Ştefan Bănică Jr. A Beautiful Life
July 15th, 2008, Cristian Alionte 2 comentarii Tweet„Nu m-am gândit să fiu un artist total. E ca şi când ţi se dă ocazia, se iveşte şansa să guşti dintr-o mâncare, să o descoperi, să-ţi placă, să înveţi să o faci… Nu m-am gândit de la început să fiu artist total şi e foarte greu să ajungi acolo, tind spre asta. Dar lucrurile se întrepătrund şi, la un anumit moment, îţi dai seama cât de mult te îmbogăţesc aceste experienţe scenice, unice în felul lor şi diferite. Acesta e cel mai mare câştig. Iar uneori, dacă găseşti un regizor deştept, poţi să le pui pe toate la un loc într-un context.“
– Ştefan Bănică Jr., joci un rol important în filmul A Beautiful Life, regizat de americanul Alejandro Chomsky. Ce părere ţi-a făcut acest cineast de la Hollywood şi cum e personajul tău?
– Am filmat în luna iunie a anului trecut. A Beautiful Life este un film realist-psihologic. E vorba despre drama a doi adolescenţi, iar rolul meu este secundar. Sunt un băiat rău şi una dintre scene, foarte interesantă şi bine scrisă, dezvăluie caracterul duplicitar al personajului, care de fapt este un escroc. În acelaşi film a jucat şi soţia mea, tot într-un rol secundar, iar pentru ea a fost o experienţă inedită întâlnirea cu actoria. Mă bucur că am fost împreună şi că am trăit această experienţă alături de ea.
– Cum a fost comunicarea pe platouri cu actriţa hollywoodiană Bai Ling?
– E o profesionistă. Ne-am înţeles foarte bine. Scena noastră s-a desfăşurat într-un spaţiu foarte mic, am improvizat puţin fiecare dintre noi, şi culmea e că de-abia după ce am filmat, a doua zi, mi-am dat seama că o văzusem în Temniţa roşie, alături de Richard Gere. Mai în glumă, mai în serios, i-am zis: „De acum poţi să spui că ai jucat cu Gere şi cu Bănică… “ (râde).
– Care ar fi, comparativ cu industria americană, carenţele filmelor autohtone?
– La Hollywood, e o lume în care teoretic toţi vorbesc despre ce au făcut, cu cine au jucat, dar cred că, până la urmă, valoarea ta, şansa ta, box-office-ul tău sunt cele care decid dacă ai loc sau nu în această industrie cinematografică. Sunt mulţi actori, de toate genurile, care aşteaptă să răzbească şi cred că e foarte greu. În acelaşi timp, sunt mulţi actori talentaţi care nu au avut şansă. E extrem de important să te nimereşti la momentul potrivit, cu rolul potrivit şi, mai ales, cu filmul potrivit. Carenţele filmelor româneşti: vorbim în 90% din cazuri tot timpul despre trecut, despre trista experienţă pe care am avut-o în comunism, arătând străinătăţii cât suntem de nenorociţi de soartă, de afectaţi… E o plajă foarte mică, e loc şi de foarte multe alte genuri de cinema. Unele pelicule sunt meritorii, iar multe altele sunt făcute din dorinţa de a ieşi afară şi de a căpăta o recunoaştere internaţională, uitând de publicul tău de aici, care cred că este sătul de aşa ceva, mai ales că cei care au trăit aceste lucruri nu doresc a se întoarce în acea perioadă.
– Visezi la o nouă colaborare într-un film peste Ocean? Există oferte în acest sens?
– Nu pot să spun nimic concret, e posibil să existe, cred că totul se face treptat, am făcut un rolişor, dacă mă ajută Dumnezeu, poate a doua colaborare, dacă va exista, va fi un rolişor mai mare, şi apoi cu Dumnezeu înainte! În orice caz, nu mă bazez pe lucrul acesta, nu stau să aştept asta, dacă se va întâmpla bine, dacă nu, slavă Domnului!, am ce să fac aici… E o experienţă inedită, ai ocazia să întâlneşti alţi oameni, alte mentalităţi.
– Prin ce şi-a cucerit publicul Dansez pentru tine, în opinia ta?
– Emisiunea Dansez pentru tine, cu cât înaintează în timp, ne dă senzaţia că poate deveni un punct esenţial în televiziunea de divertisment de după Revoluţie. Timpul este singurul în măsură să susţină valoarea. Ce se întâmplă acolo nu are cum să te lase indiferent. Dincolo de reflectoare şi de spectacolul televiziunii, există nişte oameni cu probleme reale şi există posibilitatea ca destinele lor să fie schimbate. Dacă-i pui în balanţă pe cei care clevetesc în faţa acestui format şi pe cei care prin această emisie îşi schimbă viaţa în bine, lor şi celor dragi, cu siguranţă balanţa se va înclina în favoarea celor care au luptat pentru ceva. E foarte uşor să dărâmi sau să fii neimplicat, şi e foarte greu să construieşti, să laşi ceva în urma ta. Longevitatea depinde de format, pentru că este un format care îmbină spectacolul cu emoţia – de tot ce este acolo, de prezentatori, de orchestră, de concurenţi, de atmosfera care se creează şi pe care noi în teatru o numim „viu“. âsta este cel mai important lucru, faptul că este emoţie autentică, imprevizibilă. Regulile se ştiu, dar atâta timp cât vor fi oameni noi, cazuri interesante, nu văd de ce nu ar merge înainte. Mi se pare, şi nu sunt subiectiv când spun, e o notă de real divertisment în peisajul tv românesc, o emisiune bine făcută, bine închegată, în care avem de-a face cu profesionişti şi unde nu există erori majore în gândirea unui show care durează patru ore şi jumătate. Pentru noi e important să păstrăm publicul alături de noi pe parcursul emisiunii, pentru că de el depinde visul celor care luptă în ring, ei hotărăsc cine pleacă şi cine rămâne în concurs.
– Pe perioada celor opt săptămâni de concurs, la ce proiecte ai fost nevoit să renunţi?
– Evident că joia nu puteam cânta nicăieri, pentru că aveam repetiţie generală pentru emisiune, vineri era o zi dedicată emisiunii, iar în rest, printre pregătirile pentru ediţii s-au strecurat spectacolele de teatru sau concertele. Week-end-urile erau dedicate spectacolelor din ţară. Am renunţat uneori la filmări, la propuneri de a apărea în alte show-uri, la anumite concerte, la a putea sta cu copiii mei. Sunt multe lucruri la care am renunţat, dar asta e situaţia, nu le poţi avea pe toate tot timpul.
– Ce presupuneau pregătirile dinaintea show-ului?
– Repetiţiile dansurilor, decupajul regizoral, montajul filmuleţelor de caz, pregătirea costumelor pentru fiecare gen muzical, pentru balet, pentru cântecele mele, repetiţiile cu orchestra care au loc în Bucureşti. Fiecare membru al echipei ştie foarte bine ce are de făcut.
– Te vom vedea în curând în vreun nou film românesc?
– Este posibil, însă voi vorbi despre asta la momentul potrivit.
– Ce proiecte ai în derulare în acest an?
– Urmează această vară care este destul de plină cu filmări şi concerte, urmează şi o perioadă de vacanţă pentru familia mea. Apoi, din toamnă vom vedea, sunt multe proiecte, dar nu-mi place să vorbesc despre ele dacă nu sunt clare, voi vorbi la timpul potrivit.
– Ce lucruri ai mai realizat în ultimul timp?
– Am lansat de curând al doilea videoclip de pe albumul Împreună, se numeşte Tu şi eu, este un cântec de dragoste. Regia videoclipului e semnată de Tudor Giurgiu, şi de fapt este un filmuleţ, o poveste despre doi oameni care se regăsesc după foarte mulţi ani. Nu cânt în clip, este un filmuleţ, iar piesa este doar coloana sonoră a acestui film. A fost filmat la Sibiu, iar personajele sunt doi copii şi o actriţă de la Cluj, Angelica Nicoară.
– Ştiu că ai avut ceva probleme serioase cu paparazzi. Ce te deranjează cel mai mult la presa de scandal?
– Am mai spus şi am să mai spun, chiar dacă unii nu vor să audă, îmi asum rolul de persoană publică, cu toate implicaţiile lui, dar în momentul în care anumite publicaţii câştigă bani în urma apariţiei pozei tale sau a numelui tău pe copertă trebuie măcar să informeze lumea corect. Dacă nu, şi se pare că nu s-a înţeles acest lucru, vor intra în instanţă, singura cale normală şi legală pe care o văd în asemenea situaţii. Nu fac altceva decât să-mi apăr intimitatea, familia, munca mea şi valorile în care cred.
– Cine ţi-a sădit primul în idealurile tale ambiţia de a fi artist total?
– Nu m-am gândit să fiu un artist total. E ca şi când ţi se dă ocazia, se iveşte şansa să guşti dintr-o mâncare, să o descoperi, să-ţi placă, să înveţi să o faci… Nu m-am gândit de la început să fiu artist total şi e foarte greu să ajungi acolo, tind spre asta. Dar lucrurile se întrepătrund şi, la un anumit moment, îţi dai seama cât de mult te îmbogăţesc aceste experienţe scenice, unice în felul lor şi diferite. Acesta e cel mai mare câştig. Iar uneori, dacă găseşti un regizor deştept, poţi să le pui pe toate la un loc într-un context.
– Cum faci faţă lacrimilor din suflet care apar în faţa momentelor de viaţă de la Dansez pentru tine?
– Evident că unele mă emoţionează atât de tare încât uneori îmi dau şi mie lacrimile, nu consider un semn de slăbiciune lucrul acesta, nu mă feresc să spun asta. Dar, un moderator trebuie să aibă grijă de emisie, încotro se îndreaptă ea, că altfel am ajunge să plângem toţi pe umărul celuilalt, însă emisiunea trebuie să meargă mai departe. Lucrul acesta se întâmplă şi cu juriul, şi cu cei din public şi cu cei din car, pentru că e vorba de emoţii, de situaţii omeneşti de viaţă în care se poate afla fiecare dintre noi.
– Care este vorba cea mai frumoasă pe care ai primit-o de la un spectator al tău?
– În momentul în care oamenii îţi scriu sau îţi spun că prin ceea ce faci pe scenă, prin muzica ta, prin faptul că vin la spectacole, le mângâi sufletele şi pleacă fericiţi, este cel mai mare compliment, cel mai mare premiu.
– Ce ai vrea să se schimbe în viaţa ta de acum?
– Aş vrea să ştiu să beneficiez la maximum de timpul meu liber şi să ştiu să trec cu maturitate peste toate micile „probleme“ inerente care mi se mai întâmplă. Dar, în primul rând, vreau să fiu sănătos. După ce am început experienţa Dansez pentru tine, mi-a devenit foarte clar că fără sănătate poţi să ai absolut orice, însă nu ai cum să te bucuri de ceea ce ai.
nr. 7 / iulie 2008 Tweet