Lăncierii liberi ai internetului

Dacă nu te atrage munca în sistem, de stat sau particular şi, oricum, cam în folosul altora, n-ai decât să te faci freelancer.

Astfel eşti propriul tău stăpân şi poţi câştiga bani de acasă, în halat şi papuci. Fără să-ţi baţi capul cu impozitele statului român. Fără program rigid, colegi sâcâitori sau şefi care se cred buricul pămân­tului.

Eşti programator, webdesigner, graphic designer, administrator de reţele, traducător, copywriter sau un om care învaţă cu rapiditate meştereli informatice? Cu un cont în genul facebook, un strop de marketing şi un mic portofoliu te poţi lansa pe piaţa internaţională de muncă, foarte prosperă.

Primele pieţe freelance virtuale au apărut în lume la sfârşitul anilor 2000. elance.com, unul dintre cele mai populare site-uri de liber profesionişti, a fost fondat în 1999, cu ajutorul unui capital de risc de 12 milioane de dolari. John Doerr (finanţatorul unor giganţi precum Google sau Amazon) nu a făcut deloc o alegere greşită când a investit în elance, compania mărindu-şi progresiv afacerile rulate pe site. În anul 2010, elance a atins o medie semestri­ală de peste 24 de milioane de dolari, rezul­taţi în urma facturilor încheiate între nodurile umane sau organizaţionale care au inter- acţionat pe platformă. elance îşi împarte supremaţia pe piaţa de muncă virtuală cu site-ul oDesk.com.

Am creat un cont pentru revista Flacăra pe elance şi am început să caut lăncieri români bine cotaţi. Îi găseşti uşor, sunt cei cu multe „joburi” îndeplinite şi care percep un comi­sion ridicat pentru realizarea unui proiect. Problema e că nu îi poţi contacta direct. Reţelele nu afişează „la vedere” datele de contact ale muncitorilor virtuali. Pentru a putea schimba e-mailuri trebuie să îi „oferi” freelancerului un proiect de lucru. Motivul restricţiei comunicării pe site este simplu: dezvoltatorii încearcă să menţină relaţia client-furnizor la nivelul platformei lor, pen­tru a nu pierde din comisioane.

Andreea S., o liber profesionistă care a acceptat „propunerea de job” din partea noastră, şi-a făcut cont pe elance în ianuarie 2010. De atunci a lucrat la 63 de proiecte (grafică şi webdesign) şi a servit 29 de clienţi de la care a primit 51 de comentarii pozitive, „transpuse” în cinci steluţe galbene, nota maximă pe elance. Andreea are 26 de ani şi locuieşte în Bucureşti. Nu a fost angajată până acum într-o corporaţie, nu au motivat-o îndeajuns ofertele pieţei româneşti. „Am con­siderat că nu am nici un beneficiu dacă mă angajez la o companie care îmi impune un orar lipsit de flexibilitate şi un salariu mai mic sau egal cu cel pe care pot să îl câştig lucrând ca freelancer cu firme din străinătate. Astfel, nu pierd timpul cu deplasarea până la servi­ciu, nu îmi trebuie vestimentaţie formală de birou, nu-mi fac griji pentru că nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu colega de birou. Nu am şefi şi nu pot fi concediată, îmi iau concediu cât şi cum doresc.” Andreea sub­liniază, însă, şi dezavantajele profesiei sale. „Nu am cui să cer un sfat sau ajutorul dacă sunt într-un impas cu un proiect. Nu am un salariu fix ce vine la sfârşit de lună, deci tre­buie nu doar să fiu un designer bun, ci şi un marketer bun, pentru a-mi găsi mereu clienţi şi proiecte noi.”

În Evul Mediu existau două tipuri de cavaleri: cei care îşi ofereau serviciile exclusiv unui rege şi „free lancers” (lăncieri liberi], cavaleri care luptau pentru cel care îi plătea. Nici nu-şi imagina romancierul britanic

Walter Scott că „freelance”, cuvântul folosit în romanul „Ivanhoe” pentru a desemna luptătorii a căror lance nu era supusă vreunui senior, va deveni emblematic pen­tru sistemul de muncă din secolul al XXI-lea.

Pe elance am găsit muncitori români care şi-au început activitatea pe piaţa de muncă virtuală în adolescenţă. Valentin G. are 23 de ani şi locuieşte în Braşov. A auzit prin clasa a 12-a de pieţele on-line „de la prieteni mai mari din domeniu”. Prin 2007 a învăţat puţină programare şi, cu „bruma” de cunoştinţe, şi-a luat primele proiecte, de 10-15 dolari, pe vworker.com. După câteva luni de muncă, încheia constant proiecte de 20-30 dolari, limita „de sus” remunerabilă pe vwor- ker. S-a gândit că trebuie să se poată câştiga si mai mult, aşa că a început să caute alt site pe Google. În 2008 a aflat de elance şi a reînceput treaba, de data asta ca un profesionist. E sin­cer în legătură cu modul în care s-a pus pe picioare. „Am lucrat două luni numai la pro­fil: portofoliu (fals), teste de tot felul, poveşti de prezentare. Mi-am şi postat singur două proiecte de $100, fiecare de pe conturi fake, de unică folosinţă. După două luni pică primul proiect de $200, încheiat în trei-patru zile.” Şi de atunci clienţii s-au tot înmulţit ajungând astăzi la 20. A lucrat în special cu occidentali – canadieni, australieni, americani. Evită româ­nii, indienii, pakistanezii, chinezii, francezii, italienii şi spaniolii. Cică nu sunt serioşi.

Nici Valentin nu vede munca într-o cor­poraţie ca pe o soluţie de viitor. Nu acceptă să fie tras pe sfoară de companii şi, ce-i drept, nici nu are „acte” în domeniu. „Pentru firme eşti doar forţă de muncă românească. Nu am acceptat şi nu o să accept vreodată să fiu sclav în domeniul în care mi-am tocit atâtea zeci de mii de ore (şi nu exagerez).”

Cu toate acestea, se gândeşte la beneficii­le stilului de viaţă al majorităţii. „Clasa mun­citoare visează să lucreze de acasă, aşa cum vede ea în filme. Dar e valabil şi reversul, cine lucrează de acasă visează să meargă la muncă, la un program fix.

Pentru a lucra de acasă este nevoie de o anumită izolare, total opusul socializării la locul de muncă, în team building-uri etc. Paradoxal, uneori mă simt parţial privat de libertate, mă trezesc uitându-mă pe geam ca dintr-o… celulă.”

Un liber profesionist prolific pe elance este Vali C. Locuieşte în Iaşi, are 27 de ani, lucrează ca PR manager la un club şi are timp să ia proiecte şi pe elance. Are clienţi diverşi, de la mici asociaţii familiale până la firme mari de publicitate sau simpli indivizi care nu au cunoştinţe în domeniul IT şi au nevoie de anumite servicii.

Pieţele virtuale de genul „elance” au dat naştere, în ultimii ani, unui nou trend în practicile de muncă autohtone. Tot mai mulţi români încearcă să profite de pe urma acestui fapt, fie că este vorba de freelanceri certaţi cu angajatorii care plătesc modest, de indivizi care vor să facă un ban în plus pe lângă remuneraţia serviciului sau de companii specializate pe licitaţii on-line. Nu contează dacă eşti persoană fizică sau companie, este loc pentru toată lumea în acest imens Turn Babel lucrativ unde interacţionează zilnic peste 400.000 de contractori. Voinţă şi portofoliu să fie!

Din ianuarie 2010 şi până acum a câştigat aproximativ 11.000 de dolari în urma celor 68 de contracte pe care le-a dus la bun sfârşit. Oferă în principal suport administrativ IT: de la conversie de documente şi introducere de date în programe precum Word sau Excel, până la modificare de logo-uri pentru com­panii. De exemplu, a câştigat contractul unui britanic care avea nevoie să îi fie tipărit în Word un text de 8.000 de cuvinte. Vali a câşti­gat 50 de dolari pentru asta.

Nu toţi utilizatorii sistemelor de muncă virtuale sunt mulţumiţi de prezenţa lăncierilor liberi. Ştefan Andrei, preşedintele unei firme româneşti de outsourcing, consideră că free- lancerii practică un tip de concurenţă neloială pentru companiile de pe elance, cele care fac, de fapt, licitaţiile serioase. „Doar clădirea (ne) costă 35 milioane pe lună. Curentul ne costă tot vreo 30 de milioane/lună. Nu ne permi­tem să mergem la costurile unuia din Regie care nu plăteşte nici un fel de impozit şi care se trezeşte că face pe 5 lei. Este diferit freelan- ce de outsourcing, care înseamnă că nişte indi­vizi îşi externalizează serviciile către mine. Freelancing e atunci când eşti de capul tău. Un freelancer nu rezistă să lucreze într-un astfel de sistem, îi mai trebuie şi o slujbă. Noi avem oameni specializaţi, project manageri care nu fac altceva decât să dea oferte.”

Firma lui Ştefan a avut încasări de 250.000 de dolari în ultimele 12 luni pe elance. Compa­nia are aproximativ 50 de angajaţi şi contrac­tează în general proiecte de la clienţi străini.

Deşi n-ar părea, este foarte greu să menţii un profit stabil într-o astfel de piaţă. Sunt tot felul de variabile care fac afacerea greu de controlat. De cele mai multe ori este vorba despre „necunoscuta” umană: ţara din care provin clienţii (europenii sunt dificili), fusul orar (americanii, de exemplu, sunt „activi” când în România e noapte şi atunci se poate negocia pe skype cu ei), neseriozitatea angaja­torilor (firma pierde, de exemplu, 3-4% din proiecte din cauza contractorului care nu mai răspunde) sau fluctuaţiile valutare. Astfel, project managerii trebuie să oferteze tot timpul şi să se aştepte la perioade de lucru extreme. „Un project manager are câteodată 60-70 de proiecte în lucru. Pot veni proiecte din urmă la care clientul vrea modificări, moment în care nu poţi să îl refuzi.”

De cele mai multe ori, angajatorii străini nu ştiu prea multe lucruri despre locul în care se desfăşoară activitatea contractată. Şi, deşi pare improbabil, lipsa cunoştinţelor de geo­grafie poate afecta câteodată afacerile. „Am avut la un moment dat mari probleme în a convinge un client că nu avem război civil şi că o să îi putem termina proiectul. Era ameri­can sau canadian şi am stat cu el pe skype două ore după care a dat proiectul unor indieni care aveau preţul mai mare ca mine. Ei credeau că o să ne bubuie biroul şi că nu o să i se termine proiectul.”

elance, ca şi alte site-uri de profil, are un sistem sigur prin care se fac tranzacţiile ban­care. La începutul proiectului, angajatorul transferă banii într-un cont intermediar al sis­temului denumit escrow. Contractorul nu poate să retragă suma fără acordul clientului, iar acesta nu poate să o încaseze fără acordul angajatorului. Colaborarea şi discuţiile între membrii site-ului au loc de obicei prin e-mail sau prin camerele de chat de pe elance. Unele proiecte presupun şi comunicare printr-un serviciu de chat paralel (Yahoo, Skype) sau prin telefon.

Desigur, lucrurile nu merg tot timpul ca unse. Atunci când există neînţelegeri între cele două părţi, „cazul” intră într-un soi de dispută virtuală în care judecătorii soluţio­nează procesul conform legilor ţării din care este sistemul (pentru elance, America). Dar, atunci când se ajunge la un astfel de compro­mis, toată lumea are de pierdut. Angajatorul pierde bani, iar angajatul poate să primească o caracterizare nefavorabilă din partea clien­tului nemulţumit.

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2011 Tweet

Wednesday, August 17th, 2011 at 5:46 pm, DOSAR, RSS feed