La fel, dar mai bun
October 7th, 2012, Mugurel Margarit-Enescu Comenteaza TweetA şaptea generaţie a best-sellerului german „Volkswagen Golf” seamănă foarte tare cu vechea generaţie, dar este mai uşoară cu 100 kg şi cu până la 23% mai economică.
Golf este cel mai reprezentativ automobil pentru producătorul VW și probabil unul dintre cele mai reprezentative pentru indus- tria germană. Fiecare generaţie s-a vândut în milioane de exemplare și mai toate au fost un etalon pentru clasa compactă. 38 de ani de istorie continuă și peste 29 de milioane de mașini vândute. Jos pălăria pentru producă- torul german!
Concurenţa tot mai acerbă nu a adus nici o revoluţie la nivel de design și, la fel cum s-a întâmplat și cu generaţiile anterioare, îţi tre- buie un ochi atent pentru a diferenţia Golf VI de Golf VII. Aceasta este, de altfel, și princi- pala critică adusă acestui automobil. Noua generaţie nu stârnește pasiuni. Cumpărătorii sunt convinși de o multitudine de alte cali- tăţi, dar nu vor atrage niciodată privirile curioase ale trecătorilor.
Noul Golf se prezintă cu o imagine un pic mai sportivă generată de plafonul coborât cu aproape 3 cm, de barele de protecţie mai pro- filate și de o linie laterală care marchează zona portierelor. De asemenea, atât farurile, cât și stopurile au unghiuri ceva mai pronun- ţate și se înscriu fără nici o surpriză în aceeași linie de design folosită și la Passat.
Caroseria, prea puţin modificată, ascunde o platformă nouă care asigură o scădere în greutate de 100 kg, ceea ce este o performan- ţă remarcabilă pentru o mașină mai lungă (cu 5,6 cm) și mai lată (cu 1,3 cm) decât cea pe care o înlocuiește.
Asta înseamnă că ultra-eficientul diesel 1,6 TDI BlueMotion și-a redus consumul până la 3,2 l/100 km, iar motorul pe benzină de 1,4 litri poate consuma doar 4,9 l/100 km. Cel din urmă atinge această performanţă în condiţiile în care își poate dezactiva doi din- tre cei patru cilindri.
Dar un consum redus este obţinut și prin alte metode. Cea mai simplă este posibilitatea șoferului de a selecta un profil care să se potrivească stilului său de condus sau cu dorinţele sale din acel moment. Astfel, VW Golf îi pune la dispoziţie modurile: Eco, Sport, Normal, Individual sau, în combinaţie cu suspensia activă, Comfort. Selecţia afectează managementul motorului, aerul condiţionat și alte sisteme care sunt reconfigurate pentru a obţine economie, sportivitate sau, pur și simplu, un stil propriu.
Interiorul și-a păstrat același aer familiar, dar a fost complet reconfigurat astfel încât consola centrală este îndreptată de data aceasta către șofer. Încă de la primul nivel de echipare, există un ecran de 13 cm care accep- tă comenzi prin apăsare și facilitează mult interacţiunea cu șoferul. Curios este însă că într-o perioadă când ecranele cu touch input sunt disponibile pe orice device, VW s-a limi- tat să ofere pentru primele două nivele de echipare doar ecrane alb-negru…
Cel mai mare ecran oferit are 20 cm în dia- gonală, iar hărţile de navigaţie primesc trei ani de update-uri gratuite. Din păcate VW continuă pe ideea ecranului de navigaţie pla- sat la îndemână în dauna unei poziţii supe- rioare care să nu distragă atenţia de la drum.
Pentru început vor fi oferite două motoa- re pe benzină: 1.2 TSI de 85 cai putere și motorul 1.4 TSI care acum dezvoltă 140 cai putere (faţă de 122 la generaţia anterioară) și este mult mai economic.
Motoarele diesel sunt la rândul lor gândi- te pentru o cât mai mare eficienţă: 1.6 TDI și 105 cai putere consumă în ciclu mixt 3,8 l/100 km, iar motorul de doi litri și 140 cai putere a ajuns acum la 150 cai putere și un consum mixt de doar 4,1 l/100 km.
Motorizările ceva mai puternice, inclusiv versiunile GTI și GTD, nu vor fi disponibile de la lansare, urmând a-și face apariţia în următorii ani.
Pe partea de siguranţă, noul Golf nu deza- măgește cu nimic și poate fi echipat cu nume- roase sisteme de ultimă oră care asigură pre- gătirea pentru accident (pretensionare cen- turi, închidere geamuri), frânarea automată în cazul unei coliziuni iminente, detectarea stării de oboseală a șoferului, asistenţă pentru păstrarea benzii, recunoașterea semnelor de circulaţie sau reglarea automată a distanţei de luminare.
În condiţiile în care versiunea de bază, Trendline, va fi echipată cu sistem start-stop, ecran tactil și alte câteva echipamente ce lip- sesc de pe versiunea actuală, nemţii au anun- ţat că preţul rămâne neschimbat. În România un 1.2 TSI Trendline costă 16.395 de euro.
Probabil cel mai important competitor pentru VW Golf este Ford Focus, dar în luptă intră cu siguranţă și Opel Astra sau Hyundai i30. Preţurile de pornire nu sunt cu mult dife- rite, dar reducerile oferite sunt în mod tradi- ţional mai mari la aceste modele. Imaginea produsului VW este însă excelentă și nu exis- tă nici o îndoială asupra succesului său și a unei noi generaţii cu vânzări de milioane.
nr. 10 / octombrie 2012 Tweet