Un copil moare din cauza anesteziei

January 25th, 2006, Revista Flacara

Un tub in picior pentru o mandibula rupta

12 martie, 2004. Ion Neculai, de 26 de ani, a ajuns la Spitalul Judeţean din Brăila pentru o fractură de mandibulă. La un moment dat, în salonul lui a intrat o infirmieră care 1-a întrebat dacă el e pacientul, fără a spune vreun nume. Iar el, pacient fiind, a răspuns cuminte că da. L-a pus să semneze ceva, iar el a semnat. Nu ştia ce, dar a semnat. Apoi l-au luat de-acolo şi l-au dus la operaţie. Radeţi-l, s-a auzit o voce. Era a doctorului Dragoş Voicu. Atunci, pacientul a intrat in panică. A încercat să explice că el e acolo pentru mandibulă, dar nimeni nu-1 băga in seamă. I-au făcut o injecţie şi gata. Nu-şi mai aminteşte decât că, la un moment dat, s-a trezit cu un tub in picior. Era un tub de dializă şi fusese operat de „cateterism vascular”. Apoi, medicul 1-a strigat cu domnul Enache. Atunci şi-au dat seama că au făcut o gravă încurcătură. Rutină în preluarea bolnavilor, s-au grăbit să explice greii din Direcţia de Sănătate Brăila. Eu, însă, mă încumet să definesc povestea asta, ca de altfel toate poveştile relatate în aceste pagini, ca pe nişte grave urmări ale unui haos infernal care a infestat lumea medicală românească. O lume de care, în mod paradoxal, chiar pacienţii, oameni bolnavi şi amărâţi, se tem ca de moarte…

Decedat în spital dintr-o entorsă

Despre uluitoarea poveste a lui Ionuţ Orbeanu am mai scris acum doi ani (revista Flacăra, nr.4/2004, articolul Malpimis. Morţi cu zile). Acum, însă, luând legătura din nou cu părinţii băiatului, am aflat că în tot acest timp nu s-a întâmplat nimic. Că dosarul zace încă la Parchet, că doctorii implicaţi încă mai operează iar părinţii îndoliaţi încă mai umblă disperaţi pentru a se face dreptate. Nimic neobişnuit într-o ţară ca România, unde nesimţirea autorităţilor a atins cote pe care nici Kafka nu le-a visat.

Ionuţ Orbeanu avea 18 ani. Juca fotbal la Fulgerul Bragadiru. în august 2000, băiatul a plecat la Buşteni, la cursurile Şcolii de fotbal Euro- Africa. După numai câteva zile, a făcut o entorsă banală la piciorul drept. A lovit mai tare o minge şi şi-a dat degetele peste cap. Nimeni nu s-a sinchisit dintr-un asemenea fleac. După vreo trei zile, însă, durerea a devenit insuportabilă. Părinţii lui s-au urcat în maşină şi l-au adus acasă. L-au dus urgent la Spitalul Municipal, unde medicul Dragoş Şerb i-a pus o atelă ghip- sată. Dar noaptea care a urmat a fost de coşmar. Durerile erau îngrozitoare. La patru dimineaţa, pe 9 august, părinţii decid să-1 ducă la Spitalul de Ortopedie Foişor. în 1985, Victor Orbeanu, tatăl lui Ionuţ, a fost operat la picior în acest spital de un doctor pe nume Corneliu Stănescu. Credea, aşadar, că e un chirurg foarte bun, iar acum a decis să-1 lase şi pe Ionuţ pe mâinile lui. De gardă era alt medic, dar părinţii cer să fie îngrijit de Stănescu. Pentru ei, amintirea acestui moment este coşmarul care îi va chinui toată viaţa. Dacă nu-l duceam acolo, Ionuţ trăia. Este convingerea unui tată torturat zi de zi de vina de a fi cotit el însuşi destinul propriului copil spre un final catastrofal. Aici, se constată din nou diagnosticul de entorsă şi se pune din nou un ghips. Apar însă şi nişte tulburări digestive, bănuindu-se că ar putea fi vorba de o hepatită sau chiar de leptospiroză. Medicul decide ca, a doua zi, băiatul să fie transportat la Institutul de boli infecţioase Victor Babeş, pentru investigaţii. Părinţii, însă, îngroziţi de starea tot mai gravă a lui Ionuţ, se hotărăsc să-1 ducă acolo chiar în acea zi. Se fac analize şi cele două diagnostice sunt infirmate. Piciorul deja se învineţise. în scurt timp, starea lui Ionuţ e tot mai alarmantă. Tensiunea îi scade vertiginos, iar respiraţia e din ce în ce mai greoaie. A doua zi, pe la 11, e transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca având diagnosticul „sepsis sever cu insuficienţă multior- gan: ficat, inimă, plămâni.” Infecţia de la picior inundase aproape tot corpul. Medicii decid amputarea piciorului. Chiar şi aşa, spun ei, şansele sunt minime. în 30 de secunde, Victor Orbeanu e nevoit să decidă dacă semnează sau nu consimţământul pentru amputare. Apoi, la scurt timp după operaţie, doctorul Godeanu se apropie de părinţii lui Ionuţ. îmi pare foarte rău, le zice. Nu s-a mai putut face nimic. Apoi a lăsat privirea în jos şi le-a spus o frază pe care n-o vor uita niciodată: Regret că unii dintre colegii mei se numesc medici.

Pentru aceşti medici (Corneliu Stănescu şi Mihai Popescu, de la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor), Colegiul Medicilor din Bucureşti a luat, pe data de 13 decembrie 2000, decizia de sancţionare prin vot de blam pentru aplicarea diagnosticului şi tratamentului necorespunzătoare, cu precizarea că transferarea bolnavului la Spitalul Victor Babeş a fost nejustificată. Mai târziu, însă, Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor anulează această decizie invocând anumite vicii de procedură. Apoi, în urma expertizei medico-legale de la IML se stabileşte cădecesul a survenit ca urmare a diagnosticului şi tratamentului necorespunzătoare aplicate la spitalele Foişor şi V. Babeş. Ca urmare, părinţii băiatului deschid o anchetă penală împotriva medicilor incriminaţi. Au trecut de atunci cinci ani şi dosarul zace undeva, la Parchet. Cam o dată pe an, cazul este predat altui procuror care trebuie să reia tot dosarul, să- 1 studieze, să cheme din nou oamenii la interogatorii, să ceară din nou probe de la IML. în plus, cum e şi firesc, partea incriminată încearcă să se apere, iar pentru asta cere noi expertize ale specialiştilor în medicină legală, alţii decât cei de la IML, a căror decizie este clară. Doctor Cristian Stan, expert medico-legal, IML Bucureşti: E normal ca medicii învinuiţi să ceară asemenea expertize. Angajează experţi care vin să combată părerea noastră, a celor de la IML. E exact ca în justiţie, unde clientul îşi angajează un avocat. In faza asta suntem şi acum în cazul Orbeanu. Doctorul Stănescu a angajat doi experţi care ne-au cerut anumite explicaţii medicale cu privire la acest caz. în scurt timp, vom fi gata şi le vom oferi răspunsurile. Pentru noi, însă, este clar: există un lanţ de cauze care au dus la decesul lui Ionuţ Orbeanu, iar în acest lanţ intră şi culpa medicilor de la Spitalul Foişor.

„In 2003, soţia mea a fost la medic, la un control de rutină”, povesteşte Victor Orbeanu. „I-a spus că e însărcinată. Vă daţi seama, avea 47 de ani. Ăsta e un miracol!” Miracolul se numeşte Bianca. Astăzi, ea are doi ani şi jumătate. Este singura alinare a familiei Orbeanu.

L-am vizitat, zilele trecute, şi pe doctorul incriminat, Corneliu Stănescu. Mă aşteptam să întâlnesc un om deloc prietenos, mai ales cu ziariştii. N-a fost aşa. Singura lui dorinţă a fost aceea de a nu-1 fotografia. în rest, aproape două ore a fost la dispoziţia mea. Sincer, mi-a stârnit un sentiment de compătimire. Pare un om disperat, traumatizat de toate şicanele la care e supus de cinci ani încoace. Mi-a mărturistit că sunt primul ziarist care îi cere şi lui părerea în legătură cu acest nefericit caz. Bineînţeles că nu are nici o vină în toată povestea asta. Singurii vinovaţi, zice el, sunt părinţii care au luat decizii de capul lor. în plus, copilul avea o malformaţie a arterei femurale care a cauzat tromboza. Şi totuşi, nu era problema lui să facă investigaţii amănunţite atunci când a văzut că lucrurile o iau razna? Cine se gândea, domnule, la aşa ceva, de la o banală entorsă, mai ales în cazul unui fotbalist? Nu, el nu are nici cea mai mică vină. Şi nici o remuşcare. N-a luat niciodată legătura cu tatăl băiatului. Pentru ce să facă asta? Ca să se disculpe pentru o vină pe care n-o are? Scuzaţi, îi zic, ăsta e un orgoliu cam cinic.

Am reprodus, aşadar, toate punctele de vedere cu privire la acest caz incredibil. Nu vreau să mă hazardez şi să dau vreun verdict. Poate că, până la urmă, o va face justiţia. Eu constat doar cât de jalnic putem trăi, la început de secol 21, într-o ţară în care se moare, sub „îngrijire” medicală, dintr-o banală entorsă. în acest context, culpa individuală a unui medic nu pare decât un mic defect al unui uriaş angrenaj aflat în ruină.

text Cătălin Apostol