Restaurant: Taj, o legendă culinară indiană
August 1st, 2008, Alice-Claudia Gherman Un comentariu TweetLa restaurantul Taj nu te duci, numai aşa, să îţi potoleşti foamea. Fiindcă dacă asta urmăreşti atunci ai greşit adresa şi ai face bine să alegi un restaurant tradiţional românesc ori să te opreşti la vreun fast-food. Treci pragul acestui local fiindcă eşti în căutarea de noi savori care să-ţi gâdile papilele gustative într-un mod aparte. Vrei să îţi lărgeşti orizontul cultural, să experimentezi bucătăria orientală dintr-o nouă perspectivă. Dacă ai astfel de intenţii când porneşti la drum, atunci Taj reprezintă o bună alegere.
Nu e Taj Mahal, dar rivalizează în materie de artă culinară indiană şi poate fi considerat o legendă între restaurantele cu specific indian din Bucureşti ori chiar din România. Este deschis între 12 şi 24.00 şi are o capacitate de circa 80 de locuri. Au luat masa aici multe celebrităţi străine şi autohtone. De la Donald Sutherland, Andi Garcia şi Nicole Kidman la Ştefan Bănică Jr., Andreea Bănică şi mulţi alţii. Jumătate de camion de obiecte indiene 100% au fost aduse spre a decora restaurantul şi a crea o mică Indie în plin Bucureşti. Personalul restaurantului vă întâmpină în tradiţionalele haine indiene, sari-ul la femei şi kurta pajama la bărbaţi. Muzica ambientală este indiană, pusă în surdină, fără a deranja clienţii la masă. Dar ceea ce este cel mai important laTaj îl constituie meniul. Unul cu totul special.
Proprietarul restaurantului este un român fascinat de India şi particula?rităţile aromelor şi condimentelor care se găsesc în această ţară, particula?rităţi pe care nu le mai găseşti nicăieri în gastronomia din Asia. Apariţia acestui restaurant din zona Centrului Civic a fost determinată tocmai în ideea demontării unui mit cum că preparatele indiene sunt neapărat picante. În acest scop, managerii localului, care şi-a făcut intrarea în scenă în 2003, au adus un bucătar indian 100%, maestru în arta culinară, cu premii internaţionale în palmares. Bucătarul-şef – Kumar – este practic emblema Taj, el a introduse preparate în special din bucătăria indiană tradiţională din Nord, este omul medaliat la concursuri interne şi internaţionale pentru inovaţii culinare. Sub bagheta lui Kumar se desfăşoară un adevărat concert culinar din preparate cu un parfum şi nişte arome extraordinare. Serviţi un Baltimurg Masala (piept de pui, ceapă roşie, sos de acaju, sos de roşii, smântână, migdale, gardu masala, pudră de coriandru şi chimen)? Ce ar fi să încercaţi şi un Kashmiri Lamb Chops (cotlete de miel marinate în iaurt, oţet, ulei, ghimbir, usturoi, lămâie, pudră de tanduri masala şi casoari meti) ori Dalmagui (condimente, fasole roşie şi linte neagră)? Sau mai bine testaţi Fhall (pulpă de miel fiartă, ceapă roşie, ardei iute uscat, pudră de chili, sos de roşii, garam masala, pudră de coriandru, pudră de ghimbir şi pudră de carmon verde). Fhall se adresează iniţiaţilor în arta culinară indiană fiind un preparat foarte complicat datorită numeroaselor sale ingrediente cu arome şi parfumuri extrem de deosebite. La fiecare fel de mâncare participă între 10 şi 12 condimente, iar în bucătăria lui Kumar sunt întotdeauna circa 40-45 de condimente, multe necunoscute în România. Toate condimentele sunt aduse direct din India, de la un producător atent ales de Kumar, acelaşi de fiecare dată fiindcă bucătarul şef de la Taj este foarte pretenţios în ceea ce priveşte calitatea condimentelor şi în general a ingredientelor care alcătuiesc diferitele preparate culinare. La Taj se găteşte numai cu carne de miel sau de pui, adusă de la două firme româneşti mici, din Valea Prahovei, dar de unde Kumar ştie că animalele sunt crescute şi hrănite 100% natural. Livrarea cărnii se face de trei ori pe săptămână, prin urmare totul este proaspăt, Kumar nu admite congelarea. Un preparat costă între 20 şi 35 lei, sub acest aspect merită să experimentaţi bogăţia bucătăriei tradiţionale indiene. Mai mult, toate preparatele se gătesc la un cuptor specific indian – tandoor – un cuptor din lut, cilindric, cu o gaură în mijloc, importat din India, de la o fabrică specializată în asemenea cuptoare, care cântăreşte 100 kg şi unde totul se prepară la foc de lemne. La Taj nu se foloseşte gazul metan sau orice alt sistem de coacere. Cuptorul se încinge cu două ore înainte de a se da prima comandă, iar clienţii aşteaptă cam 25 de minute până vine preparatul comandat. Mai rapid nu se poate fiindcă în bucătăria tradiţională indiană nimic nu se găteşte dinainte. Dacă treceţi pe la Taj nu ezitaţi să încercaţi, afară de diferite sortimente de orez cu şofran sau chimen, pâinea special coaptă Peshawari Naan în tandoor – un fel de lipie cu fructe uscate, chimen, brânză, care se pune cu o mănuşă specială pe pereţii cuptorului şi care, după ce se coace, se pune în farfurie tăiată în patru, coacerea ei neluând mai mult de un minut.
Deşi la începuturile sale Taj era un restaurant căutat cu precădere de către străini, ponderea românilor fiind doar de 10%, astăzi clienţii străini ai restaurantului reprezintă un procent de 60%, iar 40% sunt români, semn că bucătăria indiană începe să fie din ce în ce mai apreciată şi la noi.
foto Răzvan Voiculescu
Sites We Like…
[…]just below, are some totally unrelated sites to ours, however, they are definitely worth checking out[…]…