Ştiinţa şi bunul Dumnezeu

Oare Dumnezeu o fi la curent cu ultimele descoperiri ştiinţifice? Şi dacă da, o fi de acord cu ele? Şi dacă nu, de ce nu le împiedică?

„Contradicţia“ dintre religie şi ştiinţă e de toată mirarea, din cel puţin trei motive. Mai întâi, nu au acelaşi obiect de activitate. La fel ca o ştire de presă, ştiinţa încearcă să răspundă la întrebările: Ce?, Cum?, Când?, eventual Cu ce efecte?, în vreme ce religia răspunde la cea mai grea întrebare dintre toate: De ce?

Ştiinţa şi religia nu au acelaşi mediu de acţiune. De la Einstein încoace, ştim că sistemul de referinţă e esenţial. Or, ştiinţa operează în minte, în vreme ce religia se află în suflet.

În fine – dimensiunile temporale ale „schismei“. Homo Sapiens există de vreo 40.000 de ani. Conform calculelor lui Nostradamus, am fi în preajma anului 7000. Calendarul ebraic ne situează în anul 5770 – şi aceasta e cea mai mică dintre cifrele care pot fi luate în calcul. Or, din cel puţin şase mii de ani de existenţă umană inteligentă, ştiinţa şi religia au fost (parţial) despărţite doar câteva secole.

Basarab Nicolescu susţine că ruptura a apărut în momentul în care ştiinţa a dorit să devină autonomă, ca să se dezvolte. Momentul de referinţă este Galileo Galilei. Principalul cap de acuzare n-a fost cine în jurul cui se-nvârte, ci teoria sa atomică, mai exact observaţia că materia îşi pierde proprietăţile la nivelul atomului, ceea ce părea să-l excludă pe Dumnezeu. Cât despre heliocentrism, problema n-a fost teoria în sine, ci refuzul lui Galilei de a o prezenta drept un model posibil, şi nu drept Adevăr absolut. Sigur că asta nu scuză excesele şi crimele comise în numele „apărării“ religiei în faţa ştiinţei, dar clarifică punctul de plecare. Inclusiv detaliul că Galilei a fost interogat de Cardinalul Bellarmine, care era prieten cu el!

Ştim acum toate acestea datorită faptului că în 1992 înţeleptul Papă Ioan Paul al II-lea a organizat rejudecarea procesului Galilei, invitând comunitatea ştiinţifică şi punându-i la dispoziţie documentele respective. Basarab Nicolescu a fost acolo.

La sfârşit, Ioan Paul al II-lea a spus ceva uimitor şi fără precedent: epoca aceea era una a simplicităţii, cea actuală este una a complexităţii, a adevărului plural! Era acelaşi păstor a două miliarde de creştini care avea să afirme că teoria lui Darwin merită studiată…

Părintele Doru Costache, stabilit în Australia, a făcut studii foarte serioase în care demonstrează că nu există contradicţie între creaţionism şi evoluţionism, între teologie şi ştiinţă. „Conflictul“ vine, după părerea lui Basarab Nicolescu, din încremenirea în texte. N-a fost însă cazul cu aproape nici unul dintre oamenii de ştiinţă importanţi:

Max Karl Ernst Ludwig Planck, Premiul Nobel pentru Fizică, 1918, creştin practicant, dar extrem de tolerant cu toate religiile, considera că savantul este un om cu imaginaţie şi credinţă. De exemplu, principiul cauzalităţii nu e nici adevărat, nici fals, ci un act de credinţă!

Werner Heisenberg, unul dintre părinţii fizicii cuantice, a ţinut în faţa Academiei Catolice din Bavaria (care îl premiase) un discurs intitulat Adevărul religios şi ştiinţific.

Toma d’Aquino, la 48 de ani, a avut o experienţă misterioasă, care a pus capăt activităţii sale de savant. Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-şi continue lucrul, a răspuns: „Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că sunt paie“.

Johannes Kepler, care a descoperit legile mişcării planetelor, îl recunoştea pe Dumnezeu drept „Creatorul plin de bunăvoinţă care a adus în fiinţă natura din nimic“. A mai spus: „Văd acum că, prin strădaniile mele, Dumnezeu este slăvit şi în astronomie, întrucât cerurile spun slava lui Dumnezeu“.

Robert Boyle, pionier al chimiei moderne, a scris cărţi religioase, invocând „patimile, moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus Hristos şi toate celelalte minunate lucrări făcute de El în timpul şederii Sale pe pământ, pentru a întări convingerea oamenilor că El este atât Dumnezeu cât şi om“.

Sir Isaac Newton, care a formulat legile gravitaţiei, legile mişcării şi calculul matematic, a scris: „Am convingerea fundamentală că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu. Studiez zilnic Biblia (…) Ateismul nu are sens. Când mă uit la sistemul solar, văd Pământul aflat la distanţa potrivită de Soare pentru a primi cantitatea corespunzătoare de căldură şi lumină. Aşa ceva nu s-a produs din întâmplare“.

Michael Faraday, inventatorul generatorului electric şi al transformatorului electric, a fost un creştin care a trăit smerit, deşi lua masa de prânz cu Regina Victoria. Prezbiter în biserica sa locală, a predicat adesea Evanghelia. Întrebat de un reporter ce speculaţii face în legătură cu ceea ce urmează după moarte, a răspuns: „Speculaţii?! Nici una. Am certitudini. Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.“

Samuel Morse, inventatorul telegrafului şi al codului care-i poartă numele, a decis ca primele cuvinte transmise oficial să fie din Biblie: „Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!“ (Numeri 23:23). Despre cariera lui a spus simplu: „Este opera Lui“. Nu considera că există vreun conflict între ştiinţă şi credinţă.

Matthew Maury, oceanograf şi hidrograf de frunte, implicat în proiectul Cablului Transatlantic: „Am fost acuzat (…) că citez Biblia drept confirmare a principiilor geografiei fizice (…) Biblia este adevărată şi ştiinţa este adevărată, şi de aceea, fiecare, citite corect, nu fac decât să o dovedească pe cealaltă ca fiind adevărată“.

James Joule, fondator al termodinamicii, a semnat, în 1864, la Londra, alături de alţi 716 oameni de ştiinţă, manifestul intitulat Declaraţia studenţilor în ştiinţele naturale şi fizice în care îşi mărturiseau încrederea ce o aveau în integritatea ştiinţifică a Sfintelor Scripturi. Mai târziu, Joule a mărturisit: „După cunoaşterea şi împlinirea voii Lui Dumnezeu, următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale – despre înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa – aşa cum sunt ele arătate de lucrarea mâinilor Sale.“

Peter Russell, matematician, fizician la Cambridge University şi expert în computere:

„Experimente care acum sunt celebre dovedeau faptul că mintea omenească, dorinţa, intenţia, aşteptările unui om influenţează particule cum ar fi un foton. Eram om de ştiinţă şi a trebuit să accept evidenţa: dincolo de orice fenomen fizic, ceea ce creează realitatea este conştiinţa. Universul nu mai este făcut din materia care ajunge să gândească, ci din gândirea care se poate materializa. (…) Deci, nu numai că ştiinţa nu este în contradicţie cu spiritualitatea, dar orice om de ştiinţă onest, utilizând mijloacele ştiinţei, va descoperi substratul spiritual al universului. (…) Nu există nimic în fizică, chimie, biologie sau în oricare altă ştiinţă care să poata explica faptul că avem o lume interioară, subiectivă“.

Deepak Chopra, medic endocrinolog american de origine indiană, orientat spre medicina alternativă (ayurveda, spiritualitate şi medicina sufletului), creatorul unei mişcări mondiale, a scris numeroase cărţi dedicate spiritualităţii religioase.

Fritjof Capra, fizician american născut în Austria, a creat conceptul de Taofizică, demonstrând că taoismul conţine ideile fizicii cuantice.

Louis Pasteur, părinte al microbiologiei şi bacteriologiei, care a inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea, declara că „ştiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu“. „Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului“.

Charles Darwin – reacţia la publicarea Originii speciilor a fost mult mai moderată decât se aşteptase. Mai mult, în 1860, şapte teologi liberali anglicani au redactat un manifest numit Essays and Reviews, prin care susţineau teoria lui Darwin şi afirmau că Biblia nu trebuie înţeleasă literal, în sensul strict al cuvântului, căci am ajunge la fundamentalism. Darwin a spus că nu se consideră ateu, ci doar agnostic. În zilele noastre, preotul prof. dr. Vasile Răducă a precizat că Darwin nu a folosit termenul ,,evoluţie“ a speciilor (pus în circulaţie de Jean Baptiste de Monet, cavaler de Lamarck), ci acela de „origine comună cu modificare“. În plus, Darwin n-a afirmat niciodată că omul se trage din maimuţă! „Biserica ne învaţă că specia OM apare printr-o procedură deosebită a lui Dumnezeu, exprimată simbolic în primele pagini ale Sfintei Scripturi“. „În calitate de absolvent de Teologie (singura lui diplomă, de altfel), într-o lume care încă făcea comerţ cu sclavi negri care erau consideraţi animale, Darwin are meritul de a fi arătat că oamenii, albi sau negri, sunt cu adevărat oameni, ba, mai mult, că omul se găseşte într-un anume sens înrudit cu toate fiinţele de sub nivelul uman. El nu-l exclude pe Dumnezeu, dar, spre deosebire de unul dintre maeştrii săi, W. Baley, nu consideră că Dumnezeu intervine în toate detaliile dinamicii universului, ci că acesta îşi duce existenţa potrivit legilor pe care Dumnezeu i le-a dat. Printr-o asemenea viziune, Darwin dovedeşte formaţia sa în interiorul cosmologiilor occidentale şi, mai ales, influenţa deismului iluminist“.

Concluziile sunt simple. Nu există nici o contradicţie între religie şi ştiinţă. Lupta este artificială, de dată relativ recentă şi, din fericire, pe cale de dispariţie, cel puţin în lumea civilizată. 90% dintre teoriile şi aplicaţiile ştiinţei sunt acceptate – fie şi doar implicit – chiar de către persoanele cele mai habotnice, de vreme ce se uită la TV, merg cu maşina şi iau medicamente. Clonarea şi eutanasia rămân subiecte delicate, dar nu numai pentru credincioşi! Avortul va ajunge să fie evitat prin generalizarea contracepţiei.

Biblia nu este un manual de istorie, nici unul de fizică. E ridicol să cauţi confirmări „independente“ ale întâmplărilor povestite acolo. Crezi sau nu crezi. În acelaşi timp, e cel puţin discutabil să iei ad litteram totul. Pildele lui Iisus au o extraordinară valoare filozofică, metaforică. Nu sensul propriu e esenţial.

Copiilor trebuie să li se explice, la şcoală, dar şi acasă, principalele teorii ştiinţifice şi utilitatea lor. În acelaşi timp, să li se deschidă inima spre Dumnezeu, în tradiţia familiei şi a neamului lor. Arătându-le şi cum este credinţa folositoare omului – filozofic, moral, mental, sufleteşte şi practic.

Ce relaţie îşi vor stabili cu religia va fi, în final, alegerea lor şi, da, au inclusiv dreptul de-a se îndrepta spre alta decât cea nativă sau către nici una – după cum au dreptul să se dezintereseze de Teorema lui Pitagora. În ambele cazuri pierderea e a lor, dar dragostea cu de-a sila n-are sens.

Comunismul a rupt relaţia ştiinţă-religie

Relaţia dintre ştiinţă şi religie are, în România, o bună tradiţie, încă de pe vremea sanctuarelor dacice. La jumătatea mileniului I, în Dobrogea se năştea călugărul Dionisie cel Mic (foto sus), care a oferit întregii omeniri calendarul socotit de la naşterea Domnului (cu o eroare de circa patru ani, e drept).

În secolul al XV-lea a trăit un remarcabil teolog şi om de ştiinţă, episcopul transilvănean Ioan Vitez, care a înfiinţat la Oradea primul observator astronomic pe pământ românesc şi a invitat să lucreze aici renumiţi matematicieni şi astronomi străini. Unuia dintre aceştia, Geoig Puerbach de la Viena, i-a cerut lui să scrie o lucrare bazată pe principiile heliocentrismului, teorie care urma să apară abia câteva decenii mai târziu, în 1543, anul morţii autorului ei, Copernic. Iar Universitatea din Bratislava a fost fondată de el la cererea lui Matei Corvin.

Hrisant Notara a fost trimis de Constantin Brâncoveanu să studieze la Constantinopol, Padova, Paris şi Moscova. A ajuns patriarh al Ierusalimului, după ce a reformat Academia domnească de la Bucureşti. Ca om de ştiinţă, a excelat în disciplina geografiei.

Preotul şi cronicarul bănăţean Nicolae Stoic, poliglot, a fost ofiţer, învăţător, astronom şi apoi preot. Abia după 1859, secularizarea averilor mânăstireşti şi crearea primelor universităţi au dus la separarea dintre ştiinţă şi religie. De scurtă durată, căci în prima jumătate a secolului al XX-lea existau destule personalităţi ştiinţifice cu credinţă în Dumnezeu, dar şi teologi interesaţi de ştiinţă.

A urmat o altă ruptură, de data asta impusă politic de comunism. Pentru prima dată religia a fost exclusă din şcoală şi relaţia dintre ea şi ştiinţă a devenit imposibilă.

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2010 Tweet

Tuesday, August 24th, 2010 at 9:44 am, ZOOM, RSS feed