Preludiu La sfârsitul lumii
April 11th, 2011, Liliana Petrus 10 comentarii TweetOamenii sunt răniţi. Şi la propriu, de casele căzute peste ei, şi la figurat, de mizeria, neputinţa şi zădărnicia care le umplu viaţa. Nu-şi găsesc locul, umblă năuci pe uliţele satului. Prin colbul de o palmă, de se face un nor de praf în urma lor. După ce că i-a rupt sărăcia, fără locuri de muncă, pământ sau o altă sursă de venit, au rămas şi fără acoperiş. Disperarea roade din ei ca un cancer. Vorbesc şi se poartă ciudat. Răniţi fiind, un instinct de animal sălbatic îi îndeamnă să atace pe oricine. C-o fi primar, prefect, vecin ori cumnat, nu contează. Sunt mânioşi până şi pe Dumnezeu. Că a lăsat să se întâmple asta.
Primarul Mihai Nicu nu a rezistat tensiunii post-tornadă. A făcut infarct. Soţia vicepri- marului se află în stare de şoc. Un băieţel de şase ani, Vali, s-a ales cu un fel de crize de epilepsie. I se face frică din senin, se-nmoaie, cade jos, apoi înţepeneşte. O femeie în toată firea umblă aproape toată ziua beată. Îşi aduce provizii de băutură de la oraş. Spune că altfel ar muri de frică. Prin sat merge vorba că mai vine o tornadă. Lenuţa Stan visează în fiecare noapte că i se prăbuşeşte casa. Vecina ei, Paras- chiva, ţipă că se sufocă în cort. Şi n-o să-şi mai vadă copiii, că i-a trimis la o soră, la Cernavodă. Dârdâiau de frig, în somn, dimineaţa se trezeau cu ochii lipiţi. După cum spuneam, localnicii se poartă ciudat. Cei rămaşi fără casă îi înjură pe cei cărora le-a căzut doar acoperişul. Pentru că au scăpat uşor. Şi Primăria îi ajută întâi pe ei. Aceştia din urmă îi drăcuiesc pe primii. Cică ar fi avut noroc. Le-a luat vijelia cocioabele şi-acum se pricopsesc cu nişte case noi. Oamenii mai spun că nenorocirea li se trage de la preot. Că a blestemat, cu crucea pe piept, în biserică, să se-aleagă praful şi pulberea din tot satul. Că n-are de unde să adune un ban. Preotul zice că enoriaşii au luat-o razna, „de atâta durere sufletească”.
Iulie 2005, Vadu Roşca, Vrancea. Inundaţiile din zonă au omorât 16 oameni si au distrus peste 4.000 de locuinţe. Paulina Iordache a rămas doar cu viaţa si cu un morman de mobilă distrusă de nămol: „Iadul pe pământ a fost, doamnă, că nu ne-a anunţat nimeni de viitură, să fugim şi noi. Aşa că am urcat într-un pod, în casa fratelui meu, că era mai înaltă, avea şi etaj. Eram cu nepoţica mea, de şase ani. Veneau valuri înalte, cu aburi, ca la mare, gata să ne înghită. Aia mică mă întreba dacă mi-e groază şi eu ziceam că nu, nici vorbă, e aşa de drăguţ! Da’-mi curgeau lacrimile şiroaie şi nici nu apucasem să-mi iau medicamentele, că am cu inima. Şi mai trebuia să ţip şi la o vecină, agăţată pe un stâlp de curent, să se ţină bine, până or veni bărcile. Nici nu vreau să-mi mai aduc aminte, mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viaţă”.
Pentru sinistraţii din Vadu Rosca s-a făcut un sat nou-nouţ, undeva pe deal. Gigi Becali, ANL-ul, Gică Popescu si Biserica au pus mână de la mână si au construit peste 200 de case. De unde si o mare vrajbă între ţărani. Că unele sunt mai frumoase, că altele mai subrede, că „alde Becali primiră si porc de Crăciun si miel de Paste”. Si, mai ales, că ei oricum nu-si părăsesc locul unde s-au născut. Asa că s-a ajuns în situaţia ridicolă în care satul nou e, asa, un fel de staţiune turistică. Localnicii mai merg pe-acolo, din când în când, cât să nu le ia primăria casa nouă înapoi. În rest îsi văd de ale lor, în vechile gospodării, chiar si asa dărăpănate. Până la inundaţiile viitoare…
Foştii sinistraţi fac naveta între satul vechi şi satul nou, preţ de vreo 14 km, dus-întors. Şi îi cam dor picioarele, de La reumă şi damblageală. Poate domn’ Becali s-o simţi să rezolve şi problema asta. Să le bage un autocar de linie, un metrou, ceva…
„Prin aşezarea geografică, România este un stat expus tuturor categoriilor de dezastre naturale, cu excepţia erupţiilor vulcanice, cicloanelor şi tsunami. Până mai ieri, când s-a întâmplat la Făcăieni, chiar dacă în miniatură, ne consideram excluşi şi de pe lista tornadelor”, ne-a precizat general maior dr. Liviu- Viorel Nemeş, prim adjunct al Inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă.
nr. 4 / aprilie 2011 Tweet
Hi, Neat post. There is a problem with your site in internet explorer, would test this IE still is the market leader and a large portion of people will miss your magnificent writing due to this problem.
Great…
love your blog, http://perterm.monbebeblog.com/ ,Thanks again….
new led watch I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….
I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….
pakistani old films Very nice post and right to the point. I am not sure if this is actually the best place to ask but do you folks have any ideea where to hire some professional writers? Thanks in advance :)…
Very nice post and right to the point. I am not sure if this is actually the best place to ask but do you folks have any ideea where to hire some professional writers? Thanks in advance :)…
Phen375 reviews…
This is very attention-grabbing, You’re an overly professional blogger. I’ve joined your feed and look ahead to searching for extra of your magnificent post. Additionally, I’ve shared your site in my social networks! phen375 reviews…
2011…
I think this is among the most important info for me. And i am glad reading your article. But should remark on some general things, The site style is wonderful, the articles is really nice : D. Good job, cheers…
2011…
Hiya, I’m really glad I’ve found this information. Nowadays bloggers publish just about gossips and internet and this is really frustrating. A good site with interesting content, this is what I need. Thanks for keeping this web site, I will be visiti…
2011…
Thank you for the sensible critique. Me & my neighbor were just preparing to do a little research on this. We got a grab a book from our area library but I think I learned more clear from this post. I’m very glad to see such magnificent info being sha…
Sites We Like…
[…]just below, are some totally unrelated sites to ours, however, they are definitely worth checking out[…]…
Online Article……
[…]The information mentioned in the article are some of the best available […]……