Sănătatea în moarte clinică

Integra-m-aş şi n-am cui

Sistemul informatic unitar integrat (SIUI) a înghiţit deja în ultimii zece ani 45 de milioane de euro. Bulgarii l-au pus la punct în nouă luni. La noi, se speră că va fi funcţional până la sfârşitul lui 2011. În prezent, fonduri nerambursabile de circa 172 milioane lei sunt prevăzute pentru realizarea fişei electronice a pacientului şi implementarea prescripţiei electronice, care, alături de cardul de sănătate, ar urma să facă să funcţioneze SIUI. Acesta poate aduce economii anuale de 300 milioane euro, printr-un control riguros al reţetelor eliberate pentru medicamentele compensate şi gratuite.

SIUI urmează să includă, între altele, un program utilitar de trimitere automată prin e-mail a raportărilor angajatorilor (DBF-2-EMAIL), nomenclatoare actualizate pentru aplicaţiile de raportare SIUI, specificaţii de interfaţare cu SIUI, Convertor DBF/XML pentru farmacii, manuale de instalare, utilizare şi de referinţă actualizate, o aplicaţie de validare a fişierelor XML. Succes!

Cât de bolnavi suntem?

În România există azi 7,5 milioane de internări pe an, faţă de 2,5 milioane în anul 2000. Evident, n-am luat-o razna chiar aşa de rău. Uriaşa diferenţă e dată de generalizarea sistemului de a interna omul pentru o simplă analiză ori pentru un tratament banal.

Există, în judeţul Dâmboviţa, câteva sate în care toţi locuitorii au pensii de invaliditate! Aici e vorba evident de alt tip de sistem…

La nivel naţional sunt 900.000 de pensii pe caz de boală, iar anul trecut au fost eliberate 2,7 milioane de certificate de concediu medical, pentru 5 milioane de angajaţi.

Când s-a trecut la verificarea tuturor acestor aberaţii, în trei săptămâni s-au dat amenzi totalizând 860.000 lei. Dar preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoaie, a declarat că amenzile vor fi contestate, ba chiar se vor cere daune morale, pentru că justificarea lor ar fi ridicolă, mergând până la o greşeală de o literă. Totuşi, un CM la doi angajaţi…

Cu familia la dispensar

În România există 11.000 de medici de familie. Unul la două mii de oameni. Dar nu asta ar fi problema, ci aceea că „de familie“ e o sintagmă discutabilă. Aşa cum observa, pentru Flacăra, doctorul Nicolae Manolescu, membru al Academiei, un adevărat medic de familie e musai să-ţi intre măcar o dată în casă, să vadă condiţiile în care trăieşti, dormi, mănânci, să se intereseze şi de condiţiile în care munceşti, de istoricul medical al familiei, de afecţiunile rudelor apropiate etc. Dacă la ţară asta se întâmplă oarecum de la sine, la oraş – şi mai ales într-un oraş mare – nu prea ştie medicul de familie dacă ai cumva igrasie în casă, noroi pe stradă, o poziţie incorectă la birou şi, uneori, nici măcar de ce boli ai suferit în copilărie. Relaţia se rezumă exclusiv la mediul cabinetului medical, fără nici o diferenţă faţă de sistemul existent înainte de lansarea medicinei de familie.

Leacul e cu sacul

Pe cât de prost merge sistemul medical, pe-atât de bine funcţionează cel farmaceutic. Şi asta în ciuda clasicelor întârzieri în decontarea medicamentelor compensate şi gratuite. În Bucureşti există chiar şi zece farmacii pe lungimea unei staţii de transport în comun, iar cel mai mare salariu din industrie a fost, în 2009 (an de criză!), 24.000 de euro net pe lună pentru CEO al unui grup farmaceutic cu afaceri de 500 de milioane de euro, dublu faţă de 2005.

Alternative

Românii sunt împărţiţi antagonic în ceea ce priveşte terapiile alternative: unii cred cu sfinţenie în absolut orice panaceu – cu cât mai neaşteptat, cu atât mai verosimil! –, ceilalţi consideră că tot ceea ce iese din „litera legii“ este o escrocherie. Mai întâi, ar trebui să ne punem întrebarea „alternative la ce?“ Răspunsul cel mai exact este: la medicina de dispensar. Puteţi să-i spuneţi alopată, dacă vreţi, dar în realitate e o combinaţie între ceea ce se învaţă la şcoală, experienţa personală, tradiţii de origine incertă şi axiome din categoria „aşa se face“. Uneori se mai adaugă „ce-am mai citit despre subiect în cei 30 de ani de când am terminat facultatea“. Alternativele fac parte din două categorii, regretabil luate „la grămadă“. Unele sunt consacrate de zeci, sute sau chiar mii de ani: acupunctura, medicina ayurveda, homeopatia, presopunctura, medicina naturistă, masajul, dieta, sportul.

A doua categorie include felurite experimente personale ale unor „vindecători“. În urmă cu ani, pe la Ploieşti, era o femeie care promitea să vindece cancerul cu mere murate în petrol. Probabil pentru că regiunea e petroliferă, dacă trăia pe Valea Jiului sigur inventa ceva pe bază de cărbuni. Partea dramatică e că veneau la ea oameni din toate colţurile ţării, disperaţi că nu şi-au găsit salvarea în medicina clasică. Nu-i vorbă că, azi, dacă daţi o căutare după „cancer petrol“ găsiţi peste 36.000 de linkuri. În unele se face vorbire despre terapiile anticancerigene cu petrol distilat (care trebuie băut, da!), în altele despre cancerele cauzate de petrol… La început de mileniu trei, a nu lua în calcul toate modalităţile prin care poţi ajuta, medical, oamenii, nu mai este doar o dovadă de cultură profesională precară, de încremenire în proiect şi de orgoliu, dar chiar un grav păcat. 40% dintre francezi apelează la homeopatie şi, ceea ce e şi mai important, 39% dintre alopaţi o recomandă! În Marea Britanie homeopatia nu e atât de populară, dar 42% dintre medici o iau în calcul şi, ţineţi-vă bine, 80% dintre proaspeţii absolvenţi de Medicină vor să urmeze cursuri de homeopatie, acupunctură sau hipnoză!

Încercaţi să-l întrebaţi pe medicul dv. de familie: „Dar dacă aş încerca şi un tratament homeopat?“ şi vedeţi cum reacţionează…

foto Intact

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2010 Tweet

Monday, November 1st, 2010 at 4:48 pm, DOSAR, RSS feed