Irina şi Yr-Ina

July 25th, 2010, Bogdan Hrib

A fost odată ca niciodată, pe când statul român plătea unui aviator jumătate din preţul unei aeronave dacă acesta se angaja să plătească cealaltă jumătate. Asta înseamnă o finanţare de 50%… Ohoo, dragii moşului, dar acestea se petreceau acum amar de vreme… Sau nu! Doar acum vreo 75 de ani!

Irina Burnaia (Pe numele ei adevărat Irina Cioc. Pseudonimul „Burnaia” a fost inspirat probabil din Câmpia Burnasului, aflată în zona natală, satul Ciurari, județul Teleorman) s-a născut în 1909. Ca absolventă în științe juridice primește drept de practică în baroul Ilfov. Obține la 27 octombrie 1933 brevetul de pilot, gradul I și II pentru avioanele de turism. Este a treia aviatoare româncă după Elena Stoenescu-Caragiani și Ioana Cantacuzino. Profesor îi este Petre Ivanovici, pilot de linie la compania LARES și membru al escadrilei de acrobație Dracii Roșii.

Se bucură de oferta statului român care asigură 50% din valoarea unui avion nou achiziționat și stă la IAR Brașov până când noul său IAR 22 este gata de zbor. Aeronava este gata în 1934 și aviatoarea o înregistrează cu indicativul YR-INA.

Urmează primul zbor al aparatului, dar și primul zbor peste munți, de-a lungul Văii Prahovei, fiind prima femeie aviator care traversează Carpații. Aterizează în siguranță la Buzău, ca apoi să continue zborul până la Băneasa.

Împreună cu prietenul și fostul instructor Petre Ivanovici planifică un raid îndrăzneț București-Cape Town. Dar așa cum fotbalul nostru nu a ajuns să vadă Africa de Sud, nici piloții români nu reușesc acum 75 de ani să atingă sudul continentului african.

Raidul lor a fost presărat de probleme tehnice. La numai o zi după decolare, pe 4 ianuarie 1935 intervine primul incident – o aterizare forțată – lângă orășelul Eschisehir. „În vreme ce în Turcia, într-o țară străină, găsim suflete și simțăminte curate și frumoase, la București se lansau tot felul de zvonuri tendențioase”, declară aviatoarea în jurnalul ei, publicat de Realitatea Ilustrată în foileton. Aici vor aștepta o elice nouă de la Brașov, dar la peste câteva zile o nouă problemă – la Damasc sunt necesare noi piese pentru motor trimise tot din România. Raidul aviatic se încheie după 16.000 de km la Entebbe, după survolarea Lacului Victoria. Prognoza meteo și starea gravă a aeronavei îi forțează să se oprească.

Revenită în țară, Irina Burnaia nu renunță la zbor. În 1937 obține brevetul de pilot acrobat și participă la un raid aviatic București – Roma. Urmează în 1938 raidul București – Ankara – Bagdad – București și în 1939 București – Varșovia – Berlin – Amsterdam – Londra. Tot în 1939 participă în Italia la Reuniunea Aviatică Internațională de la Rimini unde termină cu bine toate probele.

În 1937 publică volumul de amintiri Aripile mele, este decorată cu Virtutea Aeronautică de pace, dar în 1948, după instalarea regimului comunist în România, se stabilește la Geneva. Se stinge din viață, uitată de noi, în 1997. Nu am reușit să aflu dacă după 1989 a revenit vreodată în țară, dar cu siguranță volumul ei nu a fost niciodată reeditat…

foto arhiva Realitatea Ilustrată

O prezentare a fabricii IAR Braşov pe blogul pilotului de linie Doru Varlam:

Societatea „Industria Aeronautică Română” (IAR) a fost fondată la 25 iunie 1925, prin promulgarea de către regele Ferdinand a „Legii privitoare la întreprinderile industriale în legătură cu apărarea naţională”. Aceasta este „prima fabrică românească de aeroplane”, aşa cum este scris în actul de inaugurare din 11 octombrie 1927. Uzina IAR Braşov, amplasată în zona de lângă drumul Braşov – Sânpetru, unde se află astăzi uzina Tractorul Braşov, avea o suprafaţă de 2.233.800 mp şi dispunea de un aerodrom de circa 1.800 metri lungime, care a funcţionat până în 1961 ca aeroport al Braşovului. Între 1927 şi 1945 au fost realizate la IAR Braşov 25 de tipuri de avioane (peste 1.000 de aparate), dintre care 17 tipuri de avioane de şcoală, turism, recunoaştere şi vânătoare de concepţie românească şi 8 avioane cu licenţă (…). În anul 1939, IAR era una dintre cele mai mari fabrici de avioane din lume, având o suprafaţă de producţie propriu-zisă de 130.000 mp şi 7.000 de angajati. Revista „Le Fana de l’Aviation”, în numărul 239 din octombrie 1989 prezenta într-un articol de 7 pagini (p. 14-21), semnat Malcom Passingham şi Jean Noel, intitulat „Les aviation militaires de 1910 à 1945” şi unele realizări ale uzinelor IAR Braşov, între care primul avion de vânătoare monoplan realizat în România de colectivul condus de inginerul Elie Carafoli şi inginerul francez Virmaux, IAR CV-11. Dar dintre realizările IAR Braşov se remarcă în mod deosebit avioanele de vânătoare IAR-80 şi cel de vânătoare-bombardament IAR-81, recunoscute pe plan internaţional.