FILM: Jocurile foamei; Trebuie să vorbim despre Kevin; Proiectul X

Jocurile foamei

Sunt  puţin încurcat de  acest  film.  Să fim clari  de  la început: merită văzut. Punctele lui forte sunt povestea şi protagonista. Ceea ce mă pune în dificultate este deosebirea faţă de materialul după care e adaptat. Într-o anumită măsură este de înţeles: cartea este narată la persoana  întâi,  ceea  ce face ca ecranizarea să fie dificilă.  Greu  de  transpus pe film atâtea gânduri,  emoţii.  Imaginea şi sunetul par,  uneori, insuficiente. Povestea este  o combinaţie între Împăratul muştelor şi Battle Royale: acţiunea se desfășoară în ţinutul Panem, situat pe teritoriul actual  al Americii  de Nord, împărţit în 12 districte  organizate pe  meserii   şi  coordonat de Capitoliu,  centrul  dictatorial  al  întregului ţinut.  În fiecare an, aici se organizează Jocurile Foamei,  o competiţie pe viaţă  şi pe moarte, la care  participă câte  doi  adolescenţi din  fiecare district,  un   băiat   şi  o  fată.   Jocurile   sunt   o pedeapsă permanentă şi necruţătoare pentru revoltele din  trecut,  care sacrifică  în fiecare an 23 de  tineri,  doar  un  singur „tribut“ putând supravieţui, conform regulilor stricte  ale competiţiei. Povestea o  are  în  centru pe  Katniss Everdeen, o tânără din  Districtul 12, care  se oferă  voluntar ca tribut în Jocurile  Foamei,  în locul surorii sale mai mici.

În general, filmul este fidel cărţii, însă unele modificări sunt  supărătoare. De exemplu, actriţa   care  o  interpretează  pe  Katniss   este înaltă  şi solidă,  spre  deosebire de  personajul din  carte,  o fată  firavă,  dar  foarte  agilă.  Mai sunt  şi altele, pe care cineva  care nu a citit cartea nu le va observa. Ceea ce vreau să spun este că filmul  completează destul de bine suportul literar,  dar,  ca produs separat, nu  este atât  de interesant pe cât ar fi putut să fie. Printre surprizele   plăcute  ale  filmului  se  numără  şi Stanley  Tucci şi Woody  Harrelson, două prezenţe  pe care cinefilii le vor aprecia. De asemenea,  va fi interesantă şi evoluţia tinerei  actriţe Jennifer Lawrence, mai ales că vom avea parte de  încă  două filme  din  această  trilogie.  Sfatul meu   este  să  citiţi  cele  trei  cărţi,   pentru  că depăşesc stadiul de literatură pentru tineri.

O ecranizare ușor timidă

Regizor: Garry Ross

Actori: Jennifer Lawrence

Durată: 142 minute

Lionsgate, SUA

Recomandare: „Battle  Royale“, un film japonez  din 2000. Este mai bine închegat și mai brutal. Doar să nu faceți greșeala să vizionați și partea a doua.

 

Trebuie să vorbim despre Kevin

Subiectul peliculei este, după mine, curajos. Filmul tratează relaţia complicată între o mamă şi un fiu. Ea are o carieră  de succes la care trebuie  să renunţe în favoarea băiatului. Copilul simte,  parcă,  acest  lucru  şi se răzbună pe  ea, pentru că este  de-a  dreptul gelos  pe  succesul mamei.  Regizoarea, Lynne  Ramsay, trece peste imaginea de familie liniştită  şi fericită. Ea atacă subiecte  dificile:  gestionarea sexualităţii într-o familie,  competiţia care se naşte  între  membrii acesteia.  Acest  gen  de reprezentare a vieţii  de familie  este  cel puţin inedit. Ceea  ce reuşeşte foarte bine filmul este modul prin care redă universul  emoţional al acestei  mame  în relaţia  cu băiatul ei dificil: stări  amestecate, planuri temporale intercalate, chiar suprapuse (imaginea de azi cu sunetul din  trecut).  O serie  întreagă de procedee artistice întregesc drama acestei femei, care  poartă pe  umerii ei o povară extrem de mare.  Culoarea roşie va apărea de nenumărate ori  sugerând poate  vina  ei, pentru că băiatul este o parte  din ea. Tabloul  este completat fericit de performanţele artistice ale actorilor:  mama este interpretată de Tilda Swinton şi de acest puşti  incredibil, Ezra  Miller.  Ba chiar  şi Jasper Newell, care îl interpretează pe Kevin în copilărie, trebuie aplaudat pentru jocul actoricesc.

Emoții și stări expuse

Regizor: Lynne Ramsay

Actori: Tilda Swinton, Ezra Miller

Durată: 110 minute

Independent, SUA, MB

Recomandare: De aceeași regizoare, vă recomand „Ratcatcher”, din 1999.

Proiectul  X

Nu sunt foarte multe  de spus  despre această comedie pentru adolescenţi. Cei care au contribuit la realizarea unor  filme  ca Hangover şi  Oldschool s-au  gândit să aplice  acelaşi  tipar  şi într-un film cu elevi  de  liceu,  pentru elevi  de liceu.  Să ne  uităm la ce ne  spune synopsisul peliculei: „Proiectul X  redă într-un mod mai mult decât realist povestea unor elevi anonimi de liceu, care pe final de an încearcă cu orice preţ să-şi câştige popularitatea. Ideea de la care au plecat a fost iniţial una nevinovată: să dăm o petrecere pe care toată lumea o va ţine minte, dar nimic nu i-ar fi putut  pregăti pentru  această petrecere!” Vă  pot garanta: filmul  nu  are nici o legătură cu acest termen: realist.   Un  alt  cuvânt caracterizează foarte  bine producţia: deşănţare. Poate  chiar şi haos, dar în nici un caz realist. Dacă după sărbătorile de Paşte  aveţi  chef de un Hangover cu  adolescenţi, dorinţa  vă  va  fi  satisfăcută. Doar  că trebuie să luaţi  în considerare că are mult  mai puţin umor decât Hangover.

Școala de film Hangover

Regizor: Nima   Nourizadeh

Actori: Thomas Mann, Oliver Cooper

Durată: 88 deminute

Green Hat Films, SUA

Recomandare: „Submarine”, un film britanic despre adolescenți. Amuzant  și inteligent.

Taguri: nr. 5 / mai 2012 Tweet

Thursday, May 17th, 2012 at 1:07 am, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed