O „bijuterie” care a costat 11 milioane de dinari de aur: Moscheea Ommayyazilor

Moscheea Ommayyazilor, unul dintre cele mai vechi şi mai fru­moase aşezăminte religioase din lumea islamică, a fost ridicată de califul Al Walkl ibn Abdul Malek. Construirea ei a fost începută la anul 706, a durat (doar) zece ani şi a necesitat ceva mai mult de 11 milioane de dinariaur. Locul ales pentru construcţie a fost Bazilica Sf. loan Botezătorul amplasată în limitele fostului Templu al lui Jupiter Damaschinul. La inaugurare, edificiul a sur­clasat orice altă clădire musulmană. Multă vreme a fost consi­derată o minune a lumii orientale. Moscheea ce străjuieşte astăzi cartierul vechi al oraşului Damasc a devenit un reper deopotrivă cultural şi turistic al capitalei de la poalele Muntelui Qassion.

Nu întâmplător, lăcaşul a fost ridicat la întretăierea celor două căi care altădată guver­nau amplasarea aşezărilor antice (calea materialterestră şi cea transcendentală). Axa orizontală aparţinea pământescului şi era dedicată profanului, adică îndeletnicirilor socialeconomice şi comerţului. Această dimensiune era ani­mată de negustori şi mărfurile lor, de cumpărători, târgoveţi, meşteşugari, pehli­vani sau gurăcască. Iar ca în mai toate cetăţile străvechi orientale, această axă terestră intersecta perpendicular axa verti­cală, cea a cerului. în punctul de inter­secţie se afla, de regulă, altarul sau intrarea în lăcaşul principal de rugăciune al comunităţii. Această convergenţă spiritu­ală şia păstrat sacralitatea în toate etapele istorice şi religioase ale Damascului. Locul a fost şi este sacru pen­tru damaschini, indiferent de forma pe care a îmbrăcato, dea lungul vremii, această verticalitate: templu aramaic, grec sau roman, bazilică bizantină ori moschee…

Singurul papă din istorie care a intrat întrun lăcaş religios islamic este Papa loan Paul al lllea care a vizitat Damascul şi Moscheea Ommayyazilor în anul 2000. Mormântul lui loan Botezătorul a fost liantul acestei vizite istorice.

Coordonatele externe ale Marii Moschei de astăzi amintesc de vechile dimensiuni ale Templului lui Jupiter Heliopolitanul. Cea mai cunoscută şi facilă cale de acces spre Moscheea Ommay­yazilor este prin souq-ul (bazarul) Hamidyeh. Aici se găsesc mărfurile şi meşteşugarii care au făcut vestit Damascul în întreaga lume: mobilier şi diverse obiecte cu intarsii de sidef şi esenţe lemnoase exotice; săbii, pumnale şi arme din oţel de Damasc; alămuri sub toate formele; parfumuri şi uleiuri orientale; papuci, sandale, curele şi alte obiecte din piele de cămilă, capră sau oaie; fructe confiate şi zaharicale fără nume pentru noi; ţesături, brocarturi şi pânzeturi de Damasc.

Şi astăzi se foloseşte în România substantivul comun damasc, termen care desemnează un anume tip de material fin din bumbac. Multe din mărfuri nu corespund decât în parte noilor realităţi şi necesităţi ale popu­laţiei, aşa că unele dintre acestea sunt replici peste timp ce se adresează, în primul rând, turiştilor. Oricum, simpla şi ameţitoarea experienţă a trecerii prin acest souq este de neuitat. Bazarul Hamidyeh, flancat de labirinturile celorlalte souq-uri (bazaruri ce sunt organizate după specifi­cul mărfurilor comercializate), te conduce până sub rămăşiţele templului roman. Lângă coloanele, arcuirile şi capitelurile meşteşugit dăltuite în piatră la vremea stăpânirii romane, comercianţii, cumpără­torii şi vizitatorii vremurilor noastre îşi şi miniaturi în stil persan etc. Sunt replici lucrate cu gust, obiecte îndelung meşteşugite ori kitschuri pur şi simplu.

Există mai multe intrări în incinta moscheii, iar căile principale de acces corespund celor trei minarete din care, altădată, credincioşii cetăţii erau chemaţi la rugăciune. Astăzi microfoanele şi difuzoarele performante au pre­luat această funcţie a turnurilor de rugăciune. Decoraţia superioară a celor trei minarete este realizată şi refăcută în stiluri diferite corespunzând epocilor istorice: ommayyadă, ayyoubită, mamelucă şi otomană. Două dintre cele trei minarete ale moscheii, ridicate în vremea şi în stilul ommayyad, au o semnificaţie deosebită pentru noi, creştinii. Tradiţia musulmană susţine că printrunul dintre aceste minarete, la vremea Judecăţii de Apoi, sar pogorî însuşi Isaa, nimeni altul decât lisus (aşa e numit Mesia în arabă). Celălalt minaret poartă numele lui Maryam (adică Fecioara Maria).

Nu uitaţi să vă târguiţi, este un obicei folositor buzunarelor dumneavoastră. în plus, lipsa dialogului şi a târguirii poate avea o cono taţie negativă pentru localnici care se văd astfel desconsideraţi şi priviţi de sus, de pe poziţia călătorului occidental cu bani. Oricum, fiind o zonă eminamente turistică, preţurile sunt mult mai mari decât în alte soi/quri, aşa că nu vă aruncaţi aici la cumpărături, indiferent de „strălucirea” mărfurilor privite. Din piaţeta rezervată turiştilor şi camerelor lor de luat vederi, se desfăşoară activitatea cotidiană, ignorând ecourile istoriei. în faţa acestor vestigii antice se află o esplanadă largă, mărginită pe o latură de zidurile înalte ale moscheii şi de unul dintre cele mai frumoase minarete ale lăcaşului ommayyad. Merită să vă opriţi în acest loc pentru ca să faceţi fotografii ori să filmaţi. Tot aici se află şi câteva magazine cu suveniruri şi artizanat. Se găsesc aici bijuterii din argint, pietre semipreţioase, narghilele, felurite vase din alamă bătută, pumnale, piese tradiţionale de port oriental, carpete şi covoare de rugăciune, statuete şi amulete, instru­mente muzicale, faianţă intră prin poarta principală de acces a moscheii, în curtea interioară. Bineînţeles că toţi vizitatorii (credincioşi, pelerini sau turişti) trebuie să se descalţe. Iar femeile, dacă nu aparţin religiei musulmane, primesc la intrare un soi de capot cu glugă, de culoare cafenie, pe care trebuie săl poarte în timpul vizitei.

Interiorul Moscheii Ommayyazilor din Damasc surprinde prin vastitate, fiind una dintre moscheile de tip garnizoană, foarte largi şi înalte pentru a putea primi întreaga comunitate musulmană a cetăţii (la începuturile sale, Islamul având o pu­ternică tendinţă ega­litaristă). Nava princi­pală a lăcaşului este flancată de două aripi laterale înalte, susţinute de şiruri de pilaştri puternici. Peste arcurile care unesc pilaştrii doi câte doi, sunt supra­puse două coloane mai mici care, la rândul lor, formează alte două arcuri.

In curtea interioară a Moscheii Ommay­yazilor trei elemente îţi atrag privirea în mod deosebit. Imediat ce ai păşit prin poarta principală, cea care dă în souq^ul Hamidyeh, iese în evidenţă o construcţie ciudată. Este, de fapt, un foişor suspendat pe opt coloane din piatră, amplasat în partea stângă a intrării. E aşanumita Bombonieră (Bait al Mal), locul în care altădată erau adăpostite, la vremuri de restrişte, averile califilor, guvernatorilor şi paşalelor cetăţii, dar şi documentele importante ale cetăţii. Acest foişor e acoperit în întregime cu frumoase şi deli­cate mozaicuri poleite cu aur, de aici venin dui şi supranumele de „bombonieră” sau de „casetă de bijuterii”. Fântâna, unde avea loc spălatul ritualic al credincioşilor veniţi la rugăciune, se distinge prin ele­ganţa decoraţiei (lemn în alternanţă cu piatră albă şi neagră) şi prin armonia pro porţiilor. Este o fântână acoperită şi seamănă tot cu un foişor. Mozaicul aurit care acoperă faţada principală şi o parte din porticurile curţii interioare este cel deal treilea element careţi atrage aici atenţia. Se pare că, în trecutul nu prea îndepărtat, moscheea deţinea cea mai întinsă suprafaţă de mozaic de aur din lume: peste patru mii de metri pătraţi! Dar mare parte din acest mozaic a fost distrusă în timpul unui incendiu devastator din 1893… După acest eveniment tragic, moscheea a fost refăcută şi, implicit, mozaicul.

Cea mai frumoasă şi elaborată porţiune de mozaic exterior îmbracă transeptul, corpul principal al moscheii. Culorile dominante sunt auriul, verdele şi albastrul. Pe un fundal de aur, sunt reprezentate ape curgătoare, arbori cu frunzişuri bogate, palate şi oraşe. Prima ipoteză susţine că apa, copacii şi clădirile de pe mozaicul de aur ar fi râul Barada, oaza Ghuta, cetatea Damascului şi aşezările limitrofe. O a doua ipoteză, mai apropiată de tradiţia sirobizantină, susţine că avem dea face cu o panoramă a princi­palelor oraşe şi centre islamice din impe­riul ommayyad.

La o analiză atentă se poate lesne observa că din aceste mozai­curi lipsesc fiinţele umane şi animalele. în apele albastre ale râurilor nu există peşti, iar în crângurile şi frunzişurile luxuriante, amintind de paradisul biblic (sau coranic), nu sunt nici păsări, nici insecte sau alte vieţuitoare. Avem dea face aici cu un exemplu clasic de obedienţă faţă de pre­ceptele Islamului, care interzice reprezen­tarea oricărui chip uman sau animal. Este, probabil, mai mult decât o influenţă iudai­că, fiind o reacţie şi o replică a Islamului faţă de certurile şi conflictele iconoclaste ale timpului (din Bizanţ, ca şi din alte comunităţi religioase creştine ale Orien­tului). Oricum ar fi, nivelul artistic la care au ajuns vechii mozaicari este remarcabil pen­tru că aceştia au reuşit să redea nu numai efectul de lumini şi umbre în frunzişul copacilor reprezentaţi, ci şi senzaţia de curgere a râului prin combinarea nuanţelor de albastru ce închipuie undele şi adân­cimile.

Damascul a ocupat dintotdeauna o poziţie importantă între oraşele Orientului Apropiat.

A fost şi a rămas una dintre cele mai frumoase capitale ale lumii arabe. I sa spus, pe drept cuvânt şi în cel mai pur stil oriental, Al Sham, Al Fayha, Jollaq, Trandafirul deşertului sau Perla Orientului. Ultimul apelativ, cel de nestemată a răsăritului, provine nu din textele celor O mie şi una de nopţi, ci din vre­mea înţeleptului împărat bizantin Justinian.

Lângă zidurile ridicate de califii ommayyazi acum aproape 1.300 de ani sau lângă inscripţiile şi vestigiile în piatră ale grecilor, romanilor şi bizantinilor, poţi să savurezi o cafea cu hei, un ceai sau o narghilea cu savoare de fructe. Dacă eşti un călător norocos, poţi să ai şansa să dai şi peste povestitorii Damascului. în unele cafenele damaschine, în anumite seri, există obiceiul ca un bătrân să citească cu voce tare sau să povestească din cărţile celor O mie şi una de nopţi. Ceilalţi meseni ascultă, iar uneori continuă povestirea sau lectura bătrânului ostenit.

La construirea şi decorarea moscheii au contribuit cei mai talentaţi meşteri locali şi bizantini ai vremii. Al Walid ibn Abdul Malek, califul fondator, ar fi trimis la bazileul bizantin emisari cu daruri alese pentru ai cere împrumut pe cei mai iscusiţi meşteri ai Constantinopolelui. Influenţa artei şi arhitecturii bizantine sunt evidente în ceea ce priveşte faţada navei principale, mozaicul exterior şi cupola poleită în exte­rior. Văzută din semiprofil, moscheea te duce cu gândul la o catedrală bizantină. Dar arhitectura interioară este cea care aminteşte cel mai bine de preceptele con­strucţiilor clasice bizantine: naosul împărţit şi susţinut de şiruri paralele de coloane… Diferenţierea majoră între aşezămintele bizantine clasice şi cele timpurii musul­mane provine însă din orientarea în spaţiu a edificiilor, adică spre răsărit sau spre Mecca.

Interiorul Marii Moschei a Ommay yazilor este luminat natural, printrun şir de ferestre înalte ce dau în curtea moscheii şi prin câteva vitralii uriaşe şi ameţitoare prin arabescurile lor sofisti­cate. Culorile de bază ale acestor vitralii sunt roşul, verdele şi albastrul şi întruchipează, de fapt, citate din Coran, scrieri caligrafiate până la artă. Există şi candelabre uriaşe, astăzi electrificate şi repartizate uniform. Am remarcat că, în afara credincioşilor musulmani, a pelerinilor sau a turiştilor, unii vizitatori erau veniţi în căutarea liniştii. Nu puţini sunt studenţii care învaţă aşezaţi jos, pe covoarele groase şi bogat decorate, pro­fitând de răcoare şi linişte. Bărbaţii se roagă după comenzile unui immam, cu faţa spre peretele orientat spre Mecca (numit qibla), aşezaţi pe mai multe şiruri paralele. Femeile musulmane au locul lor special de rugăciune, un soi de baldachin împrejmuit cu balustrade din lemn patinat de trecerea vremii. Este amplasat în stân­ga fostei intrări principale din aşezământ (astăzi, uriaşele porţi de acces sunt blo­cate, intrarea în interior făcânduse prin extremităţile celor două aripi laterale ale moscheii). Baldachinul este realizat în întregime din lemn de esenţă tare, iar pla­fonul, coloanele şi capitelurile sunt aco­perite cu frumoase decoraţii tipic siriene în nuanţe de roşu, verde, albastru şi auriu (motive florale şi geometrice). O tradiţie locală susţine că lemnul folosit la con­struirea plafonului, a grinzilor şi a acoperişului moscheii ar fi fost adus de vikingi din nordul Europei.

Taguri: nr. 6 / iunie 2007 Tweet

Wednesday, June 20th, 2007 at 4:37 pm, ZOOM, RSS feed