SORIN LAVRIC – NOICA ŞI EPOCA SA

Una dintre cele mai bune voci ale eseului românesc (cel puţin din generaţia mea, nouăzeci) dă o carte remarcabilă, despre relaţia între Noica şi mişcarea legionară. Dintru început, am să spun, cartea poate avea mari păcate, dar are şi un singur merit. Care e real. Şi nu e deloc neglijabil. Reuşeşte performanţa de a explica de ce atâţia intelectuali au aderat la mişcare. Mai mult, reuşeşte să expliciteze, într-o oarecare măsură, epoca. Desigur, Mihai Iovănel (alături de Daniel Cristea-Enache şi Andrei Terian, unul dintre cei mai buni critici tineri – şi unul dintre cei pe care îi respect foarte mult) are întrucâtva dreptate când cere un cadru mai larg, un preview mai amplu, care să ne facă să înţelegem mai bine perioada. Mă tem, însă, că, pe parcursul a vreo trei sute de pagini, cât are cartea, el nu era posibil. Fiindcă ar cere un spaţiu mai generos.

Dar, cu ce ne alegem, totuşi, din cartea lui Sorin? Cu încredinţarea – a mea, cel puţin – că noi nu înţelegem epoca. Şi nici pe Noica, fără trecutul său. Şi aici, intuitiv, Lavric are dreptate: cum să înţelegi Sentimentul românesc al fiinţei, fără perioada de aderenţă legionară? Chiar dacă Lavric e pretabil unor erori, el imprimă dinamism cărţii. O scrie ca pe un thriller dramatic al istoriei. Sigur, sub aspect stilistic, să mă ierte el, dar i-aş reproşa unele repetiţii, cât şi unele învârtiri în cerc. Se repetă, însă, poate şi pentru a fixa mai bine lucrurile. Poate, chiar, foloseşte metoda persuasivă, aplicată îndeobşte în politică. Dar scenele îi reuşesc. Şi descrierile lor. Îl vedem, în consecinţă, pe Codreanu făcând penitenţă şase luni pe podea. Vedem portretul său, pe cel al lui Noica şi pe cel, mai reuşit, al lui Mihail Polihroniade, chiar dacă secvenţial. Personajele, deci, se mişcă. Într-un decor tragic. Care e chiar istoria naţiunii noastre. Şi, ca ton, Sorin Lavric împrumută ceva din puritatea intransigentă şi fanatică a legionarilor. Deşi, în ciuda celor spuse de alţii, are şi momente/pasaje de judecată cu detaşare a contextului dat. Oricum, ceea ce e fundamental, Lavric se mişcă, în interiorul acestei cărţi, cu multă bunăcredinţă. Nu încearcă să obţină efecte politice. Deşi nu e greu de anticipat ce va fi: după o asemenea carte, iluminarea perioadei legionare se va face altfel. Şi, în ochii multora, istoria va fi reabilitată, cu tot cu personajele ei. Primul dintre ele ar fi Nae Ionescu, admirabil prezentat. Dar nu m-aş opri aici. Ar fi de remarcat documentarea destul de minuţioasă pe care Sorin a făcut-o. Multe amănunte din epocă, recunosc, nu le ştiam: provocările la duel, faptul că Ion Barbu, faimosul poet drag mie (şi matematician!) a îmbrăcat cămaşa verde etc. Şi, culmea, dacă fugim la istorie (şi asta poate verifica şi Mihai Iovănel), detaliile corespund.

Sorin Lavric se fereşte să deformeze vreun detaliu doar ca să îi iasă „paşii”. Nu are nevoie de reinterpretări ale istoriei ca să îi iasă demonstraţia. Culmea e că, ducându-te la istorie (am vrut să verific câteva evenimente), lucrurile chiar aşa stau. I se poate reproşa lui Lavric că idealizează legionarii. Dar nu e vina lui că nu le găseşte nici o pată. Totuşi, apelul la forţă, abuzul de violenţă, oameni asasinaţi, aici nu ai cum să nu te desparţi de legionari. În plus, aversiunea lor antisemită pentru care eu, cel puţin, nu am organ (mă gândesc la femeile pe care le-am iubit, şi erau evreice printre ele, cel puţin două: şi nu îmi închipui cum aş putea să mă întorc şi să le urăsc). Dar, poate, am mers deja prea departe. Îl urmăresc pe Sorin Lavric de la Cronica ideilor din România Literară (aşa l-am descoperit) şi l-am văzut şi ca îngrijitor de cărţi, ediţii, prefeţe, precum şi în alte lucruri memorabile, precum Atingerea mortului, dar cartea de faţă aş plasa-o drept cea mai însemnată izbândă, fireşte, cu suişurile şi coborâşurile ei. De acum, Noica va fi privit cu alţi ochi. De acum, nici la epocă nu ne vom mai uita cu aceiaşi ochi. Sorin Lavric a avut ocazia de a ne schimba optica şi chiar a făcut-o. Iar cartea sa despre Noica, în ansamblu, cu monografia de rigoare, cu „viaţa lui Noica şi opera”, ce carte!!!

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2008 Tweet

Sunday, August 10th, 2008 at 4:15 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed