periculos de mult!
„L’avocat de la terreur“, Franţa, 2008
– 126 de minute
Distribuit de: „INDEPENDENTA FILM“
„Premiul CESAR pentru cel mai bun film documentar 2008“
nr. 6 / iunie 2008 Tweet
Cheap Yankee Candles…
[…]here are some links to sites that we link to because we think they are worth visiting[…]…
Websites you should visit…
I really liked your blog, appreciate the great information….