Mihail Vakulovski: „Tiuk! rezistă că aşa avem noi chef!“

Zici on-line, şi aproape  că ai  pierdut  cultura  printre  rânduri. Normal, la grămada de informaţie.  Cu toate  astea se  poate, mai ales  „dacă ai chef“  şi  te  interesează. Unul  dintre cele  mai  bine poziţionate site-uri literare româneşti  este revista „Tiuk!“

 

❙  Sunt vreo zece ani de la apariţia Tiuk!, al cărei fondator eşti. S-a schimbat ceva în privinţa revistei?

– Mda, primul număr al revistei  web Tiuk! a apărut în  iarna  dintre 2001 şi 2002, a curs ceva apă  pe Spurcata de-atunci… Am gândit îndelung şi cu  multă grijă  structura revistei, rubricile, temele,  colaboratorii şi  restul   şi  aş putea spune că de atunci doar am făcut câte-un retuş,  am  mai  adăugat ceva  rubrici,  am  mai renunţat la  altele,  în  rest  – încercăm să  respectăm idealurile iniţiale:  să fim sunetul imediat  al  evenimentelor culturale, să  publicăm texte şi autori buni, indiferent de generaţia sau gruparea din care fac parte,  importantă e doar calitatea  –  şi  a  textelor,   şi  a  autorilor.  E adevărat că încurajăm mai mult  tinerii,  dar  ne bucurăm să-i susţinem şi pe scriitorii buni cenzuraţi sau respinşi la revistele hârtioase. Oricum, la Tiuk! publică cei mai buni  scriitori români – de pe ambele  maluri ale Prutului. S-a schimbat şi locul unde activăm, datorită profesioniştilor de la reea.net, care ne ajută şi cu design-ul,  dar ne şi găzduiesc.

 

❙     La înfăţişare pare să fi rămas  aceeaşi. Care e secretul rezistenţei Tiuk! pe piaţă?

– Am  avut  câteva  numere jucăuşe  şi din punct de vedere tehnic, dar ştii bine că cei mai mulţi   dintre  scriitorii care   s-au   născut  în celălalt  mileniu nu se prea  descurcă fără să le bagi în faţă şi un cuprins. Dacă le trimiteam o reclamă despre apariţia unui nou număr Tiuk! îmi răspundeau: „Mulţumesc pentru revistă!”, iar când ne întâlneam, mă rugau să le dau şi lor un  exemplar. Aşa  că am  optat  pentru un  stil mai simplu, dar ideatic şi inteligent, mai ales că Tiuk! e ilustrat de maestrul Dan Perjovschi. La urma urmei, Tiuk! e o revistă de cultură, în care cel mai important e textul, aş putea spune că şi desenele lui  Perjovschi  sunt   scrise.  Secretul rezistenţei e-n  subtitlul revistei:  rezistă că aşa avem noi chef! O facem c-avem  chef, iar cititorii o citesc  când  şi de  unde au  ei chef! De fapt, „secretul” e-n prietenia dintre echipa  redacţională  şi colaboratorii Tiuk!  Apoi  – în  cel care munceşte efectiv la Tiuk! (m-am  antrenat pentru asta ani de zile în biblioteci şi – mai ales – în sălile de sport,  din copilărie şi până  acum).

 

❙     Care e avantajul unei  reviste de literatură că e on-line?

– Sunt  ne-nu-mă-ra-te avantaje!  Numărul poate  fi adunat oriunde, îl pot posta  de oriunde, poate  apărea oricând vreau eu, nu depind de nici un  tipograf etc. (chiar  acum  am băgat noul număr – www.tiuk.reea.net –, şi deja îl finalizez pe următorul), poate  fi citită de oriunde, poţi   umbla  la  ea,  schimba, adăuga,  şterge, corecta, etcetera. Nu se şterge nimeni la fund şi nu are cum să învelească sandvişul cu ea…

 

 

❙     Crezi că i-a schimbat on-line-ul cu ceva pe împătimiţii de literatură?

– Internetul este  cea mai  mare  invenţie a omenirii din  ultima vreme, merită toate  premiile din lume! Ne-a schimbat pe toţi, şi pe cei mai  frumoşi şi mai  înalţi,  şi iubitori de literatură,  sport,  film, muzică, teatru, şi pe cei mai graşi şi mai scunzi, cu nickname-uri anonime pe net, fără nici un fel de discriminare. Internetul a influenţat şi scriitorii,  şi cititorii.  Acum  nu prea mai are rost să scrii un roman ca Război şi pace, nu? Că nu te-ar  mai citi nici iubita  – mai bine stă pe Facebook, la o bârfă cu foştii colegi de clasă…  Aşa  că  scrii  mai  scurt  şi  mai  direct, într-un limbaj  mai  viu,  apoi  propui textul  la Tiuk!,  că  până   apare într-o  revistă   hârtioasă poate  treci la alt stil literar  şi de-acolo oricum nu  te mai  citeşte  aproape nimeni, nici măcar redactorii acelei reviste,  doar  prietenul din redacţie şi fata cu corectura, he-he.

 

❙     Ai câştigat ceva de pe urma Tiuk!, financiar vorbind, în cei zece ani de existenţă?

– Da,  şi  aici  e  ascuns   secretul vivacităţii Tiuk! Redactorii Tiuk! nu au salarii, colaboratorii  –  nu  au  onorarii, facem  revista   doar   de plăcere,  departe de  ochiul  dracului, care  desparte  foşti prieteni, care au format curente literare şi au suferit  alături în tinereţe ş.a.m.d.  Nu, nu fac revista  Tiuk! pentru bani, am refuzat s-o dolăresc, dar  datorită revistei  Tiuk! am cunoscut scriitori  minunaţi, oameni frumoşi şi scriitoare tinere  şi nebune, ahahaha. Fără Tiuk! nici această  întâlnire a noastră nu ar fi avut  loc!

 

❙     Ştiu  că Tiuk!  a publicat o antologie de proză.  Este ceea ce vreţi  să păstraţi fizic din arhiva revistei în mod special?

– Tiuk! are toată arhiva pe net, cine are chef să vadă vreun număr – o poate face chiar acum, să vadă cine a publicat în numărul 1, ce texte, ce rubrici  aveam, care s-au păstrat până  astăzi,  ce scriitori  au publicat şi-n primul număr, şi-n cel mai recent…  Dar am avut  şi o bibliotecă Tiuk!, am publicat câteva  cărţulii underground foarte faine plus  acest volum de proză la care ţin tare mult.  A apărut la biblioteca Revistei la Plic, care între  timp  a dispărut. E o antologie de proză, alături de care se va aşeza în raft altă antologie de proză, gata  de mai mult  de jumătate de an, în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare.

 

❙  Tiuk!   a  ieşit   şi  în  realitate,  cu CenaKLUb-ul, cu filiale la Braşov, Cluj, Bucureşti, Chişinău. Ce evenimente aveţi acolo?

– Da, Tiuk! nu e doar revistă  şi bibliotecă, ci şi  cenaclu  şi  club.  Avem  întâlniri în  diferite locuri,  am avut  cenacluri permanente la Chişinău şi Cluj, iar acum  avem  CenaKLUb-ul TIUK la Rockstadt/Braşov, unde ne întâlnim cel puţin o dată pe lună. Apoi – mai ieşim în lume, cum s-a întâmplat recent  la Fânfest/Roşia Montană sau la Artmania/Sibiu, Club A/Bucureşti, Republica/Chişinău etc.

 

❙     E disputa asta  între a citi o carte pe hârtie şi cititul pe internet. Tu ce părere ai?

– Lectura,  acţiunea e mai importantă decât de  unde citeşti  – computer, telefon  sau  carte. Părinţii au o bibliotecă imensă, m-am  născut şi am  crescut   printre cărţi  şi  voi  avea  cărţi  pe lângă  mine toată  viaţa,  dar îmi place să am cât mai  multe  posibilităţi de  lectură,  citesc  şi pe computer, şi pe telefon,  şi ascult  foarte  multe audiobook-uri, mai ales când  călătoresc, dar am ascultat sute  de romane în drum spre  serviciu şi înapoi  spre casă.

 

❙     Îmi aduc aminte de scriitorul Paul Goma, că lăuda  virtuţile internetului. A devenit acesta  pentru „outsideri” un fel de patrie virtuală?

– Paul Goma n-a fost un outsider niciodată. Din  contră,  pe  net  îi găseşti  pe  cei mai  buni scriitori,  unii  au  bloguri foarte  faine,  alţii  au rubrici  permanente la reviste  ş.a.m.d.  De exemplu, în Tiuk! numărul 1 (era  2001, afară zăpadă) publică şi N. Manolescu, şi Al. Cistelecan,  Matei  Vişniec,  Florin  Iaru, Gheorghe Iova, Liviu Ioan Stoiciu, Ovidiu Pecican, Marta  Petreu, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Marius Oprea,  Radu Andriescu, Daniel Pişcu, nu doar scriitori foarte tineri… Internetul ne  uneşte şi,  într-adevăr, poate  fi Patria,  mulţi dintre noi ar putea spune că locuiesc la blog.

 

❙     Apropo de patrie,  cum ţi se pare că merg azi treburile în Basarabia?

– Ca şi-n  România – şi bine,  şi rău.  C-au dispărut neo-comuniştii e o mare realizare pentru basarabeni, dar şi acolo oamenii îşi părăsesc familiile  şi pleacă  la muncă în străinătate, alţii se alcoolizează, alţii pleacă la studii şi nu se mai întorc  decât  în vizită…  Capitalism găunos de tranziţie continuă şi aici, şi acolo…

 

❙     Ce poţi să ne spui despre tinerii din Basarabia pasionaţi de literatură?

–  Mulţi   dintre  cei  care   nu-s   vierieni, păşunişti  şi  patriotarzi  sunt   foarte   talentaţi, foarte  implicaţi în fenomen, trăiesc  mai intens şi mai acut şi scriu cu mai multă viaţă, sânge şi forţă, doar că în loc să folosească  ce e mai original  – şi ca limbaj,  şi ca subiecte  – încearcă  să scrie cât mai ca peste Prut, cu urechile ciulite la ce  screm   criticii  români,  care-s  foarte   slabi, rămaşi tare departe de căruţa scriitorilor…

 

❙     Ce atitudine crezi că au ei faţă  de unirea Basarabiei cu România?

– Diferită,  dar  foarte  pătimaşă. Oricum, în 1989 basarabenii au fost foarte  porniţi să reîntregim ţara,  doar  că românii s-au  grăbit  să ne declare suverani şi independenţi, în loc să-i primească  acasă… Părerea mea despre acea perioadă e exprimată de personajul central  din Tovarăşi de cameră.

 

❙     Şi, în sfârşit, o ultimă întrebare, adresată de data aceasta scriitorului Mihail Vakulovski: ştiu  că pregăteşti apariţia a două cărţi. Poţi să ne spui despre ce e vorba?

– Ai în vedere partea a II-a şi a III-a din trilogia  Tovarăşi de cameră, cred.  Prima  parte  se numeşte Student la Chişinău şi a apărut la Cartea Românească, dar  după aceea  am  mai  publicat un   rockman,  Biblidioteca, la  Casa de  Pariuri Literare, istorie care are acelaşi protagonist ca-n trilogie.   Şi celelalte  două părţi  sunt  aproape gata, dar am nevoie  de ceva timp  liber ca să le finalizez aşa  cum  îmi  place  mie.  Mă uit  spre linia orizontului şi zăresc un fel de luminiţă de la  capătul tunelului, nu  însă  şi  timpul meu liber…  Probabil c-am  să  le  finalizez tot  aşa, într-un  concediu, dacă   nu   voi  câştiga   vreo bursă din asta la care alţii au abonamente…

 

Taguri: nr. 10 / octombrie 2012 Tweet

Sunday, October 7th, 2012 at 7:25 pm, CULTURA MASS-MEDIA, Interviu, RSS feed