CULTURA MASS-MEDIA, Home Cultura

TEATRU: Insula; Noddy

December 17th, 2012, com 2 comentarii

Insula

Unul  dintre  cele   mai  bune  spectacole din  cadrul  „Festivalul Naţional de Teatru“ din acest  an a fost „Insula“. Aşa că vă invităm să-l vedeţi, chit că e la Cluj – aviz amatorilor de teatru din Ardeal, şi de… oriunde.

Ada Milea creează o insulă suprarealistă cu situaţii comice  şi tragicdeopotrivă.

Insula,

după Gellu Naum

Cu: Cristian Rigman, Silvius Iorga, Ramona Dumitrean…

Regia: Ada Milea

Teatrul Naţional Cluj

 

Insula, după textul  cu acelaşi nume al poetului şi dramaturgului Gellu Naum, are ca punct de  plecare   romanul lui  Daniel  Defoe, Robinson Crusoe. În adaptarea sa, Naum păstrează câteva elemente originale – insula  pe care naufragiază Robinson, Vineri, sclavul  care se transformă în camarad, şi eforturile de supravieţuire ale  eroului  principal. La  toate acestea adaugă personaje noi care se înfruntă în situaţii comice şi tragice  deopotrivă. Insula este o piesă în două acte, în care limbajul  contribuie la întreţinerea comicului situaţiilor, personajele fiind marcate, în stilul lui Gellu Naum, de simbolistica   suprarealistă  a  unor   teme   precum visul, somnul, călătoria, erosul sau moartea. Un puzzle de întâlniri şi situaţii cu personaje exotice, precum o sirenă,  un pirat,  un beduin, dar şi numeroşi membri ai familiei  pierdute a lui Robinson. Căutările,  urmăririle,  regăsirile şi, din  nou,  despărţirile, toate  rapide şi aproape mecanice, au în comun singurătatea, la rândul ei pierdută şi apoi regăsită. Ada Milea construieşte, astfel,  un  concert  al singurătăţilor aduse împreună de Gellu Naum, aducând împreună, la rândul ei, vocile şi prezenţa actorilor Teatrului  Naţional  din   Cluj,  într-un concert 100% teatral. Există şi o variantă iniţială  a spectacolului, realizată de Ada  Milea împreună cu Alexandru  Bălănescu, în  Marea  Britanie.  Un spectacol  care  a  cucerit   publicul  londonez.

„Când mi s-a propus să lucrez la Cluj pe un text din Gellu Naum, mi-am  dorit  Insula pentru că aveam ocazia să păstrez cât mai mult din textul piesei  de  teatru şi din  personaje. Sunt  foarte mulţi  actori  minunaţi aici şi lucrez  foarte bucuroasă cu unii dintre ei. Insula englezească e construită împreună cu un mare  muzician, dl. Alexander Bălănescu, sub  forma  unui jurnal, mult mai înspre muzică decât cea de acum. Nu am  reluat absolut nimic  în această Insulă. Nici nu mi-am  permis, dar  nici nu cred că era posibil, având în vedere scheletul complet diferit  al celor două insule.”

Recent,   Insula  a  mai   bifat   un   succes:   a obţinut Marele  Premiu al Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov.

 

Noddy

noddy

Regretatul regizor, şi director de teatru, Cornel Todea, a lăsat un spirit bun la Teatrul Ion Creangă. Recent, a avut loc premiera unui nou spectacol pentru copii, „Noddy“, în regia  lui Attila Vizauer.

Un spectacol pentru copii, în spirit  flower-power

Noddy, după Enid Blyton

Cu: Camelia Andriţă, Alexandrina Halic, Mihaela Beţiu

Regia: Attila Vizauer

Teatrul Ion Creangă

 

Fiecare  păpuşă îşi are  rolul  şi rostul  ei în Oraşul Jucăriilor,  acolo  unde singurele limite permise sunt  cele ale imaginaţiei, iar nepoftiţi sunt   doar   cei  care  şi-au   neglijat   dreptul  la visare.  Este ceea ce descoperă Noddy, celebrul personaj de poveste al anilor  ’50, creat de scriitoarea  Enid  Blyton,  atunci  când  păşeşte sfios pe un  tărâm pe care nu  îl bănuia până  atunci posibil,  cel al libertăţii de a fi tu însuţi,  de a (te) cunoaşte, printre  prieteni  gata   oricând  să-ţi vină  în ajutor.  Transformând scena  Teatrului Ion Creangă în terenul de joacă al unei  fantezii muzicale  inspirate  de  Beatles şi  de  spiritul flower-power, spectacolul Noddy propune, într-o distribuţie exclusiv  feminină, un firesc al imaginarului, în care realitatea concretă, a regulilor sociale,  se  contopeşte cu  născocirile pline  de viaţă  ale minţii  unui copil-păpuşă care-şi  permite   să(-şi)  inventeze  lumea   după propriul plac.  „Pentru ei,  copiii,  desigur, isprăvile lui Noddy  sunt   cele  care  contează. Pentru  noi (părinţi, bunici), pe lângă atenţia şi grija ca ei să fi înţeles,  să le fi plăcut povestea, spectacolul poate   naşte   şi  un   strop   de   nostalgie.  Îmi imaginez, la sfârşitul spectacolului, un  domn care iese din sală de mână  cu o fetiţă de numai câţiva   ani.  Ea  fredonează  melodia din  final despre Oraşul Jucăriilor,  iar el murmură, doar pentru sine, versurile Beatles-ilor: Is there anybody going to listen to my story / All about the girl who came to stay?“, declară Attila  Vizauer, regizorul spectacolului. Reprezentaţia este dedicată copiilor  cu vârsta de peste  5 ani şi a fost susţinută, în avanpremieră, de Teatrul Ion Creangă, în  cadrul Festivalului  Internaţional  de Teatru  pentru  Copii  „100, 1.000,  1.000.000  de poveşti” din acest an.

Taguri:

Comentarii

  1. Within it’s listing of a hundred most effective planet manufacturers within 2007, Bloomberg Company 7 days newspaper rated Rolex quantity seventy-one.

  2. The Alain Silberstein Krono Bauhaus Physical activities — SKU43 look at is usually an automatic look at to the first Japan really like before. That look at may be offered to be able to guys. The look at is a mark 1A Japan motion look at fabricated inside Parts of asia intended for your loved one.

Comenteaza