Infantilizarea literaturii

Cei  mai  mulţi  autori  de  proză   fantasy  compun  ficţiuni  interminabile fără nici o consistenţă literară, ca şi cum ar sufla într-un pai din care  ies noi şi noi baloane de săpun…

Este la modă proza fantasy, care reprezintă, din punctul meu  de vedere, o nouă  formă de  infantilizare a  literaturii. Există,  fără  îndoială,  şi în acest  gen  minor  autori talentaţi, care  reuşesc  să  încânte cu  inventivitatea lor inepuizabilă, cu aptitudinea de a visa cu ochii deschişi. Cei mai  mulţi  însă  compun ficţiuni interminabile fără  nici o consistenţă literară, ca şi cum  ar sufla într-un pai din  care ies noi şi  noi  baloane  de  săpun. Să  citim,  pentru exemplificare, primul  pasaj   din   romanul Anatema de Codruţ Silviu Diamandescu:

„În   frunzişurile  străbătute  de   trilurile unui onix solitar,  apăru deodată Anaxena, cu elicea  ei diafană, fixată  în partea dorsală. Se menţinu deasupra unei  crengi,  apoi  îşi  fixă singurul picior, roz şi pulsatil, de creanga primitoare, care  scoase  un  scurt  ţipăt  de  bucurie.“

Interesantă, nu-i aşa, această  Anaxena, cu elicea ei diafană, fixată în partea dorsală. Întrebarea este cum poate  ea sta pe un scaun? Probabil că în lumea  lui Codruţ Silviu Diamandescu nici  scaune   nu  sunt,   ci  nişte ventuze făcute  pe măsura elicei.

Alt personaj interesant este, fără îndoială, Coridon, care îşi poate  folosi ochii ca proiectile:

„Coridon avea mulţi  ochi de rezervă, care puteau fi folosiţi şi ca proiectile. Spre sfârşitul luptei, îl întâlni în spaţiul C 3 pe Studios  şi îi transmise, prin  unde emise  de  lobul  temporal,  un  scurt  mesaj:  «Mai  ai  de  trăit  30 de secunde.»

Studios  încercă  să îmbrace repede costumul  său de protecţie, acoperit de solzi reflectorizanţi, dar  Coridon îl privi  pătrunzător şi lansă  vertiginos spre  el chiar  ochii cu care  îl privise. Aceştia  îl loviră  nimicitor pe Studios, care  dispăru instantaneu în hectoplasma lui de origine.“

Ideea  că  Studios   dispare instantaneu în hectoplasma lui de origine  ar putea conduce şi la crearea  unei noi înjurături: „Du-te,  mă, în hectoplasma ta de origine!“

 

*

 

Cunoscut şi apreciat pentru mobilitatea sa intelectuală, pentru  spiritul  ludic,   pentru înclinaţia de a face jocuri de cuvinte hazoase, Paul  Georgescu a fost în tinereţe cu totul  altfel. Şi anume,  a fost  un  apologet patetic  al regimului comunist şi,  în  viaţa  literară, un procuror sumbru, pregătit să incrimineze orice abatere a scriitorilor de la dogma realismului socialist. Culegerea de articole  Încercări critice, publicată în două volume în 1957-1958, este  documentul  acelei  perioade  ruşinoase din  biografia sa. Eseistul  înălţa  pe atunci  un adevărat imn  de slavă  puterii străine care ne ocupase ţara  şi instaurase cu forţa  un  regim calificat azi, pe bună  dreptate, „ilegitim şi criminal“.  Paul   Georgescu  îi  numea  pe  ocupanţi,  cu elan poetic,  „armatele purpurii“:

„Putem  înţelege noi,  astăzi,   cât  de  măreaţă  este  epoca  pe  care  o trăim?  Ne  putem noi închipui ce s-ar întâmpla astăzi  cu poporul nostru, cu fiecare dintre noi, dacă armatele purpurii nu ne-ar fi salvat  într-o luminoasă zi de august?“

În aceiaşi termeni ditirambici, criticul atribuia  merite  exorbitante partidului  comunist în dezvoltarea literaturii, deşi partidul comunist  nu  făcuse  altceva   decât   să  perturbe  şi uneori să  blocheze creaţia  literară în România:

„Pornind de la principiul partinităţii, estetica marxist-leninistă şi literatura realist-socialistă   se  dezvoltă sub  conducerea  înţeleaptă a partidului. Numai datorită îndrumării ei de către  partid, s-a putut ivi şi se poate dezvolta o literatură populară, viguroasă, demnă de epoca  construirii socialismului.“;

Paul Georgescu nu era însă numai un glorificator   de  serviciu, ci şi  un  denunţător  al scriitorilor care  se  gândeau cu  admiraţie  şi nostalgie la marii critici literari  din istoria literaturii române, ca Maiorescu sau Lovinescu:

„Obiectivismul burghez se mai manifestă încă la noi, se aud  voci în favoarea «reconsiderării obiective»  a lui Maiorescu, Lovinescu sau   a  unor   scriitori   burghezi,  iată   de   ce trebuie să trecem  la studii ample,  obiective şi ştiinţifice,  în  care  să  demonstrăm caracterul profund reacţionar al concepţiei acestor  critici.“

La  bătrâneţe Paul  Georgescu a  retractat ceea  ce a  spus  în  tinereţe. A  fost  însă  prea târziu.

Taguri: nr. 10 / octombrie 2012 Tweet

Sunday, October 7th, 2012 at 7:22 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed